Sport

Totul despre Kosovo – România, în preliminariile EURO 2024. Fanii ”tricolorilor”, scoși din stadion din cauza unei scandări. Va urma o suspendare din partea UEFA?

Meciul Kosovo - România are loc vineri, 16 iunie, de la ora 21:45 în grupa preliminară I a calificărilor pentru turneul final al EURO din anul 2024.
17.06.2023 | 00:31
Totul despre Kosovo  Romania in preliminariile EURO 2024 Fanii tricolorilor scosi din stadion din cauza unei scandari Va urma o suspendare din partea UEFA
Fanii de la facțiunea ”Uniți sub Tricolor” au făcut scandal în stadion la partida Kosovo - România 0-0, care ar putea aduce sancțiuni dure din partea UEFA
ADVERTISEMENT
16-06-2023
21:37

Ultrașii români, lozinci politice la Priștina

Fanii de la facțiunea ”Uniți sub Tricolor” au făcut scandal în stadion la partida Kosovo – România 0-0, care ar putea aduce sancțiuni dure din partea UEFA.

Conform gsp.ro, intrați în arenă abia în repriza secundă, cei aproximativ 20 de ultrași au început să scandeze ”Kosovo este Serbia” și au fost imediat evacuați de forțele de ordine.

Gestul suporterilor ar putea să atragă o amendă usturătoarea din partea UEFA și chiar o suspendare a terenului, mai ales că suntem recidiviști. Următoarea partidă de pe teren propriu a României e programată pe 9 septembrie, împotriva Israelului.

16-06-2023
20:37

Ianis Hagi, primele minute la națională după accidentare

Ianis Hagi a fost introdus pe teren în finalul partidei din deplasare cu Kosovo, acesta fiind primul joc la naționala României după o pauză de un an și 8 luni.

Mijlocașul lui Rangers a fost aruncat în luptă în minutul 86, în locul căpitanului Nicolae Stanciu. Ianis Hagi a jucat ultima partidă sub tricolor la 14 noiembrie 2021, în victoria naționalei în Liechtenstein, scor 2-0.

16-06-2023
19:06

Fanii Kosovo, mesaj impresionant înaintea meciului cu România

Chiar dacă vremea este nepielnică la Priştina, fanii kosovari au venit în număr mare la stadionul “Fadil Vokrri” pentru meciul cu România. Înainte de startul partidei din preliminariile EURO 2024, suporterii au afişat o pânză uriaşă cu un mesaj pentru jucătorii lui Alain Giresse.

“Nu veţi lupta niciodată singuri”, a fost mesajul fanilor din Kosovo, arătat în Peluza Nord a stadionului din Priştina, pentru fotbaliştii lui Alain Giresse.

Kosovo
Mesajul fanilor din Kosovo înaintea meciului cu România (sursă foto: lajmi.net)
16-06-2023
18:46

Deian Sorescu, categoric înainte de Kosovo - România

Deian Sorescu a vorbit chiar înaintea meciului cu Kosovo și a avut un mesaj categoric, dorind victoria cu orice preț: „Este un meci important, pe un teren şi o vreme nu foarte plăcută.

Dar am venit cu un singur gând, să luăm cele 3 puncte şi să mai punem o cărămidă la calificare. Am venit pozitivi, cu încredere, cu moral după meciurile anterioare. Şi sper să luăm cele 3 puncte şi să ieşim bucuroşi”.

„Nu mă gândesc deloc la ce voi face după ce voi termina acţiunea. Gândul meu este aici şi va fi mereu aici. Este o perioadă foarte importantă, avem un grup foarte talentat.

Sper să fie cadoul perfect pentru Edi Iordănescu, cele 3 puncte în această seară. Este un teren nu foarte bun şi vremea nu foarte plăcută, cred că plouă de două zile. Dar vom vedea, eu voi fi mereu pregătit, oricât voi juca.

Vreau să mă gândesc doar la echipa naţională în acest moment, avem 2 meciuri foarte importante. Vom lua primul meci din această seară şi după mă voi decide”, a mai spus Deian Sorescu, conform antenasport.ro.

