Sport

Kirsty Coventry, prima femeie aleasă în funcția de președinte al Comitetului Internațional Olimpic! COSR a reacționat imediat

Comitetul Internațional Olimpic este față în față cu o premieră istorică! Kirsty Coventry va fi prima femeie președinte al CIO, după ce a câștigat alegerile încă din primul tur
20.03.2025 | 22:10
Kirsty Coventry prima femeie aleasa in functia de presedinte al Comitetului International Olimpic COSR a reactionat imediat
Kirsty Coventry este noul președinte al CIO! Foto: Facebook COSR
ADVERTISEMENT

Ultima funcție ocupată de Kirsty Coventry a fost cea de ministru al sportului în Zimbabwe și începând de astăzi va fi președintele Comitetului Internațional Olimpic. Fosta mare sportivă a câștigat detașat, încă din primul tur, obținând de partea sa mai mult de jumătate din voturi. Comitetul Olimpic și Sportiv Român a reacționat imediat.

Kirsty Coventry, prima femeie aleasă pentru funcția de președinte al Comitetului Internațional Olimpic

Kirsty Coventry marchează o premieră istorică. Fosta înotătoare a obținut 49 din 97 de voturi, adică mai mult de 50%, ceea ce o face câștigătoare încă din primul tur a postului de președinte al CIO. Ea îi va succeda lui Thomas Bach, care a fost la conducerea organizației timp de 12 ani.

ADVERTISEMENT

COSR a reacționat imediat la evenimentul fără precedent și a felicitat-o pe Kirsty prin intermediul rețelelor sociale: „Lumea olimpică va fi condusă de o femeie! Moment istoric pentru Comitetul Internațional Olimpic. Azi, la Costa Navarino, în Grecia, dubla campioană olimpică la înot, medaliată de 7 ori la Jocurile Olimpice, participantă la cinci ediții de Jocuri între 2000 și 2016, Kirsty Coventry, Zimbabwe, Africa, a devenit al 10-lea președinte CIO.

Kirsty Coventry a condus Comisia Sportivilor din CIO, a fost membru al Comitetului Executiv CIO. COSR îi dorește mult succes acesteia în noua provocare și așteaptă cu nerăbdare colaborarea pentru viitorul mișcării olimpice!”, a scris COSR, într-o postare pe Facebook.

ADVERTISEMENT

Mihai Covaliu: „Trăim un moment istoric”

Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, s-a arătat încântat de noul lider al CIO, prezentând evenimentul ca fiind unul istoric: „Trăim un moment istoric, Mișcarea Olimpică a demonstrat că este pregătită pentru această schimbare, o realizare remarcabilă prin alegerea primei femei președinte a Comitetului Internațional Olimpic.

Parcursul excepțional în sport și leadership-ul pe care l-a dezvoltat în fiecare funcție pe care a ocupat-o în sportul din țara sa și apoi la CIO, este o sursă de inspirație pentru întreaga mișcare olimpică.

ADVERTISEMENT

Comitetul Olimpic și Sportiv Român este convins că, sub conducerea acesteia, valorile olimpismului vor continua să inspire generații întregi, iar sportul va rămâne un motor al unității, excelenței și inovației!”, a declarat Mihai Covaliu.

ADVERTISEMENT