Numele lui Kylian Mbappe a captat atenția presei internaționale, după ce francezul ar fi fost acuzat de viol. Fapta s-ar fi săvârșit chiar în perioada când acesta a fost în Stockholm, iar presupusa victimă ar fi făcut plângere la poliție în cursul zilei de sâmbătă.
Kylian Mbappe s-a accidentat într-un meci din LaLiga, disputat contra celor de la Deportivo Alaves, iar fotbalistul celor de la Real Madrid a primit câteva zile libere din partea lui Carlo Ancelotti. Acesta a călătorit în Suedia alături de familia sa și a fost surprins într-un club din Stockholm chiar în ziua meciului dintre Franța și Israel.
Numele jucătorului „los blancos” apare într-o anchetă a poliției din Stockholm pentru un presupus viol, victima care a făcut plângerea fiind cazată în același hotel cu Mbappe. Femeia a solicitat tratament medical, a anunțat publicația Aftonbladet.
Kylian Mbappe a reacționat pe platforma X și a trimis săgeți către cei de la Paris Saint Germain, club care îi datorează nu mai puțin de 55 de milioane de euro, reprezentând salarii neplătite și alte bonusuri.
„FAKE NEWS !!!! Devine atât de previzibil, cu o zi înaintea unei audieri ca din întâmplare”, a fost mesajul publicat de Kylian Mbappe.
Anturajul lui Kylian Mbappe a venit și el cu un comunicat pe site-ul AFP, în care a condamnat această acțiune de defăimare a startului care s-a transferat în această vară la Real Madrid.
„Astăzi, un nou zvon calomnios a aprins internetul, lansat de ziarul suedez Aftonbladet. Aceste acuzații sunt total false și iresponsabile, iar propagarea lor este inacceptabilă.
Pentru a pune capăt acestei distrugeri metodice a imaginii (n.r. – lui Kylian Mbappe), vor fi luate toate măsurile legale necesare pentru restabilirea adevărului și pentru a urmări în justiție orice persoană sau organ de presă implicat în hărțuirea morală și tratamentul defăimător pe care Kylian Mbappé le-a suferit în mod repetat”, se arată în comunicatul oficial.
Sven-Erik Alhem, președintele Centrului pentru Victimele Crimelor, a transmis că o posibilă interogare a lui Kylian Mbappe ar putea fi următorul pas în anchetă, dar acest lucru se va putea face oriunde, nu neapărat în Suedia.
„În mod rezonabil, gradul mai scăzut de suspiciune, importantă este o evaluare a cât de puternică este suspiciunea din partea procurorului. Asta face ca sarcinile lui să fie foarte importante.
Judecând după comentariul jucătorului pe rețelele de socializare, este clar că nu recunoaște fapta. Doar după o eventuală audiere, procurorul poate face o evaluare dacă acest caz ar trebui clasat sau merge mai departe cu o procedură legală”, a declarat Sven-Erik Alhem.
Selecționerul echipei naționale de fotbal a Franței a vorbit și el despre scandalul uriaș în care a apărut numele lui Kylian Mbappe, dar Deschamps a dat de înțeles că este destul de liniștit în această privință, fiind convins că fotbalistul său nu a greșit cu nimic.
„În acest moment, iese peste tot, în orice fel. Am impresia că unii oameni vor să pună totul pe seama lui. Fie că este realitate sau ficţiune, nu am de gând să discut cu el pe tema asta, este un om suficient de mare şi are suficiente resurse pentru a comunica. Nu arăt cu degetul spre nimeni, fiecare este liber să scrie sau să spună ce vrea, dar există un mediu foarte negativ. Dar când te prinzi de lucruri… Nu o să spun că ştiu, pentru că nu ştiu, dar e mai bine să faci un pas înapoi înainte de a spune orice şi totul. (…) Şi totuşi sunt lucruri care nu sunt greu de verificat, dar dacă dai crezare la orice…”, a declarat Deschamps.