16-06-2023
18:09

Decizia luată de arbitrii: Kosovo - România se joacă

Cu 45 de minute înainte de startul meciului Kosovo – România, brigada de arbitraj condusă de Danny Makkelie a inspectat starea gazonului. După ce arbitrul olandez a aruncat mingea în mai multe locuri de pe teren, acesta a luat decizia că meciul se va juca.

Jucătorii celor două echipe au intrat pe teren, la scurt timp după inspecţia brigării de arbitraj, pentru a-şi face încălzirea. Partida dintre Kosovo şi România va începe la ora 21:45.

16-06-2023
17:09

Kosovo - România riscă să fie amânat

Meciul Kosovo – România, programat să se dispute vineri, de la ora 21:45, riscă să fie amânat din cauza gazonului care este îmbibat de apă. În ziua partidei a plouat încontinuu, iar starea terenului nu este una ideală de joc. Conform DigiSport, o decizie finală va fi luată la ora 20:45, cu 60 de minute înainte de startul duelului.

Organizatorii meciului fac tot posibilul ca terenul să se prezinte în condiţii optime la ora de start. UEFA ar dori ca meciul să se dispute la ora stabilită, în caz contrar ar trebui să fie mutate şi următoarele meciuri pe care România şi Kosovo le-ar avea de jucat luni, în etapa a 4-a din preliminariile EURO 2024.

16-06-2023
16:36

Premieră în campaniile pentru Euro în cazul unei victorii în Kosovo

Echipa națională a României poate înregistra o premieră istorică, cu o victorie în Kosovo ar fi pentru prima dată când ”tricolorii” ar începe o campanie de calificare la Euro cu punctaj maxim după primele trei partide.

Acest lucru s-a mai întâmplat doar de trei ori în istorie, însă de fiecare dată în preliminarii de Mondial, o dată s-a obținut calificarea, o dată s-a mers la baraj și cu altă ocazie naționala a terminat grupa pe locul 3.

  • 1996 (preliminarii CM 1998): România – Lituania 3-0, Islanda – România 0-4, Macedonia – România 0-3. S-a obținut calificarea de pe primul loc
  • 2004 (preliminarii CM 2006): România – Finlanda 2-1, România – Macedonia 2-1, Andorra – România 1-5. Locul 3 în grupă la final
  • 2012 (preliminarii CM 2014): Estonia – România 0-2, România – Andorra 4-0, Turcia – România 0-1. Locul 2 la final, care a asigurat prezența la baraj

Analizând statistica, iese în evidență un tipar favorabil României: toate cele cinci prezențe la turnee finale europene au venit până acum în urma unor preliminarii începute cu două victorii sau cel puțin o victorie și un rezultat de egalitate. Iar ”tricolorii” au început campania pentru Euro 2024 cu succese în partidele cu Andorra și Belarus!

16-06-2023
11:50

Edi Iordănescu a ales foaia de joc pentru duelul Kosovo - România

România joacă la Priștina în primul test al lunii pentru „tricolori”. Edi Iordănescu a anunțat lista finală, compusă din 23 de jucători, pentru disputa cu Kosovo. Raul Opruț și Adrian Rus nu au prins foaia de joc, la fel ca Louis Munteanu. 

Fotbalistul Farului care vineri, 16 iunie, împlinește vârsta de 21 de ani, a ratat șansa de a-și trece în cont prima apariție în tricoul naționalei României chiar de ziua sa.

Lotul României pentru partida cu Kosovo: 1. Ștefan Târnovanu • 2. Andrei Rațiu • 3. Radu Drăgușin • 4. Cristian Manea • 5. Ionuț Nedelcearu • 6. Tudor Băluță • 7. Denis Alibec • 8. Alexandru Cicâldău • 9. George Pușcaș • 10. Nicolae Stanciu • 11. Ianis Hagi • 12. Horațiu Moldovan • 13. Valentin Mihăilă • 14. Marius Marin • 15. Andrei Burcă • 16. Marian Aioani • 17. Florinel Coman • 18. Darius Olaru • 19. Vladimir Screciu • 20. Dennis Man • 21. Olimpiu Moruțan • 22. Mario Camora • 23. Deian Sorescu.

