News

Klaus Iohannis intervine în scandalul din coaliție. „Solicit clasei politice cumpătare, echilibru și deschidere la dialog”. Update

Într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a cerut partidelor din coaliție să dea dovadă de echilibru și să guverneze în intersul cetățenilor.
01.09.2021 | 17:34
Klaus Iohannis intervine in scandalul din coalitie Solicit clasei politice cumpatare echilibru si deschidere la dialog Update
ADVERTISEMENT
01-09-2021
15:03

Klaus Iohannis: Cetățenii vor să vadă mai puțin scandal și mai multă cooperare

Intervenția președintelui Klaus Iohannis în disputa din interiorul coaliției este un apel la calm adresat protagoniștilor disputei dintre partidele de la putere, fără să se pronunțe explicit în favoarea unui partid sau altuia.

Guvernarea este despre a face politici publice pentru români. Niciun lider nu trebuie să uite că puterea se exercită pentru români. Este fundamental ca toate partidele din arcul guvernamental să dea dovadă de responsabilitate și să ajungă la un numitor comun”, a declarat Klaus Iohannis.

Apelul a vizat inclusiv Parlamentul arătând că dialogul este necesar și în interiorul Legislativului. „Încrederea oamenilor în Legislativ nu este la cele mai înalte cote, o problemă cronică acutizată de-a lungul anului de diferența dintre promsiuni și realizările la sfârșit de mandat (…) Întoarcerea la agenda cetățeanului ar trebuie să fie linia directoare a Parlamentului. Parlamentarii au datoria de a pune în aplicare ceea ce au promis. Oamenii s-a săturat de discursuri sterile și veșnicele promisiuni neonorate, vor să vadă mai puțin scandal și mai multă cooperare. Fac un apel către toate partidele să privească spre viitor. Simpla retorică nu-și are rostul. Sunt conștient că ritmul reformelor nu este mereu cel așteptat, dar sunt multe subiecte importante al căror succes va fi greu de atins fără dialog și fără cooperare”, a avertizat șeful statului.

Acesta a cerut ca atenția Parlamentului să se concentreze în primul rând pe obiectivele de reformă asumate și mai puțin pe disputele politice. „Obiectivele ambițioase anunțate în campania electorală trebuie să rămână reperele activității Parlamentului. În economie, sunt semne promițătoare. Încă de anul trecut au fost regândite mecanismele care să facă posibilă o creștere sănătoasă. Suntem pe direcția corectă, dar este nevoie de mai multă empatie, mai multă implicare și rezultate concrete pentru oameni”, a apreciat președintele.

Mai mult, el a ținut să tempereze și modul în care se desfășoare competiția internă din interiorul PNL. „Este nevoie de un mod democratic de funcționare în primul rând al partidelor politice. Congresele partidelor nu sunt despre a înlocui cu orice preț un lider cu un altul”, a spus Klaus Iohannis

În speranța unei sesiuni parlamentare cu reușite notabile, solicit întregii clase politice cumpărate, echilibru și deschidere la dialog”, a încheiat șeful statului.

Președintele României, Klaus Iohannis, are programată o declarație de presă, miercuri 1 septembrie, începând cu ora 18.00, anunță Administrația Prezidențială, într-un comunicat.

Site-ul oficial al Palatului Cotroceni nu a precizat un subiect privind declarațiile pe care le va face șeful statului.

ADVERTISEMENT

Klaus Iohannis, declarații la Palatul Cotroceni, în plin scandal guvernamental din Coaliție

Ieșirea publică a președintelui vine în plin scandal în coaliția de guvernare, între premierul Florin Cîțu și cei de la USR PLUS.

Reamintim că ședința de Guvern care era programată la ora 11.00 a fost suspendată, până la ora 19.00, după ce premierul Cîțu ar fi introdus pe ordinea suplimentară Programul Național de Investiții Anghel Saligny (n.r. PNDL 3), a stârnit nemulțumirea celor din USR-PLUS.

ADVERTISEMENT

Între timp, între cele două tabere au început să fie aruncate în spațiul public o serie importantă de critici și amenințări.

În timp ce premierul Cîțu îi acuză pe colegii de Coaliție de jocuri politice, cei de la USR PLUS amenință cu măsuri radicale dacă șeful Executivului nu renunță la ideea implementării PNDL 3.

ADVERTISEMENT

Un alt subiect arzător despre care ar putea vorbi Iohannis ar fi criza sanitară. Miercuri, România a raportat 1.443 de cazuri noi de infectare cu Covid-19, cel mai mare număr din 5 mai 2021 până în prezent.

Klaus Iohannis, ultima ieșire publică, pe 26 august

Ultima apariție publică importantă pe plan intern a președintelui Klaus Iohannis a avut loc pe 26 august. Atunci, președintele și miniștrii Sorin Cîmpeanu și Ioana Mihăilă au avut o ședință importantă la Cotroceni privind începerea noului an școlar și pregătirea pentru valul patru al pandemiei.

ADVERTISEMENT

După discuțiile de atunci, președintele Klaus Iohannis a adresat un nou apel populației să se vaccineze, aceasta fiind singura soluție pentru limitarea valului 4 al pandemiei de coronavirus.

”Ne aflăm în valul 4 al pandemiei și am ținut să discut cu miniștrii despre gradul de pregătire al sistemului medical și pregătirea anului școlar. Amploarea valului depinde direct de gradul de vaccinare a populației.

Persoanele nevaccinate constituie majoritate covârșitoare a cazurilor de infectare și de decese cauzate de Covid-19. România este într-o situația bună în ce privește capacitatea de a asigura vaccinarea”, a spus șeful statului.

Iohannis a mai dat asigurări că medicii sunt bine pregătiți și cu multă experiență încât să facă noului val de infectări, în schimb există alte probleme ale sistemului sanitar.

ADVERTISEMENT