News

Klaus Iohannis i-a mulțumit lui Viktor Orban pentru ajutorul oferit de Ungaria României, în tratarea pacienților COVID-19: „Un gest de adevărată solidaritate”

Klaus Iohannis i-a mulțumit lui Viktor Orban pentru ajutorul oferit de Ungaria României, în tratarea pacienților COVID-19, aflați în stare critică.
16.10.2021 | 00:14
Klaus Iohannis ia multumit lui Viktor Orban pentru ajutorul oferit de Ungaria Romaniei in tratarea pacientilor COVID19 Un gest de adevarata solidaritate
Klaus Iohannis i-a mulțumit lui Viktor Orban pentru ajutorul oferit de Ungaria României, în tratarea pacienților COVID-19. Sursa foto: Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu
ADVERTISEMENT

Klaus Iohannis l-a contactat pe premierul ungar Viktor Orban, căruia i-a mulțumit pentru ajutorul acordat prin preluarea și tratarea pacienților români bolnavi de COVID-19 în Ungaria.

Cele două state au fost de acord cu transferul a 50 de pacienți infectați cu coronavirus, aflați în stare gravă, la spitalele din Ungaria, întrucât medicii din România sunt suprasolicitați.

ADVERTISEMENT

Șeful statului consideră că ajutorul dat de Ungaria este „un gest de adevărată solidaritate”. Administrația Prezidențială a transmis un comunicat.

Klaus Iohannis i-a mulțumit lui Viktor Orban pentru ajutorul oferit de Ungaria României, în tratarea pacienților COVID-19

Președintele Klaus Iohannis l-a contactat, vineri, pe premierul Ungariei, Viktor Orban, căruia i-a mulțumit pentru ajutorul acordat de autoritățile ungare pacienților români bolnavi de COVID-19, în stare gravă.

ADVERTISEMENT

Ungaria a fost prima țară care s-a oferit să preia din pacienții României în valul patru al pandemiei. Medicii români sunt copleșiți de cazurile zilnice de coronavirus și de numărul pacienților în stare gravă. Unii dintre cei grav bolnavi au fost transferați în țara vecină.

„Președintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri, 15 octombrie 2021, o convorbire telefonică cu Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, la inițiativa părții române.

ADVERTISEMENT

Președintele Klaus Iohannis i-a mulțumit Prim-ministrului Viktor Orbán pentru ajutorul oferit de autoritățile ungare pacienților români, care reprezintă un gest de adevărată solidaritate europeană în aceste momente dificile ale pandemiei de COVID-19”, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Klaus Iohannis a apreciat „în mod deosebit” realizarea rapidă a transferului unor pacienți infectați cu SARS – CoV – 2, aflați în stare gravă, pentru a fi tratați în spitalele din țara vecină, la Szeged și Debrecen, după cum mai este precizat în comunicat.

ADVERTISEMENT

Până acum, România a transferat 20 de pacienți COVID în stare critică la spitalele din Ungaria, în centrele universitare din orașele menționate mai sus.

Ungaria s-a oferit să ajute România și să trateze 50 de pacienți infectați cu coronavirus, care au nevoie de terapie intensivă, potrivit declarațiilor lui Peter Szijjarto, ministrul ungar de Externe.

El a mai menționat și „provocările extrem de serioase” și în creștere cu care se confruntă România, în contextul înmulțirii cazurilor de infectare cu coronavirus.

Și Polonia a sărit în ajutorul României pentru tratarea pacienților bolnavi de COVID-19. Miercuri, țara noastră a primit 50 de concentratoare de oxigen din Polonia. Aparatura a ajuns la Iași și va ajuta la tratarea celor grav bolnavi infectați cu virusul SARS – CoV – 2.

50 de locuri la ATI în Ungaria pentru pacienții români

Sistemul medical din România este copleșit de numărul mare de infectări cu coronavirus. Ungaria a oferit, în acest context, 50 de locuri la ATI pentru pacienții români bolnavi de COVID-19, aflați în stare critică.

Kelemen Hunor, liderul UDMR, este cel care a făcut anunțul, pe pagina sa de Facebook. Operațiunea de transfer a început joi, 14 octombrie.

„Ne-am consultat de mai multe ori în ultima perioadă cu ministrul ungar al afacerilor externe Szijjarto Peter despre sprijinul pe care îl poate acorda Ungaria României în lupta cu pandemia, astfel că, pe lângă medicamentele necesare tratării infecției cu coronavirus, Ungaria ne oferă acum 50 de locuri în secțiile de Terapie Intensivă din cadrul a două spitale apropiate de graniță, la Debrecen și Szeged pentru bolnavii Covid.

Sarcina noastră cea mai importantă este să salvăm vieți omenești! Însă dacă nu reușim să facem față singuri unei situații dramatice cum este cea de acum, trebuie să cerem ajutor acolo unde știm sigur că vom găsi înțelegere și solidaritate.

Ungaria a dovedit, din nou, că este un partener de încredere și îi mulțumim pentru sprijin!”, a scris Kelemen Hunor pe pagina sa.

Bilanțul pandemiei de COVID-19. Aproape 16.000 de cazuri noi vineri, 15 octombrie 2021

Vineri, 15 octombrie, Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a raportat 15.828 de cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore.

De altel, au fost înregistrate 365 de decese, unul dintre ele fiind raportat la grupa de vârstă 10-19 ani. O fată de 13 ani nevaccinată, fără comorbidități, a fost răpusă de virusul SARS – CoV – 2. Dintre cei 365 de pacienți decedați, 325 erau imunizați cu vaccinul anti-COVID, iar 40 erau nevaccinați.

Tot vineri s-a înregistrat un nou record al pacienților internați la ATI. 1.729 sunt internate la secția de Terapie Intensivă, acesta fiind un nou record de la debutul pandemiei în România. Un singur pat mai era liber la ATI vineri.

Joi, 14 octombrie, au fost raportate 16.383 de noi cazuri de infectare, iar la ATI nu era niciun pat liber. Un nou record a fost înregistrat marți, 12 octombrie 2021. GCS a raportat, atunci, 16.743 de noi cazuri și 442 de decese.

ADVERTISEMENT