Fotbal international

Mărturiile cutremurătoare ale unui fost internaţional englez! Abuzat sexual în copilărie

Kieron Dyer, fotbalist care a fost în lotul Angliei la Mondialul din 2002 şi la Europeanul din 2004, a dezvăluit nişte momente incredibile din vaţa sa în cartea autobiografică lansată de curând.
12.02.2018 | 19:51
Marturiile cutremuratoare ale unui fost international englez Abuzat sexual in copilarie
ADVERTISEMENT

Kieron Dyer, legendă a celor de la Newcastle United, şi-a lansat de curând cartea autobiografică. Fostul internaţional englez a dezvăluit câteva momente cutremurătoare din viaţa sa. Ajuns la 39 de ani, Dyer a vorbit despre pariurile care se făceau în lotul naţionalei Angliei.

De obicei, eram eu, Michael Owen, Teddy Sheringham, David James, Wayne Bridge şi, uneori, Robbie Fowler. Jucam pe câteva mii la o mână. Sună excesiv, totuşi, la salariile noastre, nu intram în panică. Apoi, la Euro 2004, nivelul la care se ajunsese în lot era ridicol. De aceea, nici nu mai dau nume. Ne încuiam în camere, ca nişte beţivi clandestini, jocurile de noroc deveniseră un drog. Nu era nicio limită. Exista însă o restricţie. Ne opream cu 72 de ore înaintea unui meci. Admiteam că jucând cărţi pe sume obscene ar putea fi la fel de distrugător psihic şi fizic ca o noapte albă cu băutură. Nimeni nu şi-ar fi revenit dacă ar fi datorat sute de mii de lire unui coleg. De aceşti bani vorbesc. La acel Euro, după o săptămână petrecută în Portugalia, aveam 46.000 de lire pe minus. Într-o noapte, am trecut de la 46 pe minus la peste 50.000 pe plus. Câştigam 60 sau 70.000 pe săptămână la Newcastle atunci, a povestit Kieron Dyer.

ADVERTISEMENT

Kieron Dyer, marcat pe viaţă de un episod din copilărie

Fostul internaţional englez a povestit a susţinut că în copilărie a fost abuzat sexual de unchiul său. Kieron Dyer a povestit că acel episod cutremurător l-a bântuit mult timp şi l-a marcat pe viaţă.

Am adormit la el în braţe uitându-mă la televizor. Apoi, dintr-o dată, m-am trezit, dar eram speriat să deschid ochii. Kenny îşi strecurase mâna în pantalonii mei şi mă mângâia. Am îngheţat. Şi-a dat seama că m-am trezit, pentru că încerca să mă liniştească. Mi-a cerut să îl las să termine, promiţându-mi tone de ciocolată. Era în transă. Mi-a tras pantalonii până la glezne. Ştiam că e ceva teribil, dar eram îngheţat. Nu mă puteam mişca, nu puteam vorbi, nu puteam face nimic. A început să-mi facă sex oral. Eram îngrozit. Vă amintiţi acele coşmaruri când nu poţi ţipa? Aşa era. Până la urmă, l-am împins. «Nu zice nimănui. E secretul nostru», mi-a spus. Până la 16 ani, am dormit cu mama. Râdeau toţi de mine”, a mai scris Kieron Dyer.

ADVERTISEMENT