Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

“L-am simțit din secunda 1!”. Cu tunurile pe Istvan Kovacs, Vlad Achim recunoaște că oltenii au vrut să scoată echipa de pe teren: “Ni s-a cerut să ieșim”. Video exclusiv

Vlad Achim a lansat acuze dure la FANATIK SUPERLIGA la adresa lui Istvan Kovacs, furios pe maniera în care s-a fluierat la CFR Cluj - FCU Craiova 1948 1-0.
02.06.2023 | 12:46
Lam simtit din secunda 1 Cu tunurile pe Istvan Kovacs Vlad Achim recunoaste ca oltenii au vrut sa scoata echipa de pe teren Ni sa cerut sa iesim Video exclusiv
Vlad Achim a avut o prestație bună în CFR Cluj - FCU Craiova, dar echipa sa a pierdut în cele din urmă. Sursă foto: Sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

A fost scandal uriaș după CFR Cluj – FCU Craiova 1948 1-0, provocat de arbitrajul lui Istvan Kovacs, cel care a eliminat doi jucători ai oaspeților. Fotbaliștii lui Nicolo Napoli, dar și Adrian Mititelu, au lansat acuze grave la adresa arbitrului din Carei. Aceștia consideră că prestația lui Kovacs a fost clar una cu tentă.

Vlad Achim recunoaște că jucătorii FCU Craiova 1948 au vrut să iasă din teren la meciul cu CFR Cluj din cauza arbitrajului lui Istvan Kovacs

În direct la FANATIK SUPERLIGA, Vlad Achim a continuat războiul cu Istvan Kovacs. Spune că a observat încă din primul minut că va fi o manieră pro CFR Cluj a celui mai bine cotat arbitru din România. De asemenea, Achim recunoaște că jucătorii au avut intenția să iasă de pe teren în semn de protest.

ADVERTISEMENT

“Am luat vacanță, încerc să mă liniștesc să uit ce s-a întâmplat aseară pentru că dezamăgirea a fost mare. Nu am fost lăsați să mergem mai departe, să facem o figură frumoasă pentru acest club. Și asta este, o luăm la anul de la capăt.

Venim cu forțe proaspete din vacanță. Da, ni s-a spus să ieșim din teren pentru că deja se întrecea orice măsură. Nervii erau mari atât în teren cât și în afară, pe bancă. Nu știu exact de unde a venit acest îndemn. Până la urmă am decis să intrăm înapoi gândindu-ne la anul viitor.

ADVERTISEMENT

Vlad Achim, acuze dure la adresa lui Istvan Kovacs după CFR Cluj – FCU Craiova 1948 1-0: “L-am simțit din secunda 1, am văzut tenta lui”

Nu neapărat din punct de vedere financiar, vreo amendă, ci la vreo depunctare. Să nu stricăm și anul viitor pentru un meci. Meciul oricum nu avea rost să îl continuăm, că nu ne lăsa. Dar am zis să dăm tot ce avem mai bun și asta este.

L-am simțit din secunda 1, am văzut tenta lui. Acele faulturi mici care nu se văd la televizor. Noi în teren le vedem foarte bine pentru că suntem concentrați și se simt altfel. Am văzut modul cum dă faulturi, cât de repede încearcă să ne sancționeze.

ADVERTISEMENT

Toată maniera lui de arbitraj de la început am simțit că este pro CFR. Dan Vasilică am văzut că a protestat, apoi l-a eliminat și știu că a fost lovit cu ceva în cap în dreptul galeriei de la CFR. E bine acum, era și el agitat dar o să se liniștească”, a declarat Vlad Achim la FANATIK SUPERLIGA.

FCU Craiova 1948 a avut doi jucători eliminați în partida cu CFR Cluj, barajul care a decis ultima echipă calificată în preliminariile Conference League

La CFR Cluj – FCU Craiova 1948, Istvan Kovacs i-a eliminat pe Juan Bauza, în minutul 68, după două cartonașe galbene, și pe Huyghebaert, roșu direct după intervenția VAR. CFR Cluj s-a impus 1-0, gol marcat de Kolinger în minutul 97 și a obținut calificarea în turul 2 preliminar din Conference League.

ADVERTISEMENT

VEZI VIDEO MAI JOS

FANATIK SUPERLIGA, emisiunea exclusivităților din sport, poate fi urmărită pe site-ul FANATIK, pe canalul de YouTube FANATIK, pe pagina de Facebook FANATIK sau pe pagina de Facebook Horia Ivanovici sau pe contul FANATIK de Tik-Tok.

ADVERTISEMENT