Informații șocante ies la iveală despre condițiile în care Rareș, zis Castron, și-a pierdut viața. Cu o seară înainte să moară, prietenul lui Vlad Pascu a fost lăsat în stradă de Tudor Duma, zis Maru, cunoscut drept dealerul șoferului care a comis accidentul de la 2 Mai. Acesta ar fi chemat o ambulanță, dar nu a mai așteptat ca medicii să ajungă la fața locului, așa că și-a lăsat prietenul singur, în stare gravă.
Fratele lui Rareș a dezvăluit că băiatul a consumat droguri cu o seară înainte să moară și a mers acasă la Maru. Înainte să intre în casa dealerului, tânărul s-a prăbușit într-un hol.
Maru, care se afla în compania prietenei lui, Diana, și-a dat seama că Rareș este în pericol și a luat legătura cu fratele lui. Castron a refuzat să meargă acasă, așa că Maru ar fi chemat o ambulanță și l-ar fi lăsat pe Rareș în stradă. Până la urmă, băiatul a ajuns la spital, unde a primit îngrijiri medicale.
„El l-a scos afară, Maru m-a sunat. L-am sunat pe fratele meu, dar mi-a răspuns Maru. L-am auzit pe fratele meu cum face urât pe fundal. Am văzut live-ul pe TikTok și eram panicat. I-am zis să vină acasă că îl cheamă mama și a zis că nu, că mai stă, și după mi l-a dat pe Maru la telefon.
Maru a zis că e bine, că i s-a făcut rău acum, dar îl trimite acasă când se face mai bine, adică imediat după ce își mai ia o doză. O fată a chemat salvarea. L-au lăsat pe stradă și au chemat salvarea”, a povestit fratele lui Rareș, pe TikTok.
Și Maru a vorbit despre moartea lui Rareș, într-o postare pe contul său de social media. Dealerul lui Vlad Pascu a confirmat varianta susținută de fratele băiatului.
„Copilul a venit la mine supradozat, l-am dat afară din garaj și a început să facă urât pe acolo. Când am văzut, l-am băgat în garaj și i s-a făcut rău. Am chemat ambulanța”, a povestit Maru.
Rareș a fost salvat de medici și externat marți dimineața. În timpul serii a fost găsit decedat de către fratele lui, care a sunat imediat la 112, potrivit unor informații FANATIK.
Rareș I., cunoscut drept Castron, era prieten cu Vlad Pascu și participa la petrecerile organizate de acesta acasă la mama lui. Aici, invitații consumau droguri.
De altfel, Rareș I. apare ca martor în dosarul în care Vlad Pascu a fost pus sub acuzare de trafic de droguri, de către DIICOT.
”Rareș I., declarație de martor: ”În noapte de 13 pe 14 aprilie am tras oxicodonă eu, Duma Tudor, Pascu Vlad și Rebeca L., ceilalți care erau acolo nu au tras. Pascu și Rebeca s-au dus sus în cameră, eu am mai rămas până pe la 23:30, am stat mai mult de frică pentru Rebeca, pentru că voiam să o fac să plece din împrejurarea aceea. Rebeca era foarte drogată și a refuzat să plece cu mine. De altfel, în noaptea de 13 pe 14 Rebeca s-a julit foarte tare la genunchi, iar a doua zi nu își amintea în ce împrejurări s-a lovit la genunchi, am întrebat-o și eu și mama ei. La ora 23:30 eu am plecat împreună cu Pavel și cu C. Anton.(…)”
Întrebat fiind dacă mama lui Vlad cunoștea despre faptul că Vlad consuma droguri, martorul a declarat: „Da, cunoștea, pentru că Vlad mi-a povestit că se mai certa cu mama lui la telefon, pentru că mama lui îi reproșa consumul de droguri. Am asistat într-o împrejurare când mama lui Vlad l-a sunat pe acesta și i-a reproșat că a consumat droguri în apartamentul de pe (…), unde era instalată o cameră de supraveghere pe care mama lui Vlad ne văzuse și pe mine și pe Vlad având un comportament specific consumului de droguri”, se arată în dosarul lui Vlad Pascu de la DIICOT.