Cu toate acestea, chiar dacă subvarianta XBB.1.5 Omicron, botezată Kraken, e cea mai contagioasă dintre toate, este și cea mai puțin periculoasă dintre toate.
Desigur, potrivit unui anunț al reprezentanților Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), subvarianta prezintă un ”risc scăzut pentru populație în ansamblu”, fiind considerată o formă ușoară a Covid-19, cu toate că e foarte contagioasă. Cu excepția ”persoanelor vulnerabile, cum ar fi cele în vârstă, nevaccinate sau imunodeprimate”. În acest caz riscul e chiar moderat sau ridicat, atenționează OMS.
ECDC anunță că există ”numeroase zone gri în legătură cu XBB.1.5”, astfel că evaluările s-ar putea schimba în următoarele săptămâni. Kraken a luat cu asalt SUA, unde reprezintă 27% din toate infecțiile de aici, deși la nivel mondial e doar 2.5% din total, conform Stiri pe Surse.
Pentru ECDC, “există numeroase zone gri în legătură cu XBB.1.5 şi această evaluare s-ar putea schimba în săptămânile următoare”.
“Modelele matematice ale ECDC indică faptul că XBB1.5 ar putea deveni dominantă în Uniunea Europeană în decurs de una până la două luni“, datorită “ritmului său de progres”, a estimat agenţia, conform Stiripesurse.ro.
Totodată, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor a transmis că nu există dovezi că Kraken ar fi mai periculoasă decât alte subvariante ale Omicron. Potrivit OMS, 38 de țări au raportat cazuri de infectare cu Kraken.
Specialiștii au explicat cum a apărut Kraken și care sunt riscurile reale pentru populație. De reținut că boala devine tot mai contagioasă, însă mai puțin agresivă.
”Este vorba despre o nouă mutație COVID. Știm, coronavirusurile au o foarte mare variabilitatea genetică și am văzut cu ochii noștri că în acești trei ani au tot apărut tulpini care au cucerit toată plaja patologiei și după au dispărut. Deci, faptul că apare încă o nouă tulpină, nu ne miră.
Din datele pe care le avem în literatura internațională această nouă tulpină nu se deosebește decât din punct de vedere genetic. În ceea ce privește manifestările clinice, practic ea este similară cu toate celelalte tulpini Omicron. Sunt forme ușoare”, a explicat Cătălin Apostolescu, managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș.
”Este vorba, de fapt, de XBB 1.5., o tulpină care a apărut în urmă cu mai multe luni și este dominantă sau tinde să devină dominantă în cazurile cu infecție cu acest tip de virus în Statele Unite. Cam 40% din cazuri.
Noi am învățat de-a lungul acestei pandemii, cu cât se răspândesc mai ușor acești viruși, cu atât patogenitatea este mai mică. Iar până în acest moment nu există niciun fel de indiciu că vorbim despre o patogenitate sau o formă mai severă de boală”, a completat, la rândul său, medicul Tudor Ciuhodaru, la Antena 3.