News

Klaus Iohannis va organiza o dezbatere fără Viorica Dăncilă: ”Îmi doresc o Românie fără PSD în funcții de conducere”

13.11.2019 | 18:36
Klaus Iohannis va organiza o dezbatere fara Viorica Dancila Imi doresc o Romanie fara PSD in functii de conducere
ADVERTISEMENT
Președintele în exercițiu Klaus Iohannis a ieșit în seara aceasta la o dezbatere publică nu cu Viorica Dăncilă, așa cum ne-am fi așteptat, ci cu jurnaliștii. Mai exact, conducătorul României a ținut o conferința de presă în care a vorbit despre motivul ferm pentru care refuză o confruntare cu fostul premier al României.

De ce refuză Klaus Iohannis o dezbatere cu Viorica Dăncilă

Klaus Iohannis a ieșit în fața jurnaliștilor și a discutat deschis despre victoria din primul tur al alegerilor, dar și despre înfrângerea PSD. Președintele în funcție a afirmat că în ultimii ani nu a mai apucat să-și ia vacanță tocmai pentru a sta să ferească românii de politicienii din PSD. Totodată, președintele României a vorbit și despre motivul pentru care nu acceptă o dezbatere publică cu Viorica Dăncilă.
„Despre dezbatere… doamna Vasilica Viorica Dăncilă, fost prim-ministru, a fost partea activă a mârlăniilor pesediste, a fost foarte activă când a trebuit să facă zid în jurul unor persoane cu probleme penale. A fost o persoană foarte activă în a guverna împotriva românilor. Nu pot să legitimez comportamentul acestui partid printr-o dezbatere cu candidatul PSD. Eu îmi doresc o României fără PSD în funcțiile de conducere. În conceptul meu nu este loc pentru astfel de PSD și pentru o dezbatere cu un astfel de candidat”, a afirmat Klaus Iohannis în această seară la DIGI24. 

Președintele României va organiza săptămâna viitoare o dezbatere cu formatorii de opiniei și jurnaliștii

Dacă ne-am lămurit legat de eventuala dezbatere între Klaus Iohannis și fostul premier Viorica Dăncilă, iată că președintele anunță o dezbatere cu formatorii de opinie, politologii și jurnaliștii. Această dezbatere va avea loc săptămâna viitoare, dar nu se știe în momentul de față ora exactă.
„Voi invita marți seara la o dezbatere politologi, formatori de opinie, jurnaliști. Va fi o discuție deschisă, așezată. Detalii veți primi de la echipa mea de campanie”, a adăugat președintele țării.