Fotbal international

Kieran Trippier e acuzat că a pariat pe transferul său de la Tottenham la Atletico Madrid

03.05.2020 | 15:46
Kieran Trippier e acuzat ca a pariat pe transferul sau de la Tottenham la Atletico Madrid
ADVERTISEMENT

Kieran Trippier, fundașul lui Atletico Madrid, a fost acuzat de Federația Engleză de Fotbal pe motivul încălcării regulilor de pariere.


UPDATE, 3 mai, ora 15:47 / Conform Federației Engleze de Fotbal, Kieran Trippier a pariat pe transferul său de la Tottenham la Atletico Madrid.

ADVERTISEMENT

„O persoană implicată în jocul de fotbal nu are voie să parieze, direct sau indirect, ori să determine o altă persoană să o facă, fie că e vorba de pariuri pe rezultatul unui meci de fotbal, pe câștigătoarea unui campionat sau pe alte aspecte conexe, precum transferurile.

Dacă o persoană implicată în fotbal dezvăluie detalii obținute datorită poziției privilegiate pe care o are, iar aceste informații nu sunt publice, atunci se consideră că încalcă regulamentul dacă informațiile sunt folosite pentru a efectua pariuri”, scrie în regulament.

ADVERTISEMENT

Kieran Trippier a încălcat regulile de pariere

Kieran Trippier este acuzat de Federația țării sale pentru încălcarea regulilor de pariere, ceea ce reprezintă un lucru extrem de grav pentru un fotbalist profesionist, mai ales de talia lui.

„Am respectat pe deplin ancheta FA din ultimele câteva luni în mod voluntar și voi continua să fac acest lucru.

ADVERTISEMENT

Vreau să precizez că, în timp ce fotbalist profesionist, nu am plasat în nicio etapă niciun pariu legat de fotbal sau nu am primit vreun beneficiu financiar de la alte pariuri”, a mai spus fundașul lui Atletico Madrid.

Acuzațiile sunt aduse pentru fapte petrecute în luna iulie 2019, iar verdictul se va da pe 18 mai.

Un caz similar s-a întâmplat și în România

Mihai Voduț a primit cea mai mare amendă și suspendare din partea Comisiei de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal. Conform articolului 60 din Regulamentul Disciplinar, fotbalistul risca să fie suspendat cel mult doi ani  și să primească o penalitate sportivă care să varieze între 100.000 și 300.000 de lei.

ADVERTISEMENT

„Admite sesizarea formulată de reclamanta Federația Română de Fotbal, prin Secretar General împotriva pârâtului Voduț Mihai. În baza art. 60 alin. 5 din Regulamentul disciplinar se sancționează pârâtul Voduț Mihai cu măsura interzicerii oricărei activități legate de fotbal pentru 2 ani și obligarea la plată unei penalități sportive în cuantum de 300.000 de lei.

Executorie în ce privește penalitatea sportivă și executarea sancțiunii interzicerii oricărei activități legate de fotbal începând cu data pronunțării acestei hotărâri, în temeiul art. 117 alin. 3 din Regulamentul Disciplinar”, apare în comunicatul FRF.

După anunțul FRF, președintele Chindiei, Marcel Ghergu, a declarat că înțelegerea cu Mihai Voduț va fi reziliată. Atacantul chiar avea în contract o clauză conform căreia acesta va fi reziliat în cazul suspendării.

Contractul lui de activitate sportivă va fi reziliat, sunt obligat să fac asta. Începând cu data de azi, cea a pronunțării hotărârii, contractul lui a fost suspendat. Sunt obligat să iau act de decizia Comisiei de Discplină. Fotbalistului i se va rezilia contractul.  I-am transmis jucătorului hotărârea. Aștept să mă sune, îl aștept la club. 

Oricum, aveam stipulat în contract că, dacă se va lua o decizie nefavorabilă în cazul lui, contractul îi va fi reziliat. Eram obligați să încheiem colaborarea inclusiv dacă nu aveam acea clauză în contract. 

Din punct de vedere sportiv, noi n-am avut probleme cu Mihai Voduț. Jocul lui a oscilat, dar din punct de vedere discplinar n-am avut probleme”, a declarat Marchel Ghergu

ADVERTISEMENT