Dinamo a avut parte de un meci dificil contra celor de la FC Argeș, asta chiar în ciuda faptului că a deschis scorul în minutul 3, prin George Pușcaș. A fost nevoie de un gol al lui Kennedy Boateng, în prelungiri, pentru a aduce cele 3 puncte.
Zeljko Kopic spune că a fost mulțumit de modul în care jucătorii lui Dinamo au evoluat în victoria cu FC Argeș. Antrenorul croat a anunțat în același timp că este fericit pentru Boateng, iar Cătălin Cîrjan, titular dar schimbat în repriza secundă, are probleme medicale.
„Sunt foarte fericit, trei puncte foarte importante, le meritam, am fost foarte buni în primele 30 de minute, am avut energie, de toate. Argeșul a încercat pressing, au încercat să nu ne ofere posibilitatea de a ne dezvolta jocul, au fost câteva erori. Energia a fost bună, Andone a schimbat trei jucători la pauză și au început să joace mai bine.
Am oferit anumite tranziții, din una dintre ele au și marcat, ne-am asumat anumite riscuri, dar am depus efort și am câștigat acest meci cu spiritul de echipă, datorită conexiunii dintre jucători. Asta vorbesc mereu eu cu ei, avem momente bune sau mai puțin bune, avem unele limite, dar felul în care lucrează jucătorii și felul în care muncesc pentru club este încurajator.
Ce face Boateng pentru noi e foarte important. Ați văzut felul cum a sărbătorit golul, ce energie, e fantastic să lucrez cu asemenea jucători! Cîrjan nu a fost în formă bună, nu am fost mulțumit, a avut niște probleme cu genunchiul. Felul în care te antrenezi e foarte important pentru mine, acolo primesc cele mai bune informații despre jucători și el nu a fost 100% sănătos în ultimele două săptămâni, iar dacă nu ești pregătit e greu să joci în asemenea meciuri”, a spus Zeljko Kopic.
Pentru cei de la Dinamo a fost o victorie care în mare parte asigură locul pentru finala barajului de cupe europene, acolo unde va da piept cu învingătoarea partidei dintre FCSB și FC Botoșani, cele două grupări care și-au asigurat pozițiile fruntașe din play-out.
În acest moment, elevii lui Zeljko Kopic au un avans de 5 puncte față de Rapid, cu două etape înainte de final, iar în runda viitoare urmează să joace pe teren propriu cu CFR Cluj, urmând să termine play-off-ul cu o partidă pe terenul celor de la U Cluj.