FRF

16-06-2023
08:43

România va evolua în galben complet împotriva lui Kosovo

România va înfrunta Kosovo vineri seară, de la ora 21:45, în a treia etapă din preliminariile Euro 2024. La ședința tehnică dinaintea partidei de la Priștina a fost stabilit echipamentul de joc al naționalei lui Edi Iordănescu.

„Tricolorii” vor evolua în galben complet, anunță FRF. Antrenamentul oficial al României de joi seară a fost scurtat, din cauza ploilor torențiale și a condițiilor meteo nefavorabile. Vezi mai jos video-ul cu o parte din antrenamentul jucătorilor României de joi seară.

 

15-06-2023
20:19

Antrenamentul oficial, amânat din cauza unei furtuni! Gazon greu la Priştina

Antrenamentul oficial al “tricolorilor” de la Priştina a fost amânat cu 15 minute din cauza ploilor torenţiale şi descărcărilor electrice. Gazonul de la Priştina va fi greu la ora meciului, mai ales că se anunţă ploi până la startul partidei. 

Denis Alibec loveşte balonul pe gazonul îmbibat cu apă. Sursa foto: FRF.ro
Denis Alibec loveşte balonul pe gazonul îmbibat cu apă. Sursa foto: FRF.ro
15-06-2023
14:05

Jucătorii naționalei, relaxare în jurul hotelului

Selecționerul naționalei României, Edi Iordănescu, i-a scos pe jucători la o plimbare de relaxare în jurul hotelului din Priștina, unde sunt cazați pentru meciul cu Kosovo din preliminariile Euro 2024.

kosovo - românia

”Tricolorii” s-au plimbat o jumătate de oră și au admirat locurile frumoase ale capitalei.

kosovo - românia

15-06-2023
08:20

Cum a decurs drumul naționalei spre Kosovo

Echipa națională a României a ajuns miercuri la Priștina, pentru meciul cu Kosovo din preliminariile Euro 2024, după o deplasare care a durat patru ore.

”Tricolorii” au plecat direct de la baza de la Mogoșoaia spre aeroport. După un zbor cu avionul de o oră a urmat deplasarea cu autocarul până la hotelul unde vor fi cazați la Priștina. Toată călătoria a fost surprinsă într-un montaj video de 100 de secunde.

 

14-06-2023
17:42

"Tricolorii" au ajuns la Priştina după un zbor de 60 de minute!

Delegaţia României a ajuns la Priştina, pentru meciul împotriva naţionalei din Kosovo, din preliminariile Euro 2024. Confruntarea va avea loc vineri, de la ora 21:45. Zborul a durat 60 de minute. 

 

14-06-2023
11:03

Naționala României a efectuat ultimul antrenament la Mogoșoaia

Selecționerul Edi Iordănescu a susținut miercuri dimineață ultimul antrenament înainte de plecarea la Priștina pentru meciul cu Kosovo din preliminariile Euro 2024.

”Tricolorii” au apărut destinși la ședința de pregătire care s-a desfășurat la baza de la Mogoșoaia. Miercuri după-amiază va avea loc plecarea spre Kosovo.

14-06-2023
08:38

MAE, avertisment pentru fanii români

Ministerul Afacerilor Externe a transmis o serie de sfaturi şi recomandări suporterilor și jurnaliștilor români care se vor deplasa la Priștina pentru meciul cu Kosovo, din preliminariile Euro 2024.

Autorităţile precizează că în cazul deplasării pe cale rutieră, este recomandat ca intrarea în Kosovo să se realizeze dinspre Macedonia de Nord (Hani i Elezit – la nord de Skopje). De asemenea, ieşirea se va realiza prin aceleaşi puncte de frontieră.

MAE arată că nu este recomandată intrarea în Kosovo dinspre Serbia prin punctele Brnjak şi Jarinje şi subliniază că ”cetăţenii români care ignoră avertismentele şi se deplasează în zone de risc fac acest lucru pe propria răspundere şi se expun consecinţelor şi riscurilor unor astfel de călătorii, având în vedere că posibilităţile de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare în astfel de zone sunt reduse”.

Dintre punctele de trecere de pe linia de demarcaţie dintre Serbia şi Kosovo, singurul recomandabil este Merdare, deşi este probabil ca timpii de aşteptare în acest caz să fie mai mari, având în vedere existenţa unor măsuri de securitate sporite.

