Sport

Kimi Raikkonen pleacă de la Ferrari! Italienii i-au anunţat deja înlocuitorul în Formula 1

11.09.2018 | 12:19
Kimi Raikkonen pleaca de la Ferrari Italienii iau anuntat deja inlocuitorul in Formula 1

Kimi Raikkonen va părăsi Scuderia Ferrari la finalul sezonului 2018. Pilotul finlandez în vârstă de 38 de ani, în palmares cu un titlu mondial, obţinut în 2007 pentru “căluţul cabrat” nu pleacă din Formula 1 şi va alerga pentru Sauber F1. 

Anunţul oficial a fost făcut de Scuderia Ferrari printr-un comunicat: “Scuderia Ferrari anunţă că la finalul sezonului 2018, Kimi Raikkonen nu va mai continua în actualul său rol la echipă. În aceşti ani, contribuţia lui Kimi la echipă a fost fundamentală. A jucat un rol decisiv în creşterea echipei şi, a fost în acelaşi timp, un coechipier grozav. 

În calitate de Campion Mondial pentru Scuderia Ferrari, el mereu va fi parte din istoria echipei şi familiei. Îi mulţumim lui Kimi pentru tot şi îi dorim lui şi familiei un viitor prosper”

Comunicatul Scuderiei Ferrari
Comunicatul Scuderiei Ferrari

Decizia a fost luată după Marele Premiu al Italiei, unde Raikkonen a plecat din pole-position, dar a încheiat pe locul doi. În ciuda locului secund obţinut de Kimi, cursa a fost dezastruoasă pentru Ferrari, Vettel fiind doar pe locul 4, iar marele rival de la Mercedes, Lewis Hamilton, a reuşit să încheie victorios. În locul lui Kimi Raikkonen la Ferrari va veni tânărul pilot născut în Monaco, Charles LeClerc.

Anunţul oficial al celor de la Ferrari a venit imediat după ce s-a luat decizia de a renunţa la Kimi Raikkonen. Constructorul italian a anunţat că din sezonul viitor, Sebastian Vettel va fi coleg la echipă cu Charles LeClerc.

Charles LeClerc, pilot Sauber
Charles LeClerc, înlocuitorul lui Kimi Raikkonen la Ferrari

Kimi Raikkonen, ultimul campion mondial de la Ferrari! Pleacă după 5 ani de la Ferrari

Charles LeClerc este în vârstă de 20 de ani şi este debutant în acest an în Formula 1. El pilotează un monopost Sauber-Ferrari şi a obţinut 13 puncte până acum în sezonul său de debut în Formula 1. Pilotul monegasc a câştigat în 2017 titlul la Formula 2, fiind desemnat cel mai bun pilot debutant al anului 2017 de către revista Autosport.

Kimi Raikkonen va continua sezonul alături de Ferrari şi cel mai probabil va avea rolul să îl ajute pe Sebastian Vettel să obţină titlul mondial. Ajuns la 100 de podiumuri în Formula 1 chiar la Monza, în urmă cu două săptămâni, Kimi mai are şanse teoretice la titlu şi este greu de crezut că echipa îl va lăsa liber să se bată cu coechipierul său. Vettel este pe locul secund în clasamentul general, la 30 de puncte de Lewis Hamilton.

Următoarea cursă va avea loc în Singapore, unde Ferrari va încerca să reducă ecartul faţă de Mercedes. Kimi Raikkonen a adus ultimul titlu mondial de Formula 1 pentru Ferrari, în 2007. Atunci, Kimi Raikkonen a reuşit să obţină titlul chiar în ultima cursă, pe final, când liderul campionatului, Lewis Hamilton s-a confruntat cu mai multe probleme şi a fost nevoit să se recunoască învins de finlandez.

Maşina Ferarri a lui Kimi Raikkonen
Monopostul Ferrari 2018 al lui Kimi Raikkonen

Raikkonen şi-a început cariera la Sauber, în 2001, iar apoi a fost luat de McLaren Mercedes, unde a pilotat între 2002 şi 2006. Între 2007 şi 2009, Kimi a pilotat pentru Ferrari, iar între 2010 şi 2012, finlandezul a ieşit din Marele Circ, preferând să participe în WRC şi NASCAR. Din 2012 s-a întors în Formula 1 la echipa Lotus, iar din anul 2014, Kimi Raikkonen s-a întors la Scuderia, fără mari succese, el neavând vreo victorie în ultimul “mandat” la Ferrari. Cariera lui Raikkonen la Ferrari se va încheia pe data de 25 noiembrie, pe circuitul Yas Marina din Abu Dhabi, iar din sezonul 2019 se va întoarce la echipa la care a debutat, Sauber F1.