După 7 ani petrecuți pe Parc des Princes, Kylian Mbappe a dat marea lovitură a carierei și a semnat în vară cu Real Madrid. Fotbalistul francez a semnat din postura de jucător liber de contract, după ce a refuzat să își prelungească înțelegerea cu campioana Franței.
Din vara acestui an, Kylian Mbappe este noul jucător al celor de la Real Madrid. Atacantul francez în vârstă de 26 de ani și-a îndeplinit marele vis din copilărie și a semnat cu formația unde idolul său este o adevărată legendă (n. r. Cristiano Ronaldo).
Până să ajungă pe Santiago Bernabeu, starul naționalei Franței a jucat timp de un sezon la prima echipă a celor de la AS Monaco, după care au urmat 7 ani în care a îmbrăcat tricoul de la Paris Saint Germain, club unde a scris istorie, devenind cel mai bun marcator all time al formației din Ligue 1.
De-a lungul timpului, Kylian a împărțit vestiarul la PSG cu staruri precum Neymar și Lionel Messi, dar acesta a avut de asemenea șansa de a juca alături de fotbaliștii de elită ai Franței, cu care a cucerit titlul mondial în vara anului 2018.
Într-un interviu pentru Give Me Sport, vârful din Hexagon a enumerat cei mai buni 5 coechipieri alături de care a avut ocazia să joace. Niciunul dintre cei nominalizați nu este de la Real Madrid:
„Am jucat alături de fotbaliști grozavi. Lionel Messi, Neymar, Antoine Griezmann, Paul Pogba și Karim Benzema”, a spus Mbappe.
Real Madrid s-a impus săptămâna trecută în finala Cupei Intercontinentale FIFA, în fața celor de la Pachuca, scor 3-0. La fel ca în finala Supercupei Europei, Mbappe a ieșit la rampă pentru „los blancos” și a înregistrat un gol și un assist în cele 61 de minute jucate.
La finalul partidei, starul din echipa lui Carlo Ancelotti a vorbit despre îndeplinirea obiectivelor din acest sezon și și-a propus un obiectiv îndrăzneț la capătul sezonului.
„Cel mai important lucru este să câştigi titluri. Golurile te ajută să câştigi titluri, dar cel mai important lucru este întotdeauna echipa. Am câştigat un titlu foarte important.
Dintre cele şapte, am câştigat primele două. Am câştigat Supercupa Spaniei când ne-am întors din vacanţă. Celelalte sunt de asemenea foarte importante, dar trebuie să profităm la maximum de ceea ce avem în acest moment cu aceste două titluri.
Trebuie să rămânem înfometaţi în acelaşi mod pentru a merge şi a le obţine pe celelalte cinci”, a spus Kylian Mbappe după triumful din Cupa Intercontinentală FIFA.