Kylian Mbappe (27 de ani) a avut o reacție nervoasă cu puțin timp înainte ca meciul Franța – Irak 3-0 de la Campionatul Mondial să fie reluat. Partida a fost întreruptă la pauză din cauza furtunii de la Philadelphia și a fost reluată abia după aproximativ două ore, astfel încât per total jocul a durat aproape patru ore. Înainte ca meciul să se reia, starul de la Real Madrid a fost surprins având o reacție nervoasă chiar pe teren la adresa personalului care încerca în acele momente să dea apa de pe gazon.
La final, întrebat în mod special în legătură cu această chestiune, Mbappe a explicat că a observat că respectivii angajați făceau acest lucru în mod inechitabil, în viziunea sa în dezavantajul francezilor. „De ce am fost supărat la reluarea meciului? Partea terenului în care atacam era plină de apă. Au petrecut 20 de minute curățând partea terenului în care ne apăram, dar nu au petrecut deloc timp curățând partea în care atacam.
Aș fi vrut să acorde același timp și celeilalte părți a terenului. Le-am spus că trebuie să încerce să scoată apa de pe ambele terenuri în mod egal. A fost un dezavantaj pentru noi, am așteptat două ore și am văzut că terenul nu fusese acoperit în întregime”, a declarat Kylian Mbappe la finalul meciului cu Irak.
Mbappe telling the cleaners where to mop lmao this guy is so funnypic.twitter.com/cJW9YSn52B
— fan 🇵🇹 (@NoodleHairCR7) June 23, 2026
Mbappe a dat două goluri cu Irak și astfel a ajuns la cota patru la acest Campionat Mondial. Lider în clasamentul golgheterilor în acest moment este Lionel Messi, cu cinci reușite. În acest context, starul francez de la Real Madrid a fost întrebat și în legătură cu această chestiune și a răspuns spunând că încearcă să nu fie atent în mod special la reușitele argentinianului pentru a nu pune singur o presiune suplimentară pe el din acest punct de vedere:
„Nu mă gândesc la asta, nu este nicio dramă. Leo a marcat mereu goluri, marchează și va marca întotdeauna. Nu mă uit la ceea ce face el, pentru că, dacă aș face-o, ar trebui să dau și mai mult. Mă concentrez doar pe echipa mea. Când marchezi goluri, te apropii de acel nivel, dar repet: pentru mine este mai important să mă concentrez pe evoluția noastră.
Nu știu dacă voi fi golgheter, nu mă gândesc la asta. Pentru mine, cel mai important este să avem o echipă bună, pentru a avea încredere în atuurile noastre. Am marcat mereu goluri la Cupa Mondială, nu este ceva de care trebuie să-mi fac griji. Înainte de toate, vreau să progresăm ca echipă, deoarece vom fi puși la încercare dacă vrem să mergem până la capăt”.