Atunci când vrei să montezi chiuveta din baie, trebuie să ții cont de înălțime. Este important ca aceasta să fie respectată dacă nu vrei să te incomodeze.
În cazul în care îți renovezi locuința sau te muți într-o casă nouă, e bine să ții cont de recomandările specialiștilor atunci când montezi diverse obiecte, mai ales în baie.
Chiuveta din baie trebuie montată la înălțimea potrivită, astfel încât să nu fie foarte sus, dar nici să te apleci prea mult pentru a o putea utiliza.
Astfel, este recomandat să montezi chiuveta din baie la înălțimea de 85 cm, potrivit cumsa.ro. Aceasta este înălțimea potrivită dacă nu vrei ca acest obiect sanitar să fie incomod pentru tine.
De asemenea, dacă ai de gând să instalezi un lavoar pe blat, trebuie să știi că e bine ca blatul să fie situat la o înălțime de 65 cm.
În general, chiuveta pe care urmează să o montezi pe acesta nu trebuie să aibă o înălțime mai mare de 20 de centimetri. Dacă este, totuși, mai mare, atunci poți scădea din înălțimea blatului.
Un alt detaliu important atunci când îți renovezi baia este locul unde trebuie montată oglinda. Aceasta se montează deasupra chiuvetei și este ideal să fie la 35 cm față de aceasta.
În cazul în care baia este doar pentru copii, iar aceștia au sub 12 ani, atunci înălțimea pentru montarea chiuvetei este de 50 cm.
Dacă montezi chiuveta pentru persoanele cu dizabilități, atunci aceasta trebuie să aibă o înălțime de 80 cm de la podea.
Și vasul de toaletă are o înălțime standard la care trebuie montat. Este recomandat ca acesta să fie la 45 cm față de podea. Dacă vasul este suspendat, atunci toată înălțimea acestuia ar trebui să fie de 45 cm.
Dacă vrei să montezi, alături de vasul de toaletă, și un suport pentru hârtia igienică, acesta ar trebui să fie la 66 cm față de podea. În același timp, trebuie montat la 20 – 30 cm distanță față de vasul de toaletă.
Cada ar trebui să fie montată la o înălțime de 50 – 70 cm. Este important să măsori cu mare atenție. În acest fel, nu vei întâmpina probleme atunci când vrei să intri sau să ieși din cadă.