Klaus Iohannis promite „spitale noi, școli și digitalizare”. Totul, cu bani europeni

Bogdan Solomon   
în HotNews
26/11/2020, 20:42
Klaus Iohannis promite „spitale noi, școli și digitalizare”. Totul, cu bani europeni
Președintele anunță investiții masive în următorii ani. Sursa foto: hepta.ro

În prag de alegeri, președintele Klaus Iohannis lansează planul pentru absorbția fondurilor puse la dispoziție de Uniunea Europeană în vederea revenirii din criza provocată de pandemie și nu se sfiește să le promită românilor investiții masive în sănătate, educație, transport, energie și agricultură.

Totodată, acesta a reamintit că țara noastră a reușit să obțină în urma negocierilor din luna iulie un pachet bugetar de circa 80 de miliarde de euro pentru următorii 9 ani, căruia i se adaugă alte 30 de miliarde de euro prin Facilitatea pentru Redresare și Reziliență, instrument financiar unic în istoria de până acum a Uniunii Europene.

În anii următori, țara noastră va implementa un nou model de dezvoltare economică, bazat pe investiții, inovare și competitivitate”, a dat asigurări șeful statului, subliniind importanța discuțiilor pe marginea Planului Național de Redresare și Reziliență, care trebuie să fie „aplicate, fundamentate și să depășească paradigma populismului electoral, dar și promovarea de interese particulare”.

Klaus Iohannis le promite românilor investiții în sănătate, educație și transport

Este momentul cel mai bun să ne asumăm reforme ambițioase în domenii importante, precum cel al legislației achizițiilor publice, în domeniul administrației publice, precum și în privința legislației din domeniul fondurilor europene, pentru ca aceste sume să fie administrate responsabil, transparent și să fie cheltuite în beneficiul real al cetățenilor.

Mă refer, în primul rând, la investițiile atât de necesare în infrastructura de sănătate, cu precădere construcția de spitale noi și extinderea celor existente.

Totodată, propunem investiții suplimentare în infrastructura școlară și fonduri pentru comunitățile locale, inclusiv investiții în digitalizare administrativă, mobilitate inteligentă și regenerare urbană.

 România trebuie să se conecteze la realitățile zilelor noastre, inclusiv în ceea ce privește tranziția climatică și transformarea digitală, pentru a stimula creșterea economică și pentru a crea noi locuri de muncă bine plătite.

Traversăm o perioadă extrem de dificilă, cu restricții și constrângeri, ale căror efecte negative le-am resimțit din plin cu toții, în plan sanitar, social și economic. Avem de gestionat în continuare provocările crizei sanitare, însă, în egală măsură, trebuie să pregătim cele mai potrivite politici și măsuri pentru redresarea economiei și dezvoltarea țării noastre.

Modelul guvernărilor anterioare, bazat doar pe stimularea consumului și pe măsuri de azi pe mâine, a neglijat tocmai investițiile, care sunt baza dezvoltării unei țări. Lipsa investițiilor în infrastructura de sănătate, educație sau în proiectele majore de infrastructură de transport, energie și agricultură constituie rezultatul unor măsuri și politici defectuoase, care nu trebuie să se mai repete”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Închide ×