La mijlocul lunii octombrie, Kylian Mbappe a plecat într-o scurtă vacanță în Suedia. Doar că în timp ce se afla la Stockholm, o persoană a reclamat un viol chiar în hotelul unde era cazat francezul și numele său a fost asociat cu acest caz.
Cotidianul sportiv spaniol AS a anunțat că procuratura suedeză a închis oficial, joi, 12 decembrie, ancheta demarată în luna octombrie pentru ”viol şi agresiune sexuală”, în care presa din Suedia vehiculase ca posibil suspect numele atacantului francez de la Real Madrid, Kylian Mbappe.
“În cadrul anchetei a fost identificată o persoană cu suspiciuni rezonabile de viol şi două cazuri de hărţuire sexuală, dar considerăm că probele nu sunt suficiente pentru continuarea procedurii şi, prin urmare, ancheta este închisă.
Persoana desemnată nu a fost notificată cu privire la suspiciunea unei infracţiuni”, se precizează în comunicatul dat publicităţii de justiţia suedeză şi care a fost confirmat de Marina Chirakova, procuroarea însărcinată cu ancheta.
La aproape două luni de la apariția informațiilor că este în vizorul anchetatorilor suedezi, superstarul francez a oferit un amplu interviu pentru Canal+ și a explicat că nu are nicio legătură cu acel caz și nici nu a fost citat să apară în justiție.
”Am fost surprins. Întotdeauna sunt surprins. Sunt lucruri care se întâmplă și pe care nu le vezi venind. Nu am primit nimic, nicio convocare la audieri. Am citit același lucru ca toată lumea. Justiția suedeză nu a spus nimic.
Nu sunt îngrijorat. Este doar o neînțelegere. Nu m-a afectat, pentru că nu m-am simțit niciodată implicat. Se face mult zgomot, dar eu am avut întotdeauna aceeași intenție, aceea de a mă concentra asupra muncii mele și de a vedea cum se va termina.
Când sunt în avion, primesc știrile. Nu am nicio idee cine este reclamanta. Dacă instanța mă convoacă, mă voi duce, pur și simplu”, a declarat Mbappe, conform cotidianului spaniol Marca.
Superstarul francez, care a primit liber în perioada când a fost plecat la Stockholm, a explicat faptul că a ales să meargă în Suedia la sugestia antrenorului Carlo Ancelotti. ”Nu a fost nici măcar o seară. Am avut cinci zile libere și am decis să plec.
Trebuia să plec în altă parte, dar antrenorul mi-a spus să merg într-un loc mai puțin expus. Totul merge bine, sunt liniștit. Înainte să plec, era o fotografie cu mine ieșind din restaurant. Erau o mulțime de oameni gata să mă întâmpine, o mulțime de jurnaliști…”, a spus Kylian Mbappe.
Fostul internațional Adrian Mutu a mărturisit la emisiunea ”DON MUTU” că nu crede că atacantul francez a fost implicat într-un astfel de caz și mai degrabă tinde să arunce vina pe presa de scandal din Suedia.
”Nu cred că este adevărat, mi se pare o invenție gogonată a celor din Suedia. Să apară și ei, au vrut să-și facă cunoscută fițuica pe care o au. Probabil avocații lui Mbappe vor lua măsuri și îi vor ataca pe ăștia”, a afirmat ”Briliantul”.