Peskov a declarat duminică că dialogul dintre președinții Donald Trump și Vladimir Putin a fost „promițător”, o declarație ce vine la doar câteva zile după ce înalți oficiali de la Moscova și Washington s-au întâlnit la Riad pentru a discuta despre îmbunătățirea relațiilor dintre cele două țări și despre cum să pună capăt conflictului de trei ani din Ucraina.
Trump a încălcat politica occidentală la începutul acestei luni, telefonându-i lui Putin pentru a discuta despre cum să pună capăt conflictului din Ucraina – o convorbire salutată de Moscova ca fiind sfârșitul a trei ani de izolare pentru liderul de la Kremlin, de la lansarea ofensivei sale la scară largă în februarie 2022.
Înalți oficiali ruși și americani s-au întâlnit apoi în Arabia Saudită săptămâna trecută pentru a discuta despre o „restaurare” a legăturilor și pentru a începe o discuție privind o posibilă încetare a focului în Ucraina – toate acestea fără implicarea Kievului sau a Europei.
„Acesta este un dialog între doi preşedinţi cu adevărat remarcabili”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la televiziunea de stat. „Este promițător. Este important ca nimic să nu ne împiedice să realizăm voința politică a celor doi șefi de stat”, a completat Peskov.
Deschiderea lui Trump către Moscova a declanșat alarma la Kiev și în întreaga Europă, dar nu este clar dacă acțiunile sale vor putea să apropie Moscova și Kievul de un armistițiu.
Administrația Trump a făcut deja o serie de concesii în fața Rusiei în timpul discuțiilor de la Riad, nereușind în schimb să obțină nimic din partea Moscovei. Acum, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a subliniat că Rusia nu va renunța la teritoriile cucerite, trasând o importantă linie roșie în negocierile pe care le poartă, cel puțin în acest moment, doar cu Statele Unite.
„Poporul a decis să se alăture Rusiei cu mult timp în urmă”, a spus el, referindu-se la voturile organizate de Moscova în estul Ucrainei, care au avut loc în timpul ofensivei și care au fost catalogate drept false de către Kiev, Occident și observatorii internaționali. „Nimeni nu va vinde vreodată aceste teritorii. Acesta este cel mai important lucru”.
Putin a declarat că Dumnezeu și soarta i-au încredințat lui și armatei sale „misiunea” de a apăra Rusia.„Soarta așa a vrut, Dumnezeu așa a vrut, dacă pot spune așa. O misiune pe cât de dificilă, pe atât de onorabilă – apărarea Rusiei – a fost pusă pe umerii noștri și ai voștri împreună”, le-a spus el militarilor care au luptat în Ucraina.
Rusia a marcat duminică „Ziua Apărătorului Patriei” – o sărbătoare care salută soldații și veteranii – cu o zi înainte de aniversarea a trei ani de la începutul ofensivei sale de amploare. „Astăzi, cu riscul vieții lor și cu curaj, ei își apără cu hotărâre patria, interesele naționale și viitorul Rusiei”, a declarat Putin într-un videoclip difuzat de Kremlin.