Nu este recomandată intrarea în Kosovo dinspre Serbia prin punctele Brnjak şi Jarinje, deoarece acestea pot fi blocate sau închise de autorităţi în cazul unor degradări ale situaţiei de securitate.

MAE menţionează că ieşirea din Kosovo se va putea realiza spre Serbia doar în cazul în care intrarea s-a realizat tot prin această ţară, având în vedere că autorităţile sârbe de frontieră nu recunosc ştampila de intrare/ieşire aplicată în paşaport de către poliţiştii de frontieră kosovari (în cazul în care intrarea în Kosovo s-a realizat anterior dinspre altă ţară – Macedonia de Nord, Muntenegru sau Albania).

MAE reaminteşte că situaţia de securitate rămâne imprevizibilă, în special în nordul Kosovo, putând fi înregistrate noi deteriorări, și recomandă evitarea circulaţiei pe timp de noapte, a locurilor aglomerate şi a deplăsărilor în zone izolate, neimplicarea în orice demonstraţii de stradă, care pot degenera în violenţe, păstrarea în locuri sigure a documentelor şi valorilor personale, a biletelor de călătorie, banilor, cărţilor de credit, fără a le expune în mod vizibil asupra lor sau în autoturisme.

”În mod particular, MAE recomandă suporterilor români ca, pe durata deplasării în Kosovo, atât pe stadion, cât şi în afara acestuia, să nu scandeze sau să afişeze mesaje politice care pot conduce la reacţii din partea spectatorilor gazdă.

De asemenea, se recomandă evitarea afişării însemnelor naţionale sau scandarea de mesaje de susţinere ale echipei naţionale în afara stadionului sau a spaţiilor special amenajate pentru suporteri. În situaţii de urgenţă, persoanele aflate în Kosovo pot apela numerele de urgenţă locale: poliţia (00383) 192, pompierii (00383) 193 şi ambulanţa (00383) 194”, se arată în comunicatul ministerului.

13-06-2023
16:24

Kosovo, adversarul mai valoros pe hârtie decât România

România joacă împotriva lui Kosovo în primul meci al lunii iunie din preliminariile Euro 2024. Partida de la Priștina va avea loc vineri, 16 iunie, de la ora 21:45. Adversarii „tricolorilor” sunt superiori când vine vorba despre valoarea lotului. 

Alain Giresse, selecționerul lui Kosovo, a convocat 24 de jucători pentru „dubla” cu România și Belarus. Doar unul singur dintre jucătorii kosovarilor evoluează în campionatul intern. Este vorba despre Albion Rrahmani de la Balkani.

Valoarea totală a lotului lui Kosovo se ridică la puțin peste 100 de milioane de euro. De cealaltă parte, lotul României este cotat cu 17 milioane de euro mai puțin. De notat este faptul că lotul convocat de Edi Iordănescu are în componență 26 de jucători, cu doi mai mulți decât Kosovo. 

Totuși, naționala României este superioară când vine vorba despre poziția în clasamentul FIFA. Selecționata „tricoloră” ocupă locul 46, peste Israel (78), Belarus (98), Kosovo (107) și Andorra (153) și sub Elveția (12). 

13-06-2023
13:30

Test inedit pentru Moruțan și Marius Marin

Colegi la Pisa și la echipa națională a României, Olimpiu Moruțan și Marius Marin au fost supuși unui test rapid în care au fost nevoiți să știe cât mai multe lucruri unul despre celălalt.

Ambii ”tricolori” au oferit câte patru răspunsuri corecte la cele cinci întrebări. Moruțan nu a știut despre colegul său de ce a întârziat la cununia civilă deși a fost parte la acel motiv, în timp ce Maris Marin nu a știut care este jucătorul cu care coechipierul său crede că se asemenea cel mai mult ca stil de joc. VEZI VIDEO AICI

13-06-2023
11:47

Radu Drăgușin, încrezător că ”tricolorii” vor ajunge la Euro 2024

Fundașul central Radu Drăgușin a dezvăluit că are un randament mult mai bun atunci când joacă sub presiune și nu se teme de meciurile cu miză.

”Mă simt mai bine ca niciodată și abia aștept să vină meciurile de la Euro. A avut o emoție foarte puternică la primele meciuri ca titular la naționala mare a României. În același timp mi-am dat seama că este un vis împlinit și sper să am cât mai multe meciuri ca titular la națională.

Cu Andrei Burcă mă înţeleg bine, atât pe teren cât şi în afara lui. Cred că am făcut două meciuri solide. Selecționerul mi-a transmis să joc ceea ce știu pentru că de asta sunt la națională, pentru că merit, că am calitate. La finalul primelor meciuri din campania pe Euro ne-a felicitat pe toți.

Când joc cu presiune sunt mai concentrat, nu este un dezavantaj, dau cel mai bun randament. Au fost rezultate bune pentru noi, acum depindem doar de noi să ne calificăm. Au fost nişte rezultate surpriză şi avantajul este că ne pun pe noi într-o poziţie bună.

Sunt foarte fericit că după un sezon dificil am reușit să ne atingem obiectivul și să promovăm în Serie A (n.r. – cu Genoa). Am avut deja un sezon de experiență la acest nivel și abia aștept să jucăm meciurile tari cu echipele din Serie A”, a declarat Drăgușin, într-un interviu pentru FRF.TV.

13-06-2023
07:17

Burcă, victorie la distanță în fața lui Drăgușin

Fundașul central Andrei Burcă a fost protagonistul unui set fulger de întrebări despre participările naționalei României la turneele finale de Campionat European și s-a descurcat mai mult decât onorabil.

Stâlpul defensivei a oferit 11 răspunsuri corecte la cele 14 întrebări și astfel l-a depășit pe colegul său de linie Radu Drăgușin, care l-a acțiunea din luna martie a avut doar 10 răspunsuri corecte.

 

12-06-2023
19:43

Portarii României, antrenament intens înainte de „dubla” de foc

Ștefan Târnovanu, Horațiu Moldovan și Marian Aioani sunt variantele de portar la care Edi Iordănescu a apelat pentru „dubla” României cu Kosovo și Elveția. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate numele celor trei portari pe care selecționerul „tricolorilor” îi va convoca în absența lui Ionuț Radu și Florin Niță, accidentați.

Federația Română de Fotbal a postat un antrenament de luni seară al portarilor naționalei României sub supravegherea antrenorului cu portarii, Leontin Toader. Vezi mai jos video-ul cu antrenamentul „tricolorilor”:

 

12-06-2023
14:45

Jucătorii României, supuși unor teste în sala de forță

România continuă pregătirile pentru „dubla” de foc cu Kosovo și Elveția din preliminariile Euro 2024. „Tricolorii” convocați de Edi Iordănescu au fost testați în prima zi a săptămânii în sala de forță.

Staff-ul naționalei României a apelat la Countermovement Jump (CMJ), ce reprezintă o săritură verticală care ajută la determinarea puterii trunchiului inferior.

Totodată, prin intermediul acestui test, jucătorilor le este măsurată asimetria membrelor inferioare. Horațiu Moldovan, Ianis Hagi sau Mario Camora au fost printre „tricolorii” care au fost testați. Vezi video mai jos:

 

12-06-2023
12:33

Ionuț Nedelcearu și George Pușcaș, provocare inedită în cantonamentul României

Ionuț Nedelcearu și George Pușcaș au fost protagoniștii unei provocări inedite în cantonamentul României înainte de partida cu Kosovo. Fundașul central de la Palermo și atacantul celor de la Genoa s-au luat la întrecere în două probe diferite.

La finalul celor două probe practice, cu paharele de hârtie, scorul a fost egal, 1-1. În schimb atacantul naționalei României s-a descurcat mai bine la proba cu întrebările despre Italia. Fotbalistul lui Genoa a ieșit învingător, mai ales datorită vitezei de reacție. Desfășurarea „competiției” poate fi vizionată în video-ul de mai jos:

 

11-06-2023
13:24

România, joc-școală cu CS Tunari înainte de partida cu Kosovo

România va merge la Priștina pentru duelul cu Kosovo din etapa a 3-a a preliminariilor Euro 2024. Duminică dimineață, pe terenul 1 al Centrului Național de Fotbal de la Mogoșoaia, selecționata lui Edi Iordănescu a disputat un meci amical conta celor de la CS Tunari. 

