Fotbal international

Kylian Mbappe l-a vrut pe Robert Lewandowski la PSG, acum se luptă în Franţa – Polonia! Starurile care pot decide calificarea în sferturile CM 2022

Kylian Mbappe a vrut să-l aibă coleg, la PSG, pe Robert Lewandowski. Acum, cei doi se vor duela în Franţa - Polonia, în optimile de finală de la CM 2022.
04.12.2022 | 10:01
Kylian Mbappe la vrut pe Robert Lewandowski la PSG acum se lupta in Franta  Polonia Starurile care pot decide calificarea in sferturile CM 2022
Robert Lewandowski şi Kylian Mbappe se întâlnesc în optimile de finală de la CM 2022
ADVERTISEMENT

Franţa şi Polonia se vor duela duminică, de la ora 17:00, în optimile de finală de la Campionatul Mondial 2022. Este meciul în care Kylian Mbappe şi Robert Lewandowski se vor afla faţă în faţă, după ce în vară puteau să ajungă colegi la PSG.

Kylian Mbappe, întâlnire secretă cu Robert Lewandowski. A încercat să-l aducă la PSG

La finalul verii, RMC Sport anunţa că Mbappe le ceruse şeicilor de la PSG să aducă un atacant de top, un număr 9 clasic, iar prima variantă era Robert Lewandowski. Polonezul anunţase că nu va mai continua la Bayern Munchen şi era curtat intens de Barcelona.

ADVERTISEMENT

Kylian Mbappe îşi dorea să aibă parte de o mai mare libertate pe teren, mai ales că poziţia lui nu-i permitea acest lucru. Acum, înaintea meciului Franţa – Polonia, au apărut noi detalii despre mutarea pe care PSG şi atacantul francez au plănuit-o în vară.

Imediat după finalul sezonului trecut, pe 26 mai, Kylian Mbappe şi Robert Lewandowski s-au întâlnit la Cannes. Atacantul francez i-ar fi explicat motivul pentru care şi-l dorea la echipă, însă polonezul era deja hotărât să semneze cu Barcelona, ceea ce s-a şi întâmplat.

ADVERTISEMENT

Rolul lui Kylian Mbappe s-a schimbat la naţionala Franţei

Chiar dacă va împlini 24 de ani la finalul acestui an, Kylian Mbappe a devenit unul dintre pionii importanţi din vestiarul naţionalei Franţei. Într-un interviu acordat recent, Antoine Griezmann a susţinut că vedeta lui PSG are un rol mult mai important la selecţionată.

“Kylian nu mai este acelaşi jucător sau aceeaşi persoană ca în 2018. Este şi mai implicat acum la echipă. Vorbeşte mult, se şi distrează mult. Ştie că media, fanii şi chiar colegii lui sunt atenţi mereu la el. Nu ai ce să-i reproşezi”, declara Antoine Griezmann.

ADVERTISEMENT

Cu 3 goluri şi 1 assist în meciurile din faza grupelor de la Campionatul Mondial 2022, Kylian Mbappe a fost inclus în echipa ideală a turneului final din Qatar. Şi Polonia are un reprezentant în acest “11” stelar. Este vorba de Wojciech Szczesny, portarul selecţionatei lui Czesław Michniewicz, care a parat două lovituri de la 11 metri în faza grupelor.

Robert Lewandowski, la ultimul Campionat Mondial din carieră?!

Chiar dacă este unul dintre cei mai buni atacanţi din istorie, Robert Lewandowski nu s-a lipit prea uşor de goluri la Campionatul Mondial. Polonezul are o singură reuşită, la ediţia din Qatar, în victoria contra Arabiei Saudite, scor 2-0.

ADVERTISEMENT

“Sunt conştient de faptul că ar putea să fie ultimul meu turneu de Campionat Mondial. Îmi doream să pot spune că am jucat şi am marcat la un Mondial”, declara Robert Lewandowski, după Polonia – Arabia Saudită 2-0.

Robert Lewandowski a ratat o şansă uriaşă de a-şi trece numele pe lista marcatorilor în Mexic – Polonia 0-0. În minutul 58, leşii au primit o lovitură de la 11 metri şi atacantul de 34 de ani şi-a asumat responsabilitate. Şutul lui Lewa a fost parat de Guillermo Ochoa, care a devenit din nou eroul mexicanilor la Campionatul Mondial.


  • 1,95 este cota Superbet pentru un gol marcat de Kylian Mbappe în Franţa – Polonia. VEZI AICI TOATE COTELE

ADVERTISEMENT