News

Klaus Iohannis, ”demolat” după reuniunea Consiliului European. ”Ne-a trădat atât de rău, e cu mafia!”

Contestat în România de o mare parte a opiniei publice, președintele Klaus Iohannis a participat zilele trecute la reuniunea Consiliului European, desfășurată la Bruxelles.
23.10.2021 | 17:13
Klaus Iohannis demolat dupa reuniunea Consiliului European Nea tradat atat de rau e cu mafia
Klaus Iohannis și Roberta Metsola, la finalul întâlnirii de la Bruxelles
ADVERTISEMENT

Intervenția repetată în viața partidelor politice din România, gestionarea defectuoasă a pandemiei și declarațiile controversate au determinat o mare parte a celor care l-au votat pe Klaus Iohannis să se declare dezamăgiți, cel puțin în ultimpul timp, de prestația președintelui țării.

Reacțiile negative la adresa lui Iohannis s-au strâns mai ales în mediul online, fiecare postare a administrației prezidențiale, din orice domeniu, devenind astfel un bun prilej pentru contestatarii președintelui de a-și vărsa năduful.

ADVERTISEMENT

Așa s-a întâmplat și zilele trecute, când Klaus Iohannis a participat, pe 21 și 22 octombrie, la reuniunea Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles.

”Recunoscătoare pentru perspectiva clară și perspicace a președintelui Iohannis”

La finalul întrevederii, vicepreședintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis un mesaj pe pagina sa de pe Facebook, în care și-a declarat satisfacția pentru discuțiile avute cu înaltul oficial român.

ADVERTISEMENT

“Discuție excelentă cu Președintele #României Klaus Iohannis în această dimineață. Ne-am bucurat de discuțiile noastre despre viitoarea direcție a proiectului european și modul în care putem continua să construim punți între luarea deciziilor la nivelul UE și oameni în fiecare stat membru.

Recunoscătoare pentru perspectiva clară și perspicace a președintelui Iohannis”, a notat Roberta Metsola pe contul ei de socializare, ilustrând cu o fotografie cu ea alături de președintele Iohannis.

ADVERTISEMENT

”Cea mai mare dezamăgire pentru poporul român!”

Imediat, în replică la cele amintite de Roberta Metsola, românii au început să scrie pe contul acesteia, criticându-l vehement pe Klaus Iohannis. Pentru a se face rapid înțeleși, majoritatea celor care au postat un mesaj de acest gen au scris în limba engleză.

“Recunoscătoare pentru ce Roberta? Ți-a spus despre planurile sale de a guverna alături de socialiști? Îți amintești de ce am fost în stradă acum câțiva ani? Da, Iohannis a cedat în fața bandei lui Dragnea. Nimic de care să fii recunoscător, ai încredere în noi, vezi comentariile noastre”, așa sună unul dintre cele aproape 500 de comentarii.

ADVERTISEMENT

“Acest om este cea mai mare dezamăgire pentru poporul român, doamna Metsola. El este de partea greșită în acest moment. Nu are nici o legătură cu statul european de drept și cu valorile anticorupție”, a completat un alt român dezamăgit de șeful statului.

”Acest președinte a declarat în urmă cu câteva luni că “am învins pandemia Covid-19”, descurajând astfel vaccinarea; el este autorul moral al zecilor de mii de decese! Deschideți ochii și aveți grijă de cei cu care lucrați!”, a transmis un român supărat pe atitudinea președintelui.

Sfaturi pentru europeni: ”Ai grijă, te înșală cum ne-a înșelat pe noi!”

“Ne-a trădat atât de rău. E cu mafia. El este șeful Mafiei, atât PNL, cât și PSD. A creat toată această criză politică doar pentru a scoate din guvern singurul partid curat pe care îl avem în România, USR. Suntem fără speranță și avem nevoie de sprijinul PE. Lucrurile se vor înrăutăți.”, a răbufnit un alt român.

“Ai grijă, el te înșală așa cum ne-a înșelat pe noi! El este cea mai mare dezamăgire a noastră!” sau “Se pare că a reușit să-i păcălească pe toți. Românii suferă acum doar din cauza ego-ului și a intereselor sale politice.”, sunt alte două critici ale românilor la adresa șefului statului.

Evident, au existat și reacții care au stârnit zâmbetul internauților, chiar dacă dezamăgirea era evidentă în toate luările de poziție la adresa președintelui Klaus Iohannis.

“Bună Roberta, tipul acela nu este președinte, aici în România îl confundăm cu mobilierul Ikea, practic îl poți avea acasă și el nu va face nimic, ca un mobilier”, a notat o fostă votantă a lui Klaus Iohannis.

ADVERTISEMENT