News

Klaus Iohannis a primit premiul “Carol cel Mare”. Cum s-a afișat Prima Doamnă la eveniment. A întors toate privirile

Klaus Iohannis a primit Premiul internațional "Carol cel Mare" al orașului Aachen. Prima Doamnă l-a însoțit și a întors toate privirile.
02.10.2021 | 16:47
Klaus Iohannis a primit premiul Carol cel Mare Cum sa afisat Prima Doamna la eveniment A intors toate privirile
ADVERTISEMENT

Klaus Iohannis a participat la un eveniment important în Germania.

Președintelui i-a fost înmânat premiul “Carol cel Mare” pentru anul 2020 ca recunoaștere a meritelor sale în ceea ce privește “conducerea României pe o traiectorie pro-europeană, bazată pe valorile statului de drept”.

Klaus Iohannis a fost însoțit de Prima Doamnă și amândoi au fost extrem de atenți la partea vestimentară.

ADVERTISEMENT

Klaus Iohannis a primit premiul “Carol cel Mare”. Cum s-a afișat Prima Doamnă la eveniment

Klaus Iohannis și Carmen Iohannis au participat la foarte puține evenimente de când a început pandemia. Au acceptat totuși să meargă în Germania, la Aachen, acolo unde Președintele României a primit premiul “Carol cel Mare” pentru anul 2020.

Pentru acest eveniment cuplul prezidențial și-a pregătit garderoba cu mare atenție, iar Carmen Iohannis a întors toate privirile. 

ADVERTISEMENT

Klaus Iohannis a purtat un costum negru și cravată bleu, așa cum ne-a obișnuit. În schimb soția sa a strălucit. Aceasta a optat pentru o rochie midi, roz pastel cu mâneci trei sferturi la care a asortat o curea strălucitoare. Geanta cu lanț și pantofii au avut aceeași nuanță.

Carmen Iohannis apare în alte poze cu o ținută puțin surprinzătoare, dar care îi vine foarte bine. Un costum deux pieces gri.

ADVERTISEMENT

Cine a mai primit premiul “Carol cel Mare”

Premiul internațional “Carol cel Mare” al orașului Aachen se oferă anual încă din 1950. Acesta a fost acordat organizațiilor sau personalităților publice care și-au adus o contribuție deosebită în favoarea unității europene sau a cooperării între statele membre.

Printre personalitățile care au primit acest premiu se numără Winston Churchill, Henry Kissinger, Martin Schulz, Vaclav Havel,  Angela Merkel, Donald Tusk, Herman Van Rompuy, Jean-Claude Juncker,  Papa Francisc, Simone Veil, regele Juan Carlos al Spaniei, Emmanuel Macron și Papa Ioan Paul al II-lea, care a primit în 2004 singurul Premiu Extraordinar “Carol cel Mare”.

ADVERTISEMENT

În anul  2019, premiul i-a fost acordat secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres.

“Libertatea de exprimare și valorile democratice sunt prețuite de români tocmai pentru că au trăit decenii la rând într-o societate în care libertatea de exprimare nu a fost posibilă.

Pentru noi, proiectul european este un proiect politic, economic și social care a potențat modernizarea României”, a declarat Klaus Iohannis în cadrul evenimentului.

ADVERTISEMENT