News

Klaus Iohannis cere intensificarea campaniei de vaccinare: “Să se meargă din poartă în poartă în zona rurală”

18.05.2021 | 17:35
Klaus Iohannis cere intensificarea campaniei de vaccinare Sa se mearga din poarta in poarta in zona rurala
ADVERTISEMENT

Președintele României, Klaus Iohannis, cere autorităților competente să intensifice campania de vaccinare anti-Covid din țara noastră.

Șeful statului a avut, marți după amiază, o nouă ședință de lucru cu mai mulți membri ai Guvernului Cîțu pe tema campaniei de vaccinare anti-COVID.

ADVERTISEMENT

Klaus Iohannis, apel pentru intensificarea campaniei de vaccinare anti-Covid

Iohannis a declarat, după întâlnirea cu membri ai Guvernului pe tema campaniei de vaccinare, că s-a discutat accelerarea procesului de imunizare, care merge bine, dar că vaccinul trebuie adus mai aproape de oameni, în special în zona rurală.

”Am încheiat o ședință cu membrii Guvernului pentru a accelera campania de vaccinare. Campania merge bine, maratoanele au fost un succes. Succesul vaccinării duce la redeschiderea societății și la redeschiderea României post-pandemice.

ADVERTISEMENT

Primarii, indiferent de culoare politică, trebuie să se implice. E necesar să ne implicăm și în zona rurală. Oamenii trebuie să fie informați. Să se meargă din poartă în poartă pentru a convinge lumea.

Este important să mergem noi către oameni, iar autoritățile locale, cu toate mijloacele, să faciliteze vaccinarea. Centrele mobile sunt esențiale.

ADVERTISEMENT

Obiectivul campaniei de vaccinare este acela de a reduce numărul îmbolnăvirilor, spitalizărilor și deceselor de Covid-19. Pe termen mediu, este de a atinge pragul critic de imunitate.

Atrag atenția asupra unui potențial pericol: pe măsură ce pandemia scade în intensitate, unele persoane ar putea să considere că răul a trecut și nu se vor mai vaccina.

ADVERTISEMENT

Riscul pentru cei nevaccinați de a face o formă severă a bolii rămâne ridicat. Dragi români, nu ezitați să vă vaccinați. Revenirea elevilor la școală este o prioritate.

Ne dorim ca toți copiii să-și poată finaliza cursurile în băncile școlilor.

Este imperativ să găsim soluții pentru deschidere evenimentelor culturale, atât în interior, cât și în exterior. Mă bucur că sunt proiecte pilot în acest domeniu.

I-am cerut Ministrului Culturii să fie deschis la toate soluțiile sigure din punct de vedere sanitar.

Mă bucur că sunt proiecte foarte bune pregătite și sunt convins că în săptămânile care urmează campania de vaccinare va primi noi forme atractive și sper că-i vom convinge pe majoritatea românilor să se vaccineze”, a spus șeful statului într-o declarație de presă.

La ședința convocată de șeful statului au luat parte premierul Florin Cîțu, vicepremierii Dan Barna și Hunor Kelemen, ministrul Apărării Naționale Nicolae Ciucă, ministrul Sănătății Ioana Mihăilă, ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu, ministrul Tineretului și Sportului Eduard Novák, președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea Valeriu Gheorghiță și secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu, anunță Administrația Prezidențială.

În urmă cu o săptămână, preşedintele Iohannis a anunțat că fiecare etapă de relaxare a măsurilor va depinde de campania de vaccinare, fiind aşteptată imunizarea a 5 milioane de persoane până la 1 iunie, a 6 milioane până la 1 iulie şi a 7 milioane până la 1 august.

Momentan, cei din fruntea statului nu au precizat ce se va întâmpla în cazul în care ţintele de vaccinare nu vor fi atinse. Până luni seară, au fost vaccinate 3.963.176 persoane, dintre care 2.871.560 cu ambele doze, anunță CNCAV.

Câte persoane s-au imunizat în România

Potrivit ultimei informări a CNCAV, de luni seara, în România au fost vaccinate până acum 3.963.176 de persoane, dintre care 2.871.560 au primit ambele doze de vaccin împotriva COVID-19.

Recordul a fost raportat sâmbătă, pe 15 mai, când autorităţile au raportat 119.021 de persoane care s-au vaccinat în ultimele 24 de ore.

Au fost folosite până acum 3.160.525 de doze Pfizer, 429.423 de la AstraZeneca, 341.824 de la Moderna şi 31.404 de la Johnson&Johnson.

Totalul reacţiilor adverse raportate a fost de 15.357, respectiv o rată de 2,2 la mia de doze administrate.

ADVERTISEMENT