Două persoane au fost ucise și șase rănite, miercuri, la Kiev într-un atac al armatei Moscovei. Rușii au lansat un val de 111 drone deasupra Ucrainei de Anul Nou.
Acest atac rusesc în prima zi a anului 2025 intervine după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski își exprimase speranța, în urările sale de Anul Nou, că acesta va fi anul negocierilor care vor „pune capăt războiului”. La sfârșitul lunii decembrie, președintele rus Vladimir Putin amenințase că va lovi centrul Kievului, ca răspuns la utilizarea de arme cu rază lungă de acțiune americane și britanice împotriva țării sale.
„După atacul de dimineață, numărul victimelor la Kiev a crescut: doi morți, șase răniți, patru persoane salvate”, au transmis serviciile ucrainene de urgență pe Telegram.
De asemenea, serviciile de urgență au declarat că au pus sub control incendiul care a afectat o clădire rezidențială și o clădire administrativă din cartierul Pechersk, în centrul istoric al capitalei, incendiu provocat de căderea resturilor de la dronele doborâte de apărarea aeriană, notează radio LFM.
Potrivit servicilor de urgență, clădirea aparține Băncii Naționale Ucrainene, situată la aproximativ trei sute de metri de birourile președinției. „Chiar și în noaptea de Anul Nou, Rusia se preocupă doar să facă rău Ucrainei”, a reacționat Volodimir Zelenski pe Telegram.
Jurnaliștii AFP au auzit miercuri dimineață mai multe explozii puternice în centrul capitalei. Un alt incendiu provocat de resturi de drone rusești a fost stins în cartierul Sviatocikin, la periferia Kievului, potrivit serviciilor de urgență ucrainene.
„O clădire rezidențială, 9 mașini, un tramvai și o linie de tramvai au fost avariate”, în această zonă, au informat aceștia pe Telegram. La rândul lor, forțele aeriene ucrainene susțin că au doborât 63 din cele 111 drone pe care Rusia le-a trimis deasupra Ucrainei, în principal drone de atac Shahed de concepție iraniană și „alte tipuri de drone”.
Tot potrivit acestei surse, 76 au fost pierdute și au dispărut de pe radar, fie datorită bruiajelor ucrainene, fie din cauze properii, fără „consecințe nefaste”, iar alte două s-au întors în Rusia și Belarus.
Deși unele persoane au fost rănite în capitala ucraineană, atacul rusesc a acoperit o mare parte a țării, dronele fiind doborâte în nord-estul, nordul, sud-estul și sudul țării, potrivit forțelor aeriene.
În urarea sa de Anul Nou, Volodimir Zelenski a avertizat că în 2025 Ucraina va trebui să se bată „pe câmpul de luptă”, dar mai ales la „masa negocierilor” pentru pace, afirmând că anul care vine va fi „anul Ucrainei”.
În discursul său de Anul Nou de marți, președintele rus Vladimir Putin nu a menționat în mod explicit războiul din Ucraina, dar a declarat că „gândurile și speranțele rudelor și prietenilor, a milioane de oameni din întreaga Rusie, sunt alături de luptătorii și comandanții noștri”.
Acesta din urmă a promis mai multă „distrugere” Ucrainei la 22 decembrie, după ce Kievul lovise cu o zi înainte o clădire din Kazan, în centrul Rusiei, la aproximativ 1 000 de kilometri de frontiera ucraineană.