Obiectivul principal al formației pregătite de Edi Iordănescu a fost punerea în practică a exercițiilor tactice lucrate la antrenamente. Meciul împotriva recent promovatei în Liga 2 Casa Pariurilor s-a desfășurat pe două reprize a câte 30 de minute. 

Amical România - CS Tunari
Amical România – CS Tunari. Foto: FRF.ro.
10-06-2023
13:20

„Tricolorii” au dat pronosticuri pentru finala Ligii Campionilor

Jucătorii naționalei României se pregătesc pentru „dubla” de foc cu Kosovo și Elveția din preliminariile Euro 2024. „Tricolorii” sunt cu ochii și pe finala Champions League care va avea loc sâmbătă, 10 iunie, de la ora 22:00, oferind pronosticuri.

Vezi în video-ul de mai jos cum au votat jucătorii naționalei României pentru ultimul act de la Istanbul:

 

10-06-2023
09:50

25 de „tricolori” se pregătesc intens în cantonamentul de la Mogoșoaia

George Pușcaș, Raul Opruț, Ionuț Nedelcearu, Alexandru Cicâldău, Marius Marin și Olimpiu Moruțan s-au antrenat la baza de pregătire de la Mogoșoaia de pe data de 30 mai.


Ținând cont că Edi Iordănescu are deobicei întreg lotul la dispoziție doar două-trei zile înainte de meciuri, acest lucru îl va ajuta cu siguranță în pregătirea meciului cu reprezentativa din Kosovo.

În ultimele zile, selecționerul a avut la antrenamente 25 de jucători, iar Valentin Mihăilă și Dennis Man s-au alăturat de asemenea lotului. Nicolae Stanciu va fi ultimul sosit, duminică, 11 iunie. 

07-06-2023
18:49

Naționala României, amical cu CS Tunari

Selecționerul naționalei României, Edi Iordănescu, a decis să programeze un meci amical înaintea plecării spre Kosovo.

Conform as.ro, ”tricolorii” vor juca o partidă de verificare cu formația CS Tunari, nou-promovată în Liga 2 Casa Pariurilor. Întâlnirea este programată să aibă loc sâmbătă, 10 iunie.

Majoritatea campionatelor de pe „Bătrânul continent”s-au încheiat, iar acum urmează etapele 3 și 4 din preliminariile pentru EURO 2024. Naționala României va juca numai în deplasare, două meciuri foarte grele, la Pristina, pe 16 iunie cu naționala Kosovo, și pe 19 iunie, la Lucerna, contra principalei favorite la câștigarea grupei, Elveția.

Obiectivul „tricolorilor”: trei sau patru puncte din cele două deplasări în Kosovo și Elveția

După primele două meciuri, naționala României are punctaj maxim, la fel ca Elveția, dar, să recunoaștem, am avut parte de adversarii cei mai facili din grupă la aceste prime etape, Andorra și Belarus. În schimb, Elveția a dat opt goluri în deplasare cu Belarus și acasă cu Israel, fără a primi vreunul. Pentru „tricolori”, abia acum încep partidele cu grad ridicat de dificultate, naționalele Kosovo și Elveției fiind de un nivel mult mai ridicat, mai ales cea din Țara Cantoanelor.

ADVERTISEMENT

Jucătorii lui Edi Iordănescu sunt însă foarte optimiști, declarând că obiectivul lor este obținerea a patru puncte din cele două deplasări, victorie în Kosovo și egal la Luzerna sau, în cel mai rău caz succes la Prishtina și eșec cu Elveția. Optimismul este cuvântul de ordine în tabăra tricoloră, deși Kosovo a demonstrat că este o națională destul de puternică, care poate pune mari probleme oricui.

Absențe importante în lotul României pentru meciurile cu Kosovo și Elveția

Există mult optimism în lotul României, dar destul de multe sunt și absențele importante, o situație care poate avea urmări mai puțin plăcute, deaorece cucătorii care nu pot fi prezenți provin din rândul portarilor și al fundașilor.

