Kremlinul confirmă o întîlnire Putin-Erdogan la începutul lui august, în Rusia

Ionuţ Cataramă   
in Hotnews
20/07/2016, 18:22
Kremlinul confirmă o întîlnire Putin-Erdogan la începutul lui august, în Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, se vor întâlni în Rusia, la începutul lunii august, a anunţat miercuri Kremlinul, confirmând informaţiile apărute în presa turcă, transmite AFP.

‘Dnii Putin şi Erdogan au convenit să se întâlnească în primele zece zile ale lunii august’, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, menţionând că întrevederea va avea loc în Rusia, data şi locul urmând să fie precizate.

Vladimir Putin a discutat telefonic duminică cu Recep Tayyip Erdogan, urându-i o revenire rapidă la stabilitate după tentativa de puci din Turcia şi cerându-i totodată să asigure securitatea turiştilor ruşi.

În aceeaşi zi, agenţia de presă turcă Anadolu a transmis că preşedinţii Erdogan şi Putin intenţionează să se întâlnească în prima săptămână din august, fără a da alte detalii.

La rândul său, ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu indica, în luna iulie, că Erdogan s-ar putea deplasa în august la Soci, în sudul Rusiei, pentru o întrevedere cu Putin.

Întâlnirea va fi prima între cei doi lideri după mai multe luni de tensiuni puternice în relaţiile dintre Moscova şi Ankara, după ce aviaţia turcă a doborât, în noiembrie, un avion de bombardament rus la graniţa cu Siria.

În urma incidentului, Rusia a decretat un val de sancţiuni economice împotriva Turciei şi le-a cerut cetăţenilor săi să renunţe la deplasările turistice în această ţară.

Situaţia s-a calmat însă după ce Erdogan i-a trimis lui Putin o scrisoare de scuze lui Putin, la începutul lunii iunie.

Sursă: www.romaniatv.net

Ştirea MOMENTULUI

Harlem Gnohere a devenit netransferabil. Becali cere o sumă imensă

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×