News

Klaus Iohannis, explicație pentru refuzul dezbaterii cu Viorica Dăncilă! „Mă voi concentra pe întâlnirile cu alegătorii”

11.11.2019 | 20:31
Klaus Iohannis explicatie pentru refuzul dezbaterii cu Viorica Dancila Ma voi concentra pe intalnirile cu alegatorii
ADVERTISEMENT

Președintele României Klaus Iohannis a oferit o explicație pentru refuzul dezbaterii cu Viorica Dăncilă! Acesta a precizat că în următoarea perioadă se va concentra pe întâlnirile cu alegătorii și a lăsat să se înțeleagă că o eventuală întâlnire cu fostul premier este puțin probabilă. “PSD încearcă să atragă atenţia prin tot felul de manevre. Pot să vă spun de pe acum – urmează să discut şi cu colegele şi cu colegii în şedinţa de campanie – că eu mă voi concentra pe întâlnirile cu alegătorii în campania pentru turul doi”, a spus Iohannis, la sediul central al PNL.

Klaus Iohannis, explicație pentru refuzul dezbaterii cu Viorica Dăncilă!

Klaus Iohannis nu a ezitat și la 24 de ore de la primul tur le-a solicitat românilor să meargă la vot. Șeful statului se teme că episodul din decembrie 2016, de la parlamentare, s-ar putea repeta. Atunci, PSD a câștigat cu 46% numărul de mandate în Parlament. ”Facem primele analize. Legislația privind votul în Diaspora a fost foarte importantă, a ordonant și a înlesnit semnificativ votul în Diaspora.

ADVERTISEMENT

Nu s-a mai stat la coadă, nu s-a mai pierdut vremea la secțiile de votare. Le mulțumesc pentru participarea masivă, un număr record. PSD încearcă tot felul de manevre și vreau să cer românilor maximă vigilență când e vorba de PSD. Nu să ne temem, ci să fim atenți și să mergem la vot. Ar fi păcat să repetăm greșeala din 2016, când prin absenteism a fost adus PSD la putere.

„Mă voi concentra pe întâlnirile cu alegătorii”

Am avut nevoie de 3 ani până când i-am înlăturat de la putere. PSD a vrut să subjuge statul român”, a declarat Klaus Iohannis la sediul PNL, unde are loc o analiză a primului tur al alegerilor prezidențialelor. Vă reamintim că Viorica Dăncilă a transmis că este pregătită pentru o dezbatere cu președintele României și au existat mai multe informații conform cărora cei de la PSD au trimis o scrisoare oficială prin care cer ca întâlnirea să aibă loc.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, Alina Gorghiu, fostul președinte al liberalilor, a spus că e mai degrabă vorba de „o scrisoare pierdută” și că totul face parte din campania electorală a social democraților pentru că la PNL nu a ajuns nicio solicitare.