Argentina – Franța, poate cea mai frumoasă finală din istoria Campionatelor Mondiale, a avut parte de un dramatism rar întâlnit, care i-a ținut pe microbiști cu sufletul la gură până în ultima clipă. Au câștigat sud-americanii, dar la fel de bine o puteau face și „cocoșii”, care au ratat o ocazie monumentală la ultima fază a prelungirilor.
Argentina – Franța a fost finala care a încheiat apoteotic Campionatul Mondial din Qatar, dar la cum au decurs ostilitățile în primele 45 de minute nimeni nu mai putea anticipa ceea ce avea să se întâmple până la final.
Sud-americanii au avut o primă repriză de vis și au intrat la cabine cu un avantaj de două goluri pe tabelă, datorită reușitelor lui Messi (din penalty) și Di Maria. Campioni mondiali en-titre, francezii nu au existat practic pe teren, nereușind să-și creeze în prima parte nici măcar o singură ocazie de gol.
Declicul „cocoșilor galici” a venit însă la pauză, iar secretul revenirii din finalul meciului a fost dezvăluit într-un documentar al postului de televiziune TF1. Jurnaliștii francezi au publicat imagini cu discursul fabulos ținut în vestiar de starul Kylian Mbappe, care i-a trezit la viață pe francezi.
”Este o finală de Cupă Mondială, este meciul vieții noastre. Nu putem juca mai prost decât am făcut-o. Ne întoarcem pe teren și, ori îi lăsăm tot pe ei să joace, ori începem să jucăm și noi. Vom avea intensitate mai mare, intrăm hotărâți în dueluri și facem altceva.
Este o finală de cupă mondială. S-a întâmplat, au marcat două goluri, avem de recuperat două goluri. Putem reveni! Așa ceva se întâmplă doar o dată la patru ani”, le-a spus Mbappe coechipierilor în pauza finalei.
Superstarul francez a fost completat apoi de tehnicianul Didier Deschamps, care le-a reamintiti elevilor săi că joacă într-o finală de Cupă Mondială și nu într-un meci oarecare: “Băieți, vreau să vă spun asta fără să mă enervez! Știți care este diferența? Ei joacă finala Cupei Mondiale, iar noi nu.”
Discursul motivator din pauza finalei cu Argentina l-a trezit din somnolență în primul rând chiar pe autorul lui. Kylian Mbappe a avut în partea a doua a meciului o evoluție absolut senzațională, intrând în istoria finalelor de Campionat Mondial.
Prin golurile marcate în minutele 80 și 81, la o distanță de 95 de secunde unul de celălalt, Mbappe a devenit jucătorul care cea mai rapidă dublă într-o finală. Până la această ediție, vechiul record îi aparținea brazilianului Ronalodo, care în 2002 marca în poarta Germaniei în minutele 67 și 79.
Totodată, prin golul din minutul 118 al finalei, când a egalat la 3, Mbappe a devenit al doilea jucător din istorie care reușește un hat-trick în finala unui turneu final. Celălalt performer e Sir Geoff Hurst, cu trei goluri marcate în victoria Angliei 4-2 în fața Germaniei, la finala din 1966.