Sport

La 31 de ani, o dublă campioană de Grand Slam a făcut marele anunț care a luat prin surprindere lumea tenisului

O cunoscută tenismenă și-a anunțat fanii că este însărcinată și că va deveni mămică pentru prima dată. Ce mesaje i-au transmis colegele sale din lumea tenisului.
02.10.2025 | 21:00
La 31 de ani o dubla campioana de Grand Slam a facut marele anunt care a luat prin surprindere lumea tenisului
O tenismenă faimoasă a anunțat că este însărcinată pentru prima dată. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

O dublă campioană de Grand Slam le-a dat fanilor cea mai importantă veste din ultima perioadă. Tenismena a anunțat că este însărcinată și că așteaptă venirea pe lume a primului ei copil. Felicitările din partea fanilor și a colegilor de breaslă nu au întârziat să apară.

Garbine Muguruza a anunțat că este însărcinată

Una dintre tenismenele care au făcut performanță pe teren se pregătește pentru unul dintre cele mai importante roluri din viața ei. Garbine Muguruza va deveni mămică pentru prima dată, iar emoțiile sunt la cote maxime. Fostul număr 1 mondial le-a dat marea veste fanilor pe Instagram, într-un mod inedit.

ADVERTISEMENT

Tenismena a postat mai mult imagini Polaroid în care i se poate observa burtica de gravidă. În descrierea lor, sportiva a scris: „familie”, semn că atât ea, cât și soțul ei abia așteaptă să devină o familie, în adevăratul sens al cuvântului.

Așa cum era de așteptat, o astfel de postare a adunat mii de aprecieri și comentarii. Printre persoanele care au vrut să o felicite pe tenismenă pentru sarcină s-au numărat Aryna Sabalenka, Irina Begu, Caroline Garcia, dar și multe ale numele celebre din lumea tenisului.

ADVERTISEMENT

Aryna Sabalenka i-a scris: „Felicitări!” viitoarei mămici, în timp ce Dominika Cibulkova, fosta număr 4 mondial și mamă a doi copii i-a transmis: „Abia aștept să experimentezi acele nopți nedormite, draga mea!”

ADVERTISEMENT

Garbine Muguruza s-a retras din tenis în luna aprilie a anului trecut. Atunci, tenismena declara că se pregătește pentru „următorul capitol” din viața ei, însă nimeni nu a știu la ce să se aștepte. În ciuda faptului că și-a anunțat retragerea, Muguruza nu a putut sta prea departe de tenis. În prezent, Garbine Muguruza este director al turneului de la WTA Finals și a găzduit noua emisiunea „VIP Tennis Lounge”.

ADVERTISEMENT

Cine este soțul lui Garbine Muguruza și cum s-au cunoscut cei doi

Povestea de dragoste dintre Garbine Muguruza și soțul ei pare scenariul unui film. Campioana l-a cunoscut pe cel care avea să îi devină partener pe viață în timpul US Open 2021, total întâmplător. Muguruza a povestit cum s-a întâmplat totul și, de fiecare dată când își amintește, tenismena realizează că a fost mâna destinului.

„Hotelul meu era aproape de Central Park și eram plictisită, așa că m-am gândit să ies la o plimbare. Deodată, el se întoarce și spune: ‘Mult success la US Open’. Eu am rămas cu gândul la el și la cât de chipeș era.”

ADVERTISEMENT

Garbine Muguruza a fost eliminată în turul patru la New York, însă norocul i-a surâs pe plan personal. Tenismena a început o relație cu Arthur Borges, iar plimbările frecvente pe care le făceau în Central Park au consilidat legătura dintre ei. Ulterior, în 2023, Borges și-a luat inima-n dinți și a cerut-o de soție pe Garbine Muguruza.

Cu ce se ocupă Arthur Borges

Soțul lui Garbine Muguruza este om de afaceri și model. Născut în Spania, acesta și-a petrecut cea mai mare parte din viață locuind în Finlanda. Profesia sa nu i-a adus doar satisfacții materiale, ci l-a ajutat să își întâlnească și iubirea vieții. Borges a cunoscut-o pe Muguruza în timp ce lucra pentru Tom Ford.

Arthur Borges și Gabrine Muguruza s-au căsătorit în Marbella, iar la eveniment au participat 90 de invitați. Pentru publicația spaniolă Hola, tenismena a recunoscut că nunta a avut tematică inspirată de Hollywood.

„Știam că mă voi mărita cu el chiar înainte să mă ceară. Când ne-am cunoscut, a fost dragoste la prima vedere și am realizat rapid că suntem un cuplu ideal.”, a spus Muguruza.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Vogue España (@voguespain)

Ce avere are Garbine Muguruza

Garbine Muguruza a devenit jucătoare profesionistă de tenis în 2011. De-a lungul carierei sale, tenismena a câștigat 3 titluri WTA și 7 titluri ITF. Cea mai bună clasare a sa a fost locul 2 mondial, în 2016, iar toate aceste performanțe i-au adus o avere de aproximativ 9 milioane de dolari.

Garbine Muguruza a câștigat Roland Garros în 2016 și a ajuns în finala de la Wimbledon în 2015. Din 2012, Garbine este sponsorizată de Adidas, iar deseori este văzută purtând haine create de Stella McCartney.

De asemenea, în 2014, spanioloaica a devenit ambasador al Mazda și al Băncii BBVA, iar toate aceste contracte de imagine i-au mai adus câteva milioane de dolari în conturi. Astfel, în prezent, averea sa este estimată la 12 milioane de dolari.

Contractele de publicitate vin pe bandă rulantă pentru Garbine Muguruza. Printre brandurile care s-au asociat cu tenismena se numără Rolex, Evian, Jaguar Cars, Nivea, Beats Electronics și Maui Jim. În iunie 2017, Muguruza a devenit ambasador pentru ONG-ul internațional Room to Read, dedicat educației.

Tags: