ADVERTISEMENT
Fotbal international

Un jucător din Premier League, acuze de rasism pentru organizatorii galei Balonului de Aur: „Dacă Sadio Mane era brazilian sau din Europa, nu ar mai fi fost dubii cine câștiga”

Autor: Andrei Șchiopu | 04.12.2019 | 17:52
Un jucător din Premier League, acuze de rasism pentru organizatorii galei Balonului de Aur: „Dacă Sadio Mane era brazilian sau din Europa, nu ar mai fi fost dubii cine câștiga”
Chekhou Kouyate și Sadio Mane. Sursă foto: simbio.com

Sadio Mane a terminat pe locul 4 în clasamentul final al Balonului de Aur, dar Cheikhou Kouyate, coleg cu Mane la naționala Senegalului, crede că atacantul lui Liverpool trebuia să câștige trofeul. Kouyate crede că șansele coechipierului său au fost diminuate pentru că nu este brazilian sau european.

ADVERTISEMENT

Kouyate acuză de rasism gala Balonului de Aur

Cheikhou Kouyate, mijlocașul lui Crystal Palace, acuză de rasism gala Balonului de Aur şi consideră că Sadio Mane merita să câștige Balonul de Aur: „Dacă Sadio ar fi fost brazilian sau din Europa nu ar fi existat nicio dezbatere pe tema celui mai bun din sezonul trecut”.

„El ar fi trebuit să câștige trofeul și nu spun asta pentru că suntem colegi în naționala Senegalului, ci pentru că asta simt oamenii care se uită la fotbal. Cu toții știm că Messi este cu adevărat bun, poate chiar cel mai bun, dar nu în sezonul trecut, să fim serioși”, a continuat mijlocașul senegalez.

ADVERTISEMENT

„Poate că lumea nu se uită doar la fotbal și ar trebui să vină îmbrăcat în haine mai scumpe. Nu este adevărat că trei oameni au avut un sezon mai bun decât el. Este incredibil cum unii oameni pot să judece și asta nu este deloc corect”, a mai spus Kouyate.

Un singur jucător din Africa a câștigat Balonul de Aur

Un singur jucător de fotbal african a câștigat Balonul de Aur în istorie. Este vorba despre George Weah, care a cucerit premiul de cel mai bun jucător al anului în anul 1995, pe vremea când evolua la AC Milan. Între timp, Weah a ajuns președintele Liberiei, iar fiul său Timothy joacă fotbal pentru Lille.

ADVERTISEMENT

Marele Eusebio poate fi inclus la jucători africani care au câștigat Balonul de Aur, pentru că el a fost născut în Mozambic, fostă colonie portugheză. Eusebio a câștigat titlul de cel mai bun jucător al anului în 1965, când evolua la Benfica Lisabona.

  • 120.000.000 de euro este cota de piață a lui Sadio Mane, conform transfermarkt.com
ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!