Sport

La Liga, etapa a 38-a (ultima). Atletico Madrid e campioana Spaniei! Luis Suarez, în lacrimi: “Messi se va bucura pentru mine!” Video

FANATIK îţi prezintă un Live Blog al etapei a 38-a din La Liga. Este ultima rundă şi sâmbătă vom afla campioana Spaniei.
22.05.2021 | 20:45
La Liga etapa a 38a ultima Atletico Madrid e campioana Spaniei Luis Suarez in lacrimi Messi se va bucura pentru mine Video
Atletico Madrid învinge la Valladolid şi este noua campioană a Spaniei. FOTO: twitter
ADVERTISEMENT
22-05-2021
19:15

Atletico Madrid e campioana Spaniei! Luis Suarez, în lacrimi: "Messi se va bucura pentru mine!" Video

Aruncat de Barcelona, Luis Suarez i-a adus titlul lui Atletico Madrid. Condusă de codaşa Valladolid, trupa lui Simeone a revenit prin Correa, iar Luis Suarez a marcat golul de 2-1, golul victoriei, golul de titlu.

Atletico a terminat cu două puncte peste Real Madrid şi este campioana Spaniei. La finalul meciului, pe terenul de joc, uruguayanul de 34 de ani şi-a sunat, în lacrimi, familia.

„Le sunt tare recunoscător celor de la Atletico! La Barcelona nu am fost apreciat, m-au subestimat. Atletico mi-a deschis porțile și mi-a dat o șansă. Mereu voi fi recunoscător acestui club pentru încredere. Știu că Messi se va bucura pentru mine. Chiar mi-a urat succes zilele trecute“, a declarat Luis Suarez, după cucerirea celui de-al cincilea titlu în Spania, patru cu Barcelona şi acesta cu Atletico.

 

Programul etapei a 38-a din La Liga

Vineri, 21 mai, ora 22:00

Levante – Cadiz 2-2 (Roger 8, Melero 58 / Negredo 14, Akapo 32)

Sâmbătă, 22 mai, ora 19:00

Valladolid – Atletico Madrid 1-2 (Piano 18 / Correa 57, Suarez 67) 

Real Madrid – Villarreal 2-1 (Benzema 87, Modric 90+2 / Pino 20)

Eibar – Barcelona 0-1 (Griezmann 81)

Huesca – Valencia 0-0

Elche – Athletic Bilbao 2-0 (Boye 28, Guti 73)

Celta Vigo – Betis Sevilla 2-3 (Aspas 31, Mendez 49 / Iglesias 53 pen., Fekir 69, Ruiz 73)

Osasuna – Real Sociedad 0-1 (Isak 86)

Duminică, 23 mai

Granada – Getafe 0-0

ora 22:00 Sevilla – Alaves


UPDATE ora 19:00 / Lupta pentru titlul în La Liga se dă între Atletico Madrid şi Real Madrid, în ultima etapă. Trupa lui Simeone are un avans de două puncte în faţa rivelei, ceea ce înseamnă că, în cazul unei victorii, este noua campioană a Spaniei.

Realul poate lua trofeul doar dacă se impune cu Villarreal, din cauza diferenţei de două puncte faţă de Atletico. În acest caz, trebuie ca formaţia lui Simeone să nu câştige cu Valladlid, întrucât în meciurile directe avantajul este al echipei lui Zidane, care s-a impus acasă cu 2-0 şi a remizat pe Wanda Metropolitano 1-1.

ADVERTISEMENT

Suspans total pentru ultima etapă din La Liga

La Liga se află în faţa ultimelor 90 de minute ale sezonului 2020-2021. Unul disputat în întregime, ca şi aproape jumătate din cel precedent, fără viaţa tribunelor, adică fără fanii care dau acea energie cu totul specială jucătorilor.

Pandemia de coronavirus a făcut ca actorii să evolueze cele 38 de etape pe scene pustii, dar, cu toate acestea, au fost destule momente când spectacolul nu a lipsit.

