Tom Cruise (59 de ani) este din nou burlac, după ce el și actrița Hayley Atwell (40 de ani) s-au despărțit. Cei doi aveau o relație de doi ani.
Actorul din filmul Top Gun și Hayley Atwell s-au mai despărțit și în trecut. Au pus punct relației în septembrie 2021, iar ulterior s-au împăcat. De data aceasta, cei doi s-ar fi despărțit definitiv, potrivit The Sun.
Tom Cruise și Hayley Atwell au fost împreună, pentru prima dată, din anul 2020.
“Relația dintre Tom și Hayley a fost una sinceră. În ciuda anumitor zvonuri, [relația] nu a fost niciodată doar pentru camerele de filmat.
Din păcate, nu a mers pentru ei. Se înțeleg foarte bine și au o chimie fantastică, motiv pentru care au decis să reia relația în liniște, la începutul acestui an.
Dar ceea ce funcționa în spatele ușilor închise nu a mers la fel de bine atunci când a fost făcut public.”, a declarat o sursă pentru publicația citată, adăugând faptul că faima și presiunea din jurul cuplului au dus la despărțire.
Aceeași sursă a declarat că Tom Cruise și fosta sa parteneră au decis să rămână prieteni.
Actrița și-a făcut apariția la premiera filmului Top Gun: Maverick de la Londra, alături de Tom Cruise, în urmă cu câteva săptămâni.
Tom Cruise a dat lovitura din nou în luna mai, atunci când a avut loc premiera noului său film, Top Gun: Maverick, continuare a celebrei pelicule din 1986. Actorul l-a interpretat, din noul, pe Pete Mitchell.
Tom Cruise a avut mai multe relații de-a lungul timpului. Actorul s-a căsătorit cu Mimi Rogers în 1987, dar au divorțat după trei ani de căsnicie. A urmat căsătoria cu actrița Nicole Kidman, în 1990, însă în 2001 au divorțat oficial.
Ulterior, actorul de la Hollywood a avut o relație de câțiva ani cu Penelope Cruz, apoi cu Katie Holmes. Cu aceasta din urmă s-a căsătorit în 2006. Au divorțat șase ani mai târziu.
Multe dintre relațiile celebrului actor au fost ținute apoi departe de lumina reflectoarelor.