Fotbal intern

Kevin Boli vrea să plece liber de contract de la CFR Cluj! Jucătorul a fugit de la antrenamente și s-a întors cu avocații

14.08.2020 | 12:17
Kevin Boli vrea sa plece liber de contract de la CFR Cluj Jucatorul a fugit de la antrenamente si sa intors cu avocatii
ADVERTISEMENT

Fundașul Kevin Boli vrea să plece liber de contract de la CFR Cluj, încă oficialii campioaanei nu sunt dispuși să-i dea drumul așa ușor.

Jucătorul luat de Dan Petrescu cu el în China și revenit apoi cu ”Bursucul” în Gruia a fost decisiv în câștigarea celui de-al treilea titlu consecutiv al ardelenilor, marcând un gol în finala cu U Craiova.

ADVERTISEMENT

Imediat după încheierea sezonului în România, Boli a negociat și s-a înțeles cu Samsunspor, iar gruparea turcă chiar a anunțat transferul jucătorului.

CFR Cluj se opune plecării lui Kevin Boli

Cu toate acestea, CFR Cluj se opune plecării lui Kevin Boli, iar toată afacerea ar putea să se transforme într-o proces în caare ardelenii să ceară daune. Conform gsp.ro, șefii din Gruia activaseră în iulie clauza de transfer definitiv de la Guizhou, din China, cu prețul de 400.000 de euro.

ADVERTISEMENT

Jucătorul ar fi fosst întrebat atunci dacă își dorește să continue cu CFR Cluj, iar răspunsul său a fost afirmativ. Însă, între timp s-a răzgândit după ce a fost contactat de turcii de la Samsunspor care i-au oferit un contract mai bun decât în România,

Oficiaalii clubului turc au anunțat că s-au înțeles cu fundașul ivorian și așteaptă ca acesta să-și rezolve problemele cu CFR Cluj pentru a putea semna contractul. După ce ardelenii i-au amenințat pe cei de la Samsunspor cu vor intenta proces, aceștia au dat înapoi și au menționat că nu au vrut să fure jucătorul.

ADVERTISEMENT

Conducerea CFR-ului plănuiește să formuleze o plângere către FIFA, în care s-o acuze oficial pe Samsunspor că a negociat ilegal cu un fotbalist aflat sub contract. Iar fundașul riscă să fie suspendat doi ani dacă el și turcii pierd procesul.

Între timp, Kevin Boli nu s-a mai prezentat la antrenamentele Clujului de duminică până acum. Jucătorul a reapărut la club luni însoțit de impresar și de doi avocați. ”Vreau să plec liber, simt că nu mai sunt fericit aici”, a fost mesajul fotbalistului, dar clujenii nu sunt de acord cu cererea lui.

ADVERTISEMENT

Fundașul central în vârstă de 29 de ani a mai avut un episod în care a fugit de la echipă, spre finalul sezonului recent încheiaat, dar s-a răzgândit, a revenit și a jucat din nou. Antrenorul Dan Petrescu l-a acuzat atunci că e un nerecunoscător.

ADVERTISEMENT