Fotbal international

Răzbunarea istoriei! Kosovarii Elveției au bătut Serbia la Campionatul Mondial din Rusia

23.06.2018 | 00:37
Razbunarea istoriei Kosovarii Elvetiei au batut Serbia la Campionatul Mondial din Rusia

Elveția a reușit prima victorie la acest campionat mondial, scor 2-1 în fața naționalei Serbiei, după o cursă de recuperare excelentă. Golul victoriei a venit în minutul 90.

Serbia deschisese scorul prin Aleksandar Mitrovic, în minutul 5, dar Elveția a reușit să egaleze prin Granit Xhaka, în minutul 50, iar lovitura de grație a dat-o Xherdan Shaqiri, spre sfârșitul partidei. Interesant este că ambii marcatori ai Elveției sunt descendenți kosovari, iar după goluri, ambii au făcut același gest: au făcut din mâini un vultur, adică stema care se găsește pe drapelul Albaniei, gest consacrat al etnicilor albanezi.

Jucătorul lui Arsenal, Granit Xhaka, s-a născut în septembrie 1992 la Basel, în Elveția, dar părinții săi sunt originari din localitatea sârbă Kuršumlija. În schimb, Shaqiri s-a născut în provincia Kosovo, nerecunoscută de Serbia, în orașul Gjilan. Atât părinții lui Xhaka, dar și cei ai lui Shaqiri au emigrat din fosta Iugoslavie în momentul războiului civil care a măcinat statul balcanic în anii ’90 și care a dezbinat țara în Serbia, Croația, Slovenia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia și Herțegovina și Kosovo. Pe lângă faptul că a dezmembrat fostul stat iugoslav,

În total specialiștii estimează că au fost peste 130.000 de oameni care au murit și peste 4 milioane de persoane care s-au mutat, fie în afara statelor iugoslave, fie în interiorul țării.

Ministrul de Externe al Serbiei, declarație incendiară la adresa jucătorilor kosovari, înainte de meciul cu Elveția

Ambiția lui Shaqiri, Xhaka și a celorlalți fotbaliști de origine ex-iugoslavă s-ar putea să fi fost alimentată și de declarația ministrului de externe al Serbiei dinaintea partidei din runda a doua din faza grupelor Campionatului Mondial din Rusia – 2018.

Liderul diplomației de la Belgrad, Ivica Dacici, a avut un mesaj deloc diplomatic la adresa jucătorilor de origine albaneză și kosovară din lotul Elveției. Felicitat de omologul său liberian după victoria în fața Costa Ricăi, Dacici nu s-a putut abține. „A fost o dulce răzbunare. Costa Rica e prima țară care a acceptat independența unilateral decalarată de Kosovo, însă nici măcar nu știu unde e Kosovo. Au făcut-o pentru că cineva le-a spus să o facă. Fără a avea un motiv special.”

Dacici apoi a vorbit despre întâlnirea cu Elveția: „Politica și sportul n-ar trebui amestecate, dar se pare că nu e posibil. Nici nu știm prea bine împotriva cui jucăm: Elveția, Albania sau Kosovo?”, a declarat în preziua meciului ministrul de externe sârb.

3 fotbaliști cu origini kosovare joacă pentru Elveția la Campionatul Mondial din Rusia: Xherdan Shaqiri, Granit Xhaka și Valon Behrami.

1 fotbalist cu origini bosniace a evoluat pentru Elveția: Haris Seferovic, dar și 1 fotbalist de etnie albaneză, originar din zona Macedoniei: Blerim Dzemaili

13.548 de oameni (civili și militari) au murit în Războiul din Kosovo, dintre anii 1998-1999, încheiat cu intervenția NATO împotriva Serbiei