Parcursul celor de la FCSB în preliminariile Ligii Campionilor mai continuă pentru cel puțin un meci. Bucureștenii așteaptă vizita celor de la Sparta Praga, în returul de pe Ghencea, care se anunță unul sold-out.
Ștefan Târnovanu a fost luat în colimator de Marius Șumudică, după o greșeală copilărească de la golul înscris de cehi, după ce FCSB a deschis scorul. Bucureștenii erau chiar aproape de a pierde partida, însă golul înscris în minutul 90+3 a fost anulat pentru fault în atac la Edjouma.
„Și Târnovanu greșește la gol. N-ai voie acolo în șase metri. Trebuie să îi mănânci, să le rupă capul ălora. Trebuia să respingă mingea, e greu de prins. Florin știe mai bine. Când intri într-un contact, e greu să prindă mingea deasupra.
Trebuia să dea cu pumnii în ea. A avut un black-out. El a ieșit târziu, când în fața lui deja erau 2-3 jucători. E greu să controlezi mișcarea. Dacă avea un singur jucător în fața lui, era ușor. El avea o grămadă de jucători.
A mai făcut o greșeală, o degajare cu picior stâng, care nu e al lui, și era să iasă o nenorocire. Da. Când i-a întors Farul atunci, când erau campioni (n.r. 3-2 la Ovidiu, pentru Farul). Face niște meciuri extraordinare, dar la meciuri cu miza clachează. Gândiți-vă ce însemna 1-0 pentru FCSB și puteau să mai marcheze“, a spus Marius Șumudică, în exclusivitate.
„Arbitraj slab. I-a împins. Și celelalte cartonașe galbene, ușor acordate. Tot au împins, da. De acord, și mie mi s-a părut o tentă. Ca fost fotbalist, antrenor, îți dai seama de maniera arbitrului, manieră, tentă.
Imediat scotea gălbenele. FCSB a mai avut un adversar ieri. Sparta e o surpriză neplăcută. Din punctul meu de vedere, FCSB ieri trebuia să câștige dacă erau puțin mai inteligenți. Nu aveau cum să plece“, a mai adăugat specialistul la FANATIK SUPERLIGA.
Marius Șumudică a spus că FCSB suferă în lipsa unui atacant care doar să rezolve situațiile de gol. Tehnicianul a dat exemplul ratării lui Alexandru Băluță, care a preferat să tragă în loc să îi paseze lui Darius Olaru.
„Apoi a intrat un Luis Phelipe, are situații de 1-1, să te deschizi. Eu vă dau un exemplu. Îmi aduc aminte de Beckham, că ce jucător era, ce extraordinar. Din centrările pe care le dădea Beckham, niciodată nu își depășea adversarul.
Doar deschidea unghiul să poată să centreze. Maxim 20% din situații putea să treacă și să centreze. Asta trebuia să facă ieri Băluță, ce face Mitriță. Intră în interior și o pune colțul lung. Ce făcea Florinel Coman, intră în interior și încerca colțul lung.
Îi dă în cap și se duce în plasa laterală pe colțul scurt. Te întâlnești o dată în viață la nivelul ăsta. Aduc mulți bani, notorietate, plus valoare ca fotbalist. Ei nu au marcatori. Nu au jucători care să rezolve situații grele“, a mai adăugat „Sumi-Gol“.