Sport

La Liga, lovitură financiară de proporții! Un fond de investiții va plăti o sumă uriașă

La Liga a încheiat un parteneriat cu un fond de investiții important, prin care a cedat 10% din capitalul său.
05.08.2021 | 10:55
La Liga lovitura financiara de proportii Un fond de investitii va plati o suma uriasa
ADVERTISEMENT

Veste bună pentru cluburile din Spania după ce conducătorii au reușit să încheie o afacere de milioane anunță organizatorii campionatului de fotbal.

Se pare că urmează să fie creată o nouă societate în care La Liga își va transfera toate activitățile. Organizația are în grijă toate cluburile din prima și a doua ligă spaniolă.

ADVERTISEMENT

La Liga, tun financiar de 2,7 de miliarde de euro

Compania CVC Capital Partners a achiziționat 10% din capitalul La Liga pentru suma uriașă de 2,7 miliarde de euro și se implică astfel în unul dintre cele mai puternice campionate din lume, anunță cei de la AFP.

Deși afacerea nu a fost încă parafată, între cele două părți există un acord de principiu: „să consolideze creşterea LaLiga la nivel mondial şi a cluburilor sale, prin continuarea transformării sale într-o companie globală de divertisment digital”, se anunță într-un comunicat.

ADVERTISEMENT

Capitalul La Liga este evaluat la nu mai puțin de 24,3 miliarde de euro. Cluburile vor primi 90% din banii investiți de CVC Partners, inclusiv bani pentru fotbalul feminin. Afacerea vine la trei luni distanță de când 12 super puteri din fotbal au aderat la Superligă, nemulțumiți de rețeta financiară oferită de UEFA în Liga Campionilor.

Italia e pe cale să urmeze exemplul Spaniei

Și în Serie A s-ar putea întâmpla exact același lucru. E vorba despre o asociere cu mai multe fonduri de investiții, printre care și CVC, cu privire la drepturile TV ale meciurilor din Italia, iar proiectul a fost aprobat încă din luna noiembrie.

ADVERTISEMENT

Cu toate astea, cluburi precum Juventus Torino și Napoli nu mai sunt de acord cu această înțelegere și ar putea bloca afacerea. Toate aceste eforturi vin în sprijinul cluburilor, care au pierdut sume uriașe în ultimii doi ani din cauza pandemiei de COVID-19.

Marile cluburi europene au datorii uriașe, cele mai afectate fiind Barcelona și Real Madrid. Marile puteri ale Spaniei au pierdut sume uriașe din bilete, abonamente și marketing și au fost nevoite să taie mult din buget și din cheltuieli.

ADVERTISEMENT

Cine sunt cei de la CVC Partners

CVC Parteners e pe piață din 1981 și este o companie care se ocupă de capitaluri private și credite. Compania este evaluată la 162,7 miliarde de euro și au 24 de sucursale la nivel global, pe trei continente.

Prima investiție masivă în sport a fost în Turneul Celor Șase Națiuni, unde compania bagă anual peste 365 de milioane de lire sterline. Sunt implicați de asemenea în volei, tenis, Moto GP și Formula 1.

Parteneriatul dintre cele două entități se dorește a fi de lungă durată, pe parcursul a zeci de ani. La scurt timp după ce s-au implicat în rugby, au investit alte 300 de milioane de dolari în federația  internațională de volei.

ADVERTISEMENT