Sport

Kyle Walker l-a anunțat pe Guardiola că vrea să plece de la City. Cum a răspuns antrenorul spaniol

Pep Guardiola, reacție despre plecarea lui Kyle Walker de la Manchester City în Arabia Saudită: ”Eu am decis pentru asta!”
12.01.2025 | 10:15
Kyle Walker la anuntat pe Guardiola ca vrea sa plece de la City Cum a raspuns antrenorul spaniol
Pep Guardiola, tranșant în cazul lui Kyle Walker / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Kyle Walker (34 de ani) și-a pierdut statutul de titular incontestabil în actualul sezon, în angrenajul lui Pep Guardiola (53 de ani), la Manchester City. Walker nu a fost oprit nici măcar în lotul pentru meciul cu Salford, grupare din Liga a patra engleză, desfășurat în Cupa Angliei sâmbătă și câștigat de City cu 8-0.

Pep Guardiola, reacție despre plecarea lui Kyle Walker de la Manchester City

În acest context, au apărut informații referitoare la o plecare a fundașului dreapta englez în Arabia Saudită, în perioada curentă de mercato din iarnă. Însuși Cristiano Ronaldo ar fi cel care insistă la Al-Nassr pentru aducerea lui Walker.

ADVERTISEMENT

Salariul pentru fotbalistul cu 93 de selecții și un gol pentru reprezentativa ”Celor Trei Lei” ar fi, de asemenea, unul tentant. Walker ar câștiga la Al-Nassr 488.000 de dolari pe săptămână, o sumă care se pare că l-ar fi convins să o părăsească pe City.

Pep Guardiola a fost întrebat dacă știe ceva despre plecarea lui Walker în Arabia Saudită. Tehnicianul spaniol a spus că nu posedă nicio informație în acest sens, însă nu a negat eventualitatea transferului.

ADVERTISEMENT

Guardiola și-a asumat, în același timp, hotărârea de a-i acorda mai puține minute lui Kyle Walker. Ibericul a explicat că este mulțumit de felul în care s-au prezentat rivalii lui Walker pentru un loc în formula de start.

ADVERTISEMENT

”Kyle Walker să meargă în Saudi Pro League? Nu știu despre această mutare. Poate că el nu are acum parte de minutele de joc pe care le-a avut în trecut. Rico Lewis joacă foarte bine și, desigur, fundașii centrali și Josko Gvardiol. Eu am decis pentru asta!”, a declarat Pep Guardiola, potrivit site-ului sportstiger.com.

Kyle Walker, un fotbalist emblematic pentru Manchester City

Chiar dacă nu are informații despre varianta ca Walker să ajungă în Arabia Saudită, Guardiola a recunoscut, după jocul cu Salford, că apărătorul lateral l-a anunțat că vrea să plece de la Manchester City. ”Acum două zile, Kyle a cerut să analizeze opțiunile de a juca în străinătate și de a-și încheia cariera acolo”, a spus Guardiola.

ADVERTISEMENT

Walker a evoluat doar în 15 meciuri din 20 de etape ale Premier League din stagiunea actuală. În trei din ultimele patru runde a intrat pe teren ca rezervă, iar o dată a fost lăsat în afara lotului.

Nici în Liga Campionilor nu au stat mai bine lucrurile pentru el. A fost integralist o dată din șase meciuri, iar în altă confruntare a jucat din postura de rezervă spre finalul întâlnirii. În mod normal, Walker este căpitanul ”cetățenilor”.

El evoluează la Manchester City din vara anului 2017. Atunci Tottenham a primit 52,70 milioane de euro pentru serviciile sale. Kyle Walker a strâns în tricoul grupării de pe Etihad 319 partide oficiale, șase goluri și 23 de pase decisive. A câștigat numeroase trofee, printre care șase Premier League și o Ligă a Campionilor (2023).

S-a hotărât în urmă cu câteva minute! Decizia luată de Ilie Bolojan după...
S-a hotărât în urmă cu câteva minute! Decizia luată de Ilie Bolojan după ancheta Recorder despre justiție. Nimeni nu se gândea la un asemenea anunț: „Am primit informaţii...". A spus totul, iar ce s-a mai aflat a stârnit o serie de controverse
O nouă poveste de succes politico-financiar: Școala de business Ionuț Moșteanu. Cum îți...
O nouă poveste de succes politico-financiar: Școala de business Ionuț Moșteanu. Cum îți crește cifra de afaceri când intri în politică
Moment sfâșietor în Parlamentul European. O interpretă a izbucnit în lacrimi când traducea...
Moment sfâșietor în Parlamentul European. O interpretă a izbucnit în lacrimi când traducea mărturia unui copil ucrainean despre moartea mamei sale
„SRI nu știa ceea ce au descoperit jurnaliștii?” Cristian Tudor Popescu, mesaj critic...
„SRI nu știa ceea ce au descoperit jurnaliștii?” Cristian Tudor Popescu, mesaj critic la adresa președintelui Nicușor Dan, după documentarul Recorder. Ce spune ziaristul despre Președinte și despre instituțiile statului
Oamenii din Câmpina nu cred în analizele care arată că apa e potabilă....
Oamenii din Câmpina nu cred în analizele care arată că apa e potabilă. "E bună pe naiba, miroase"
Celebra companie din România care a fost achiziţionată de un colos din Franţa:...
Celebra companie din România care a fost achiziţionată de un colos din Franţa: Pot ieşi la pensie acum
„Își implora mama să îi taie piciorul!” Chirurgul Gheorghe Burnei a scăpat de...
„Își implora mama să îi taie piciorul!” Chirurgul Gheorghe Burnei a scăpat de închisoare, dar trebuie să plătească despăgubiri celor pe care i-a mutilat
TOP 5 partide în spațiul online românesc, în ultima săptămână
TOP 5 partide în spațiul online românesc, în ultima săptămână
Cum s-ar fi cunoscut Rodica Stănoiu și iubitul cu 50 de ani mai...
Cum s-ar fi cunoscut Rodica Stănoiu și iubitul cu 50 de ani mai tânăr. Marius o urmărea și îi știa toate mișcările. A convins-o că destinul i-a scos-o în cale. Strategia ULUITOARE!