News

Klaus Iohannis participă la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cum arată avionul de lux cu care a călătorit. Foto

Președintele ia parte la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cu ce avion a călătorit șeful statului.
21.09.2021 | 13:46
Klaus Iohannis participa la Adunarea Generala a ONU de la New York Cum arata avionul de lux cu care a calatorit Foto
ADVERTISEMENT

Președintele României a ajuns la New York alături de Prima Doamnă, acolo unde va avea loc Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.

Președintele României participă la Adunarea Generală a ONU de la New York

Klaus Iohannis va conduce delegația țării noastre la cea de-a 76-a sesiune a acestei Adunări Generale a ONU și va susține intervenția națională, între 21 și 23 septembrie 2021.

ADVERTISEMENT

Administrația Prezidențială transmite faptul că participarea liderului României la această sesiune este o oportunitate pentru ca țara noastră să-și afirme poziția referitoare la mai multe probleme globale care constituie provocări pentru statele lumii.

“Preşedintele României, Klaus Iohannis, va conduce, în perioada 21-23 septembrie 2021, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care va avea loc la New York, Statele Unite ale Americii.

ADVERTISEMENT

La sesiunea din acest an a Adunării Generale a ONU, pentru prima dată de la începutul pandemiei de COVID-19, lucrările evenimentului se vor derula cu prezenţa fizică a şefilor de stat sau de guvern din statele membre ONU”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Alături de președinte se află și ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu.

Tema întâlnirii ONU din acest an. Despre ce discută liderii statelor membre la New York

Tema acestei întâlniri este despre recuperarea după pandemia de coronavirus pentru ca oamenii să resimte cât mai puțin aceste efecte la orice nivel.

ADVERTISEMENT

Denumirea completă a acesteia este “Construirea rezilienţei prin speranţă vizând recuperarea după pandemia de COVID-19, reconstrucţia durabilă, răspunsul la nevoile planetei, respectarea drepturilor omului şi revitalizarea Organizaţiei Naţiunilor Unite”.

Președintele a zburat cu un avion de lux

Președintele Klaus Iohannis a ajuns la New York cu un avion de lux și acesta a făcut escală la Sibiu pentru a o lua pe Carmen Iohannis, care să îl însoțească la această adunare a ONU.

ADVERTISEMENT

„Președintele României a zburat duminică, 19 septembrie, din București spre New York via Sibiu cu un avion privat de tip Dassault Falcon 8X (LX-LXL) închiriat de la Global Jet”, a informat BoardingPass.ro.

Administrația Prezidențială a mai transmis și faptul că acest eveniment este primul de când a început pandemia în care șefii de stat se vor vedea față în față.

Klaus Iohannis este invitat de Joe Biden și la Summitul Global pe tema coordonării răspunsului internaţional în contextul noului coronavirus.

ADVERTISEMENT