Vlad Stancovici este fotbalist la clubul Petrosport din Ploiești și visează să ajungă nu peste mulți ani o stea a balonului rotund. Puștiul are 12 ani, dar calitățile îl recomandă ca fiind o mare speranță, ceea ce, să recunoaștem, ar fi benefic pentru fotbalul românesc, al cărui contact cu lumea bună a sportului rege este tot mai greu accesibil și tot mai sporadic.
Vlad Stancovici a participat în săptămâna la finalul căreia s-a jucat pe Wanda Metropolitano din Madrid finala Champions League Tottenham – Liverpool 0-2 la un program special desfășurat în capitala Spaniei și la care au fost prezenți copii din 53 de țări. Programul se numește Football for Friendship, adică fotbal pentru prietenie.
Vlad Stancovici nu a fost singurul reprezentant al României la această manifestare. Alături de el s-au mai aflat colegul de club Inaki Cojocaru și Răzvan Pană de la FCSB, toți recomandați de calitățile lor. Lângă ei s-a aflat și fostul jucător al Stelei, Nana Falemi. A fost o experiență foarte interesantă, iar evoluția lui Vlad Stancovici i-a făcut pe organizatori să îi pună repede porecla de Messi, pentru că puștiul este stângaci, precum starul Barcelonei și are un dribling foarte bun.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2019/06/vlad-stancovici.png)
Vlad a fost singurul dintre cei trei români ales să participe la o acțiune care a intrat în Cartea Recordurilor. Timp de o oră câte un copil din cele 53 de țări participante a fost prezent pe teren la un antrenament comun, o premieră mondială la acest capitol. Cei trei români au avut bucuria de a se afla sâmbătă seară în tribunele stadionului Wanda Metropolitano la finala Champions League.
Vlad Stancovici se declară foarte încântat de experimentul la care a luat parte timp de aproape o săptămână. Cel mai interesant lucru pentru el este faptul că au fost copii din atâtea țări și că s-au legat repede prietenii, că a fost nevoie de o adaptare rapidă pentru a se realiza procesul de integrare în atmosfera cu adevărat specială creată de organizatori.