Sport

Kylian Mbappe i-a înfuriat din nou pe fanii lui Real Madrid! Acuzat că și-a ironizat colegii cu postarea virală din El Clasico

Postarea lui Kylian Mbappe din timpul meciului Barcelona - Real Madrid a devenit virală! Vezi cum și-a ironizat acesta colegii pentru eșecul din „El Clasico”.
11.05.2026 | 01:04
Kylian Mbappe ia infuriat din nou pe fanii lui Real Madrid Acuzat ca sia ironizat colegii cu postarea virala din El Clasico
Kylian Mbappe și-a ironizat colegii de la Real Madrid pentru înfrângerea din „El Clasico” // FOTO: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Barcelona a câștigat marele „El Clasico” din runda cu numărul #35 din La Liga, 2-0 pe Camp Nou împotriva marii rivale Real Madrid, și și-a adjudecat astfel cel de-al 29-lea titlu de campioană din istoria clubului. Ambele goluri ale catalanilor au fost marcate rapid, în minutele 9, respectiv 18. Kylian Mbappe nu a fost prezent în lotul „galacticilor” din cauza unei accidentării musculare, însă tot și-a făcut simțită prezența, postând o fotografie din timpul meciului, un gest pe care jurnaliștii spanioli l-au interpretat drept o ironie la adresa colegilor săi.

Kylian Mbappe, acuzat că și-a ironizat colegii de la Real Madrid pentru eșecul din „El Clasico”!

Era minutul 35 al întâlnirii, când starul francez a publicat o fotografie pe Instagram cu celebrul titlul „Hala Madrid”, niște cuvinte care, în mod normal, reprezintă o încurajare pentru formația „blanco”. Cu toate acestea, gestul său a fost interpretat de presa spaniolă ca o ironie la adresa colegilor săi, dat fiind faptul că acest mesaj nu a fost publicat la începutul meciului, ci în momentul în care scorul era deja 2-0 în favoarea Barcelonei.

ADVERTISEMENT
mbappe real madrid barcelona
Postarea publicată de Mbappe pe Instagram, în momentul în care Real Madrid era condusă de Barcelona cu 0-2 // FOTO: Instagram

Ba mai mult, și câțiva dintre fanii lui Real Madrid au considerat această acțiune a lui Mbappe drept o ironie la adresa clubului și un răspuns la celebra petiție semnată de aproximativ 70 de milioane de oameni, care și-au exprimat dorința ca francezul să părăsească clubul de pe Santiago Bernabeu în această vară.

Real Madrid a înregistrat al doilea sezon consecutiv fără trofeu pe plan intern!

După înfrângerea suferită duminică seară, „los blancos” și-au luat oficial adio de la încă un trofeu. Catalanii au devenit matematic campioni în Spania, cucerind astfel al 29-lea titlu din istoria clubului și al doilea consecutiv în fața lui Real Madrid. Ba mai mult, gruparea de pe Santiago Bernabeu a ajuns la două sezoane legate în care nu au izbutit să se impună în vreo competiție internă.

ADVERTISEMENT

Astfel, putem vorbi despre o adevărată criză la Madrid, echipa trecând prin cele mai grele momente din ultimii ani. Acest lucru este dovedit și de multiplele probleme interne din cadrul clubului. Relația dintre antrenorul Arbeloa și câțiva jucători s-a răcit considerabil, conflictul fizic dintre Tchouameni și Valverde a devenit subiect de prima pagină în majoritatea publicațiilor importante din Europa, iar Kylian Mbappe a fost luat în vizor de fanii „galacticilor”. Așadar, la ora actuală, lucrurile nu se prezintă deloc bine pentru cel mai titrat club din istoria fotbalului.

ADVERTISEMENT