News

Klaus Iohannis se întâlnește cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Temele discuțiilor dintre cei doi șefi de stat

Președintele Klaus Iohannis o va primi, marți, pe Maia Sandu, omologul său din Republica Moldova. Este a patra întrevedere dintre cei doi șefi de stat.
20.11.2021 | 15:45
Klaus Iohannis se intalneste cu presedintele Republicii Moldova Maia Sandu Temele discutiilor dintre cei doi sefi de stat
ADVERTISEMENT

Maia Sandu face marți o vizită oficială în România, la invitația președintelui Iohannis, cei doi urmând să aibă o întrevedere la Palatul Cotroceni.

Vizita președintelui Moldovei este prima pe care Maia Sandu o face după alegerile anticipate din 11 iulie care a dus la unui guvern al PAS, condus de către Natalia Gavriliță.

ADVERTISEMENT

În acest an România și Moldova sărbătoresc trei decenii de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale.

A patra întrevedere între Sandu și Iohannis

Vizita reprezintă un foarte bun prilej de reconfirmare a relației speciale, privilegiate, de Parteneriat Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, bazate pe comunitatea de limbă, cultură și istorie, oferind totodată ocazia de a evalua stadiul implementării deciziilor convenite cu prilejul întrevederilor anterioare la nivel de șef de stat – de la Chișinău, din 29 decembrie 2020 și din 27 august 2021, precum și de la București, din 20 aprilie 2021”, transmite Administrația Prezidențială.

ADVERTISEMENT

Discuțiile se vor concentra pe colaborarea bilaterală în unele domenii de interes strategic pentru ambele țări și pe sprijinirea Moldovei în adoptarea reformelor care pot contribui la integrarea europeană a statului vecin.

Consultările politice ale Președinților Klaus Iohannis și Maia Sandu vor consolida cooperarea bilaterală excelentă și substanțială la nivel politic, economic și sectorial și vor stimula avansarea proiectelor comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educație sau societate informațională, cu accent pe proiectele menite să conecteze Republica Moldova cu spațiul Uniunii Europene, prin intermediul României, și să aducă beneficii reale și concrete tuturor cetățenilor Republicii Moldova.

ADVERTISEMENT

De asemenea, discuțiile cu Președintele Maia Sandu se vor concentra pe măsurile de susținere aprofundată de către România a proceselor de modernizare și de implementare a reformelor democratice promovate de Președintele și Guvernul Republicii Moldova, precum și a eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova”, mai precizează sursa citată.

Primul an de mandat la Maiei Sandu

Maia Sandu a devenit președinte al Republicii Moldova în urma alegerilor desfășurate pe 15 noiembrie 2020, când l-a învins în turul II al alegerilor prezidențiale pe președintele aflat în exercițiu, socialistul Igor Dodon.

ADVERTISEMENT

În 2016, Dodon a câștigat în fața Maiei Sandu în al doilea tur de scrutin cu o diferență mai mică de 5% și multe acuzații de fraudă electorală.

Pe 28 aprilie 2021, Maia Sandu a dizolvat Parlamentul de la Chișinău, dominat de către socialiști, și a convocat alegerile anticipate pe 11 iulie.

Scrutinul anticipat a dus la victoria categorică a formațiunii prezidențiale, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), care a obținut 52,8% din sufragii. În Parlament au mai reușit să intre Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor – 27,1% și Partidul Șor – 5,7%.

În urma alegerilor, Natalia Gavriliță a fost desemnată ca premier, care anterior fusese ministru de Finanțe în guvernul efemer condus de Sandu în 2019, o coaliție între PAS și socialiști.

ADVERTISEMENT