ADVERTISEMENT

Sunt accidentați și nu au fost convocați Ionuț Radu, portarul lui Auxerre, echipă care tocmai a retrogradat din Ligue 1 și ca urmare a gravelor greșeli comise de Radu în ultima etapă, acasă, 1-3 cu Lens. Adevărul este că oficialii clubului burgund l-au obligat pe Ionuț să joace, deși avrea serioase probleme la menisc. Accidentat este și portarul lui Pardubice, Florin Niță.

O altă pierdere grea este cel mai important jucător din compartimentul defensiv, Vlad Chiricheș, care a părăsit terenul în timpul meciului din ultima etapă din Serie A pe care echipa sa, Cremonese, l-a câștigat în fața Salernitanei la reprezentația de adio din Serie A. Despre Chiricheș se vorbește destul de mult ca putând reveni după mulți ani la FCSB.

ADVERTISEMENT

Portari fără experiență internațională în lotul ei pentru meciul din Kosovo

O imensă problemă a apărut astfel pentru selecționerul Edi Iordănescu urmare a indisponibilității singurilor doi portari din lot cu experiență internațională. Are acum la dispoziție trei jucători pe acest post aproape debutanți și când urmează să joci în Kosovo și, mai ales după aceea, în Elveția, care are atacanți de valoare, acest lucru poate fi o mare problemă.

Despre Ștefan Târnovanu, Horațiu Moldovan și Mihai Aioanii nu spune nimeni că nu sunt portari talenteți, cu potențial mare. Dar la capitolul meciuri la echipa națională ei nu pot răspunde decât prin statutul de rezervă avut fie la Florin Niță, fie la Ionuț Radu, care a evoluat în primele două partide din preliminarii. Oricare dintre ei va fi și alegerea chiar e una grea, misiunea și responsabilitatea sa vor fi uriașe.

ADVERTISEMENT

Jucători chemați de la reprezentativa de tineret pentru meciul cu Kosovo

În apărare, absența lui Vlad Chiricheș l-a determinat pe Edi Iordănescu să îl „fure” de la naționala U 21 pe liderul defensivei Radu Drăgușin, care are mari șanse să fie titular alături de Andrei Burcă în axul central în Kosovo. Dificil va fi și pe postul de fundaș stânga, unde jucătorul lui FC Hermannstadt, Raul Opruț,  se va bate cu veteranul Camora pentru un loc în echipă.

La mijloc, pică foarte greu o altă accidentare a unui titular, Răzvan Marin de la Empoli, dar postul său de mijlocaș la închidere este printre puținele cu soluții multiple și de bună calitate. În atac e clar că se mizează pe omogenitatea cuplului echipei campioane Alibec – Louis Munteanu, ultimul deturnat și el de la naționala de tineret, care e în linia dreaptă a pregătirilor pentru turneul final al EURO, organizat la București și în Georgia.

Lotul României pentru meciul din Kosovo

PORTARI: Ștefan TÂRNOVANU (FCSB), Marian AIOANI (Farul Constanța), Horațiu MOLDOVAN )

FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Huesca | Spania, Cristian MANEA (CFR Cluj), Andrei BURCĂ (CFR Cluj 17/1), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia), Adrian RUS (Pisa | Italia), Mario CAMORA (CFR Cluj, Raul OPRUȚ (Hermannstadt)

MIJLOCAȘI: Marius MARIN (Pisa | Italia), Tudor BĂLUȚĂ (Farul Constanța), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova), Darius OLARU (FCSB), Nicolae STANCIU (Wuhan Three Towns | China), Alexandru CICÂLDĂU (Ittihad Kalba | EAU), Ianis HAGI (Rangers | Scoția), Deian SORESCU (Rakow/Polonia), Olimpiu MORUȚAN (Pisa | Italia), Florinel COMAN (FCSB), Dennis MAN (Parma | Italia), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia)

ATACANȚI: George PUȘCAȘ (Genoa | Italia), Denis ALIBEC (Farul Constanța), Louis MUNTEANU (Farul Constanța).


  • 2,32 este COTA EXCLUSIVĂ CASA PARIURILOR pentru pronosticul „2 solist” la meciul Kosovo – România

ADVERTISEMENT