ADVERTISEMENT

Ceea ce este benefic pentru actuala ediţie a Primerei Division este faptul că s-a ajuns la intrarea în linie dreaptă a sezonului cu multe necunoscute neelucidate, asigurând un interes uriaş până în ultimele secunde la ambii poli ai clasamentului.

Suspansul este total, chiar dacă multă lume o vede pe Atletico noua campioană şi pe Valladolid nemireuşind miracolul supravieţuirii din anii anteriori.

ADVERTISEMENT

Atletico Madrid e marea favorită la titlu

La titlu situaţia este clară. Şi în acest an cununa de lauri va rămâne la Madrid. Anul trecut a câştigat Real, acum bătălia este între Atletico şi Real. Prima echipă este favorită, întrucât are două puncte avans, însă va juca la Valladolid, o formaţie cu sabia deasupra capului, obligată să câştige şi nici aşa nu ştie dacă ar supravieţui.

Real Madrid întâlneşte acasă un Villarreal prins între două focuri: ultima etapă de campionat, în care trebuie să dea totul pe un teren unde şi gazdele vor face orice pentru cele trei puncte şi finala Europa League care se va juca miercuri, 26 mai. Unai Emery şi-ar fi dorit mult să fi lămurit în ce competiţie va juca sezonul viitor, Europa League sau Conference League, dar e egal la puncte cu Betis şi are unul mai puţin ca Real Sociedad.

ADVERTISEMENT

Nimeni nu crede însă că Atletico s-ar putea împotmoli la ultimul asalt, mai ales că Valladolid, clubul patronat de brazilianul Ronaldo, are şanse mici de a supravieţui, chiar şi dacă ar face surpriza, pentru că Huesca şi Elche, care au două puncte mai mult, joacă şi ele acasă cu echipe care nu mai au nici o motivaţie. În plus, la gazde sunt patru absenţe, două foarte importante: chilianul Orellana şi bosniacul Kodro.

Real Madrid încheie sezonul cu destui absenţi

Real Madrid s-a abonat la listele lungi de indisponibili şi nici în ultima etapă nu face excepţie. Aceeaşi jucători din linia de fund, mai puţin Varane, care revine pe teren, la ei se adaugă mijlocaşul german Kroos. Meciurile cu Villarreal au fost mereu grele pentru galactici, echipă care se va despărţi sigur de antrenorul Zinedine Zidane în vară, în pole position pentru a prelua fiind italianul Massimiliano Allegri.

Barcelona se va rupe şi ea la final de sezon de olandezul Ronald Koeman, cu acesta reuşind să ia doar Cupa Spaniei şi cum nu mai contează în lupta la titlu în deplasarea de la retrogradata Eibar va merge cu mulţi jucători de la tineret. Catalanii îşi fac deja strategia pentru viitorul sezon, anunţând că vor efectua câteva transferuri importante, dar nu şi ce va face starul Leo Messi.

Luptă până în ultimul minut pentru cupele europene şi salvare

Dacă primele patru, care merg în Champions League, sunt deja bătute în cuie pe harta UEFA, Real Sociedad, Betis Sevilla şi Villarreal se bat pentru a prinde Europa Legue. Bascii joacă la Pamplona, cu o echipă relaxată şi deci periculoasă, Betis merge la Vigo, unde Celta vrea să încheie în forţă un sezon mult mai bun, iar despre Villarreal am vorbit mai sus.

La retrogradare, Valladolid are cele mai puţine şanse chiar şi la victorie. Elche joacă acasă cu Athletic Bilbao şi Huesca cu Valencia, ambele pot câştiga şi în acest caz, la egalitate de puncte, cum e acum, ceea ce contează sunt meciurile directe. Huesca a învins cu 3-1 acasă şi a făcut 0-0 la Elche, deci s-ar salva.

ADVERTISEMENT