Kosovo și Turcia se vor întâlni la Priștina marți, 31 martie, într-un duel decisiv pentru accederea la Cupa Mondială din această vară. Bineînțeles că „otomanii” pleacă cu prima șansă la calificare, datorită lotului net superior pe care îl au la dispoziție, însă acest lucru nu-i sperie pe kosovari. Căpitanul Vedat Muriqi a declarat că selecționata pregătită de Franco Foda este mai pregătită ca niciodată și că jucătorii vor da totul pentru o calificare istorică.
Într-un interviu acordat turcilor de la HT Spor, Muriqi a fost întrebat care sunt atuurile echipei sale și dacă crede că naționala din Kosovo va putea produce surpriza la Priștina. Atacantul lui Mallorca a răspuns fără ezitare, afirmând că el împreună cu colegii săi sunt pregătiți să facă un meci mare în fața Turciei, care să le aducă biletele pentru turneul final din SUA, Canada și Mexic. De asemenea, acesta a mai ținut să precizeze că nu contestă valoarea adversarilor, fiind conștient că echipa lui Vincenzo Montella arată mult mai bine pe hârtie, dar este de părere că avantajul propriului teren și al suporterilor va înclina balanța în favoarea micuțului stat balcanic.
„Turcia este favorită, fără discuții. Au fotbaliști de top precum Arda Guler sau Kenan Yildiz, care joacă la echipe foarte importante. Sunt niște jucători care nu reprezintă niște valori doar în Turcia, ci în întreaga lume. Dar asta nu înseamnă că noi nu avem șansa noastră. Ba dimpotrivă, cred că noi dispunem de cel mai mare atuu. Vom juca acasă, alături de suporterii noștri, iar asta cred că va conta mai mult. Vom da tot ce avem mai bun și sunt convins că dacă vom reuși să ne implementăm jocul, ne vom califica la Cupa Mondială. Toți credem în asta”, a declarat Muriqi pentru HT Spor.
În plus, atacantul kosovar în vârstă de 31 de ani a subliniat importanța acestui meci, comparând o posibilă calificare la Campionatul Mondial cu cel mai prestigios lucru din istoria țării sale, și anume obținerea independenței față de Serbia, eveniment ce s-a produs în anul 2008: „Dacă reușim să ne calificăm la Cupa Mondială, va fi ca o a doua independență pentru noi. Toată lumea este foarte entuziasmată și plină de speranță”. Muriqi a încheiat interviul spunând că pentru el personal, partida de la Priștina va fi cu atât mai specială cu cât există șanse foarte mari ca această campanie de calificare pentru un turneu final de Campionat Mondial să fie ultima din cariera sa: „Voi împlini 32 de ani în aprilie. Dacă reușim să mergem la Campionatul Mondial și să avem un parcurs bun, va fi cel mai frumos scenariu pentru a-mi încheia cariera la echipa națională. Și, tototdată, cred că este ultima mea șansă să particip la un turneu de asemenea anvergură”.
Moralul bun pe care îl au kosovarii înaintea meciului cu Turcia se datorează și victoriei surprinzătoare pe care au obținut-o la Bratislava, în „thriller”-ul disputat împotriva Slovaciei. Deși au fost conduși de două ori (0-1, respectiv 1-2), elevii lui Franco Foda au revenit de fiecare dată și, mai mult decât atât, au reușit un succes antologic, partida de pe stadionul „Tehelné pole” terminându-se cu scorul de 4-2 în favoarea oaspeților.
De cealaltă parte, Turcia și-a respectat statutul de favorită în meciul cu România de la Istanbul. Trupa lui Vincenzo Montella s-a impus la limită, scor 1-0, unicul gol al partidei fiind semnat de Ferdi Kadioglu, în minutul 53, după o pasă de maestru a lui Arda Guler, jucătorul lui Real Madrid.