Sport

Mesajul lui Kylian Mbappe pentru Real Madrid și Florentino Perez: “De mic, în loc să-mi visez viața, am preferat să-mi trăiesc visul”

Kylian Mbappe a programat, pentru luni, o conferință de presă, dar a transmis deja, un mesaj, pe rețelele sociale, în care oferă primele explicații după ce a ales PSG în dauna lui Real Madrid.
23.05.2022 | 00:14
Mesajul lui Kylian Mbappe pentru Real Madrid si Florentino Perez De mic in loc sami visez viata am preferat sami traiesc visul
Înaintea conferinței de presă pe care a programat-o pentru mâine, Kylian Mbappe a transmis un mesaj pe twitter în care oferă primele declarații după ce a ales să continue cu PSG. Foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Kylian Mbappe a refuzat-o în cele din urmă pe Real Madrid și a semnat un nou contract cu PSG. Luni, de la ora 15:00 a Franței (ora 16:00 în România) urmează să apară în fața jurnaliștilor, într-o conferință de presă organizată pe Parc des Princes. Însă, în avanpremieră, a transmis deja un mesaj, pe rețelele sociale, către Real Madrid și președintele acestui club, Florentino Perez.

Kylian Mbappe: ”Este, în același timp, o alegere, un principiu și un privilegiu”

Kylian Mbappe a semnat cu PSG doar după ce îl informase, în prealabil, pe Florentino Perez, despre alegerea sa. Și a afirmat că în 28 mai, la Paris, la finala Ligii Campionilor, îi va susține pe madrileni.

ADVERTISEMENT

”Vreau, de asemenea, să mulțumesc sincer Madridului și președintelui Florentino Perez. Recunosc oportunitatea și privilegiul de a fi dorit de un astfel de club. Bănuiesc că sunt dezamăgiți.

Voi fi cel mai mare fan al lor la finala Champions League de la Paris. Acasă la mine”, a scris Kylian Mbappe în mesajul postat pe Twitter.

ADVERTISEMENT

Unul prin intermediul căruia a încercat să-și explice decizia. ”De mic, în loc să-mi visez viața (n.r. viitorul), am preferat să-mi trăiesc visul”, spune Kylian Mbappe.

“Sunt convins că aici voi continua să cresc”

Pentru a continua: ”Este, în același timp, o alegere, un principiu și un privilegiu. De mic am încercat să avansez din provocare în provocare. De mic mi-am construit drumul spre vârfuri, oricare erau ele, dar încercând mereu să respect regulile de conduită…

ADVERTISEMENT

De mic am fost animat de aceeași ambiție și aceeași pasiune…. Vreau să vă anunț că am ales să-mi prelungesc contractul cu PSG. Sunt convins că aici voi continua să cresc. Vreau să-i mulțumesc președintelui Al Khelaifi pentru încredere și răbdare.

De asemenea, le mulțumesc fanilor lui PSG, din Franța și din întreaga lume, pentru manifestările lor nesfârșite de afecțiune”, a precizat, printre altele, Mbappe.

ADVERTISEMENT

Kylian Mbappe, salariu faraonic la PSG

Kylian Mbappe a semnat un nou contract cu PSG până în vara lui 2025 şi va câştiga un salariu net de 60.000.000 de euro pe an. În plus, atacantul de 23 de ani a mai încasat un bonus de 120.000.000 de euro la semnătură.

În total, cu toate bonusurile luate în calcul, pachetul financiar al lui Kylian Mbappe este cifrat la 600.000.000 de euro. De asemenea, francezul va avea un cuvânt de spus la numirea directorilor sportivi şi ai antrenorilor. Atacantul va fi consultat şi în privinţa transferurilor pe care PSG le va face în viitor.

ADVERTISEMENT