Tânăra actriță a luat o decizie surprinzătoare în privința unor aspecte care ține de viața profesională. Vedeta are o carieră frumoasă în față pe care ar fi vrut să o dezvolte mai mult peste Ocean, însă a ales să nu mai facă această mutare.
Fiica lui Gică Hagi a rămas în țară, deși a studia la Londra și în America și putea să rămână acolo. Kira Hagi s-a răzgândit în privința locului unde vrea să locuiască, mărturisind că totul are o foarte mare legătură cu familia sa de care este foarte apropiată.
Kira Hagi are numai cuvinte de laudă la adresa părinților săi pe care-i vede ca niște mentori, asta pentru că de-a lungul anilor au sacrificat multe pentru ea și pentru fratele ei, Ianis, care este pasionat de fotbal la fel ca celebrul său tată.
Totodată, actrița a ținut să mai adauge că își dorea încă de la vârsta de 14 ani să trăiască în Statele Unite ale Americii, dar când a ajuns acolo, la studii, și-a dat seama că-i lipsește ceva, familia, căreia îi simțea dorul foarte mult.
Așa a ajuns tânăra să renunțe la ideea de a pleca definitiv din România, mărturisind totodată că nu mai vrea să urmeze visul american, ci propriul drum în viață.
„Părinții au fost mentori și pentru mine prin felul lor de a fi și prin faptul că s-au dedicat meseriei. Acest lucru a fost foarte important pentru mine. Eu am vrut să plec în America de la 14 ani și am avut visul acesta, să trăiesc visul american.
Da, eu nu voiam să mă întorc. Îmi doream foarte mult să lucrez în lumea filmului, în cinematografie, și desigur industria cinematografică în America este imensă.
Lucrul acesta m-a motivat, că doresc cu adevărat să lucrez în America. Odată ce am ajuns acolo am realizat că nu îmi doresc să trăiesc visul american, ci visul meu.
Și am realizat că nu pot sta departe de țara mea, de familia mea, de cultura mea. Dorul este un cuvânt intraductibil de care l-am simțit acolo, în America”, a mărturisit Kira Hagi în emisiunea „Sinteza zilei” de la Antena 3.
Fiica celebrului fotbalist Gică Hagi se bucură de un succes foarte mare în lumea cinematografică. Actrița a apărut în mai multe producții românești, în prezent fiind protagonistă într-un serial animat unde joacă alături de fosta primă doamnă a Americii, Michelle Obama.
Tânăra îi face mândră pe părinții săi. Fiica regelui fotbalului românesc și-a început drumul în actorie în 2014, când a interpretat rolul principal în producția „București, te iubesc”, iar apoi a fost distribuită într-o piesă de la Teatrul de Comedie din Capitală.
Actrița în vârstă de 25 de ani a jucat și în filmul „Între chin și amin”, în regia lui Toma Enache, o producție dură despre tortura din închisorile comuniste. Filmul aduce în prim-plan „Fenomenul Pitești”, despre care elevii din ziua de azi nu mai învață în școală.