Marius Șumudică a cerut noi achiziții la Rapid, iar pentru acest lucru președintele clubului a anunțat că echipa va renunța la o parte dintre jucători. Viorel Moldovan a dezvăluit și situațiile unor fotbaliști importanți din Giulești.
Viorel Moldovan a intrat în direct la FANATIK SUPERLIGA, iar președintele celor de la Rapid a anunțat că echipa se pregătește să renunțe la câțiva jucători pentru a face loc achizițiilor cerute de Marius Șumudică.
“E complicat. Dacă ne uităm la compartimentul defensiv suntem destul de fragili acolo, chiar dacă avem jucători. Dar ținând cont de situația lui Cristi Săpunaru, e cam complicat. Încă nu s-a luat nicio decizie, dar nu putem să rămânem descoperiți.
Sperăm să eliberăm locurile pentru doi jucători. Practic Mendes s-a dat jos din avion și a fost folosit în meciul cu Buzău. Eu nu aș fi făcut asta.
Trebuia o perioadă de timp pentru a se adapta cu grupul, măcar o săptămână sau două. Așa a fost situația atunci. Nu a jucat rău la Buzău în acea repriză, însă apoi s-a accidentat la meciul cu Dinamo, deși iar nu a jucat rău până în acel moment.
Trebuie să îl recuperăm și să vedem, pentru că sunt multe opțiuni în zona aceea. Au revenit Hromada, care a fost integrat deja cu grupul, Emmers, care se va reveni și el în grup de astăzi și cam atât”, a declarat Viorel Moldovan la FANATIK SUPERLIGA.
“Suntem în discuții foarte avansate. Sperăm să reușim să închidem acest transfer la finalul acestei zile. Așteptăm niște date din partea agenților. Așteptăm. Noi suntem optimiști și sperăm să închidem acest transfer.
Lucrurile sunt foarte pozitive. Dacă așteptăm să îl închidem, îți dai seama că suntem pe făgașul normal. Problema e alta la noi. Trebuie să eliberăm aceste locuri de pe listă și încercăm să găsim soluții pentru a elibera aceste locuri.
Nu numai pentru Melegoni. Pentru că se știe, avem nevoie și de un atacant. Suntem în căutare de atacant. Purtăm mai multe discuții”, a mai spus președintele celor de la Rapid.