Deși au trecut deja mai bine de două luni și jumătate, președintele Nicușor Dan este departe de a-și fi format echipa de consilieri personali la Cotroceni. Mai exact, din actuala echipă, doar unul a fost numit direct în această funcție de actualul președinte, restul fiind foști consilieri aduși fie de Ilie Bolojan sau de alți foști președinți.
„Fără să fiu pretențios este o onoare să fiu alături de domnul președinte Nicușor Dan și să îmi pun energia în slujba interesului public”, era anunțul lui Radu Burnete, care la 29 mai accepta să devină consilierul președintelui Dan pe probleme economice. Până astăzi, este singurul nume din echipa actualului președinte care nu provine din administrația centrală.
Cu câteva zile înainte de depunerea jurământului, președintele ales declara că se află în discuții cu mai multe nume din afara clasei politice pentru a veni alături de el la Cotroceni.
„Am vorbit în campania asta cu antreprenori care mi-au spus că vin voluntar să lucreze cu preşedintele pentru a corecta nişte lucruri care li se par că nu funcţionează, pentru a ajuta la o strategie economică. O să vedeţi mulţi oameni care o să lucreze cu mine şi care sunt din afara clasei politice actuale”, spunea acesta.
La o conferință de presă recentă, șeful statului a fost întrebat direct de ce întârzie cu formarea echipei de consilieri, iar acesta a precizat că cel mai probabil echipa va fi finalizată la începutul toamnei.
În condițiile în care un consilier prezidențial are un salariu net între 130.000 și 150.000 lei, în funcție de vechime și alte sporuri, pentru cei mai mulți trecerea la Cotroceni va însemna și o reducere a veniturilor salariale. Este și cazul lui Radu Burnete, care a renunțat la poziția de director executiv al Confederației Patronale Concordia.
Potrivit declarației de avere depuse pe site-ul Administrației Prezidențiale, acesta avea un venit net de peste 317.000 lei în această funcție. Asta înseamnă că, pentru noul consilier prezidențial trecerea la Cotroceni va însemna o reducere a câștigurilor salariale cu circa 50%.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/08/burnete.jpg)
În ultima zi a mandatului său interimar, Ilie Bolojan semna decretele de eliberare din funcție a 13 consilieri, majoritatea acestora fiind numiți chiar de către el. E vorba de numele cunoscute publicului precum Cristian Diaconescu, consilier pe probleme de securitate, Ana Birchall sau Delia Dinu, șefa protocolului de la Cotroceni din 2005.
În data de 30 iunie, noul președinte alegea să-i păstreze în echipa sa pe majoritatea acestora, inclusiv Delia Dinu sau Cristian Diaconescu. Acesta din urmă avea, anterior să fie numit de Bolojan la Cotroceni, ca sursă de venituri pensia de la MAE (110.000 lei) și un contract pe drepturi de autor cu Fundația Calea Victoriei (8.400 lei).
A mai rămas în echipe lui Nicușor Dan și fostul ministru de externe Luminița Odobescu, adusă și ea tot de Ilie Bolojan la Cotroceni. Anterior, în fruntea MAE, aceasta avusese un venit anual de 164.000 lei. Practic, erau păstrați în echipa noului președinte toți foștii consilieri, mai puțin apropiații lui Bolojan de la Oradea, care l-au urmat la Guvern, și Ana Birchall.
Decretele din 26 mai nu se refereau însă la două nume din zona securității naționale. Este vorba de Mihai Şomordolea, secretarul CSAT, în funcție din 2015, și Florin-Lazar Vlădică, directorul Oficiului Informaţii Integrate, numit în această funcție în luna martie, de către Ilie Bolojan.
Acesta din urmă a mai deținut funcții înalte în cadrul MApN, fiind șeful Departamentului pentru Armamente din minister. După funcția din MApN, acesta a fost angajat consultant de către compania americană Raytheon, producătorul sistemului Patriot, pentru contractul pe care urma să-l încheie cu statul român.
Anterior acesta a lucrat timp de șapte ani în Africa pentru Prospecțiuni SA, o companie deținută de afaceristul Ovidiu Tender. În declarația de avere depusă acum, în luna iunie, acesta precizează că lucrase anterior la compania elvețiană Advandes GmbH, specializată în consultanță în IT, AI și tehnologii avansate.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/08/vladica.jpg)
De notat că până în anul 2023, această companie se numea Wooody GmbH, specializată în producția și vânzarea de mobilier din lemn, accesorii antice. Vlădică a ocupat funcția de managing director, iar după plecarea sa, funcția a fost luată de către un alt cetățean român, Roxana Militaru.
În această funcție, Florin Lazăr Vlădică avusese un salariu de peste 100.000 de franci elvețieni, adică peste 530.000 lei. Pentru acesta, numirea în funcția de consilier de stat va însemna o reducere drastică a veniturilor salariale, de aproape două treimi.