News

Klaus Iohannis, primele măsuri luate în stare de urgență! Ce se întâmplă cu alimentele, medicamentele şi circulaţia rutieră.„Aceasta este singura cale prin care salvăm viețile celor dragi nouă” VIDEO

16.03.2020 | 14:50
Klaus Iohannis primele masuri luate in stare de urgenta Ce se intampla cu alimentele medicamentele si circulatia rutieraAceasta este singura cale prin care salvam vietile celor dragi noua VIDEO
ADVERTISEMENT

Klaus Iohannis face primele declarații despre starea de urgență – vezi aici decretul! Președintele României vorbește oamenilor la ora 15.00. Vă reamintim că autorităţile au precizat că nu toate măsurile prevăzute de lege vor fi luate în mod obligatoriu.


UPDATE / Klaus Iohannis: „Începând de azi se instituie starea de urgență pe întreg teritoriul pentru o perioadă de 30 de zile. Pandemia nu poate fi stopată decât prin măsuri excepționale. Aceasta este singura cale prin care salvăm viețile celor dragi nouă, celor de lângă noi. Măsurile sunt temporare și au rolul de a ne apăra de un rău mai mare.

ADVERTISEMENT

Școlile vor fi închise pentru protejarea copiilor, elevilor și studenților. Activitatea preuniversitară și universitară se suspendă cât e stare de urgență.

Să limităm povara financiară asupra cetățenilor. Pe perioada stării de urgență se pot plafona prețurile la medicamente, alimentele de strictă necesitate, la energie electrică, termică, gaze, apă, salubritate, carburanți, în limita prețului mediu din ultimele 3 luni

ADVERTISEMENT

Serviciile medicale pentru tratarea cazurilor se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României

Angajatorii și angajați afectați de COVID vor fi sprijiniți. Angajații a caror activitate este afectata sau chiar oprită total vor beneficia de protecție socială.

ADVERTISEMENT

Prevederile legii privind acordarea zilelor libere părinților nu se aplică angajaților din apărare, penitenciare, din sistemul sanitar și alte categorii. Ele au însă dreptul la o majorare a salariului.

Poate fi interzisă gradual circulația rutieră, feroviară, maritimă, fluvială pe diferite rute. Voi verifica personal cum se implementează toate aceste măsuri. Voi verifica personal la fiecare minister și autoritate în parte cum se aplică aceste măsuri.

ADVERTISEMENT
Nu mai este necesară deplasarea la sediul instituţiilor pentru depuneri de cereri pentru prestaţii sociale, acestea fiind depuse elecronic
Am dispus ca în structurile MAI, unităţi sanitare şi servicii asistenţă socială să se poată angaja fără concurs personal suplimentar
Am dispus asigurarea sumelor necesare în bugetul Ministerului Sănătăţii pentru echipamente, medicamente, prin achiziţie directă
Am simplificat proceduri de alocare a banilor astfel încât să se facă toate operaţiunile necesare rapid
Guvernul va anunţa în curând pachetul de măsuri economice stabilit. Producţia şi întreaga econnomie trebuie să fie pregătite să susţină combaterea epidemiei
Activitatea de judecată va continua doar în cauzele de urgenţă deosebită. Lista cauzelor e stabilită de ÎCCJ şi colegiile de conducere a curţilor de apel.
Pentru judecarea proceselor instanţele pot da termene scurte de la o zi la alta şi dispun măsuri pentru ca şedinţele să fie prin videoconferinţă.
Națiunea noastră trece prin momente dificile, dar suntem români, un popor pe care istoria l-a supus unor cumplite încercări și în trecut. Nu suntem singuri, e o criză globală, necesită soluții globale, ne coordonăm cu partenerii din UE”

Klaus Iohannis, primele declarații despre starea de urgență!

Executivul a precizat că vor fi avute în vedere doar acele măsuri necesare în combaterea răspândirii noului coronavirus (COVID-19). Conform legii, starea de urgenţă este decretată de preşedinte prin decret, contrasemnat de primul-ministru.

Acesta este publicat de îndată în Monitorul Oficial al României, în 5 zile de la decretare trebuind solicitată încuviinţarea Parlamentului. Starea de urgenţă se poate institui pe o perioadă de cel mult 30 de zile, dar preşedintele, cu încuviinţarea Parlamentului, poate prelungi durata şi poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia.

Șeful statului vorbește la ora 15.00

”Am decis să decretez stare de urgenţă la începutul săptămânii viitoate. Această stare de urgenţă va face posibilă alocarea de noi resurse importante pentru gestionarea crizei. În acest fel, Guvernul va avea posibilitaeta să aloce mai mulţi bani pentru domeniul sănătăţii”, a afirmat preşedintele sâmbătă după-amiază.

Klaus Iohannis a vorbit atunci la ceremonia de depunere a jurământului de către membrii Cabinetului Orban. Aproape imediat, Grupul de Comunicare Strategică a adăugat: ”Având în vedere enunţarea în spaţiul public/mediul online a posibilelor măsuri care pot fi luate în cadrul stării de urgenţă,(…)

(…)fără a se menţiona faptul că NU toate aceste măsuri sunt luate în mod obligatoriu, menţionăm faptul că vor fi avute în vedere DOAR acele măsuri necesare în combaterea răspândirii noului coronavirus (COVID-19).

Facem apel la responsabilitate şi în acest caz în modul de prezentare a cadrului legal şi a măsurilor care pot avea legatura cu motivul pentru care a fost anunţată decizia referitoare la starea de urgenţă”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Premierul Ludovic Orban a spus și el că este neapărat nevoie de instituirea stării de urgenţă. Acesta a vorbit și despre obligativitatea unor proceduri de achiziţie rapide, prin negociere directă, care să poată fi derulate pentru cumpărarea de materiale, de echipamente, de substanţe, de echipamente de protecţie care în prezent pot fi obtinute cu dificultate din cauza cererii foarte mari.

Mai mult de atât, șeful Executivului a transmis că este nevoie de măsuri care să întărească toate instituţiile care sunt în prima linie a bătăliei împotriva coronavirusului.

 

ADVERTISEMENT