CFR Cluj și Universitatea Craiova au jucat mai mult cu gândul la vacanță, însă Universitatea Craiova putea câștiga pe final, după un șut superb al lui Ovidiu Bic, care a lovit transversala și a picat pe linia porții.
CFR Cluj și Universitatea Craiova au părut două echipe mulțumite încă din primul minut cu un rezultat de egalitate și mai mult cu gândul la scurta vacanță de sărbători. Primul șut pe poartă al partidei a venit abia în minutul 32, la ocazia mare a lu Ivan Mamut, în timp ce campioana României a trimis un singur șut spre poartă prin Djokovic. Andrei Burcă a avut o ocazie mare în debutul reprizei secunde.
Jucătorii lui Edi Iordănescu au părut că s-au temut de acest meci și au fost foarte prudenți, în timp ce oltenii au fost o echipă lentă, care a făcut un pressing slab și care a intrat în jocul CFR-ului.
Bălgrădean 6 – are în continuare probleme pe centrări, însă s-a revanșat la cea mai mare ocazie a Universității Craiova, ratată de Mamut.
Manea 5 – l-a oprit pe Ofosu în ultimul moment în debutul reprizei a doua. Nu a făcut greșeli mari, dar în continuare mai are nevoie de meciuri pe postul de fundaș dreapta.
Vinicius 6 – joacă excelent pentru un fotbalist de 37 de ani. S-a simțit lipsa lui în partidele anterioare ale campioanei.
Burcă 6 – nu a avut probleme cu atacanții adverși. A avut o ocazie bună în minutul 53, dar mingea reluată cu capul din careu a trecut pe lângă stâlpul porții.
Camora 6 – în nota lui obișnuită. Unul dintre cei mai constanți jucători din Liga 1. Nu a mai urcat așa mult în atac.
Djokovic 5 – își face treaba ca de obicei în apărare, dar nu ajută echipa în plan ofensiv. A avut un șut slab care s-a dus departe de poartă în minutul 40.
Soares 5 – pur defensiv. Nu a adus niciun plus. Se vede totuși că că portughezul nu a jucat foarte mult. A fost schimbat în minutul 81 cu Păun.
Deac 6 – a avut mai multe centrări, însă fără efect. Rămâne cel mai important jucător al CFR-ului.
Gîdea – la debutul pentru CFR, a jucat doar 9 minute. Nu a avut timp să se remarce cu nimic.
Debeljuh 5 – a avut două simulări rușinoase. Este un pivot excelent, însă nu a reușit să creeze superioritate.
Costache 6 – dezinvolt. Se vede că a prins încredere și vrea să demonstreze că poate juca titular, după cu Dan Petrescu a evoluat foarte puțin. A avut o fază bună în minutul 6.
Chipciu 5 – a intrat în minutul 9 în locul debutantului Gîdea. Foarte activ, însă fără prea multe realizări. A avut o centrare bună la ocazia lui Vinicius din minutul 64. A fost schimbat cu Pereira în minutul 75. A fost vizibil dezamăgit că a fost schimbat.
Pereira 6 – a fost trimis pe teren în minutul 74. A fost activ și a schimbat în bine jocul CFR-ului.
Mateo Susic 6 – a intrat în minutul 74, dar s-a văzut imediat în joc. A văzut un cartonaș galben în minutul 82.
Alexandru Păun – A jucat prea puțin, a avut poftă de joc. A văzut un cartonaș galben și a avut un șut spre poartă.
Cătălin Itu – a intrat în minutul 81 în locul lui Costache. A jucat prea puțin.
Pigliacelli 6 – nu prea a fost solicitat. În prima repriză a șomat. A respins o minge lungă în aut și a oprit astfel atacul ardelenilor.
Vlădoiu 6 – intervenții foarte bune. E sigur pe el și are din ce în ce mai multă încredere. Un jucător cu o creștere importantă, care poate fi o soluție pentru Mirel Rădoi.
Papp 6 – pasă excelentă pentru Ivan Mamut, la ocazia uriașă a Craiovei. S-a descurcat bine cu jucătorii ofensivi ai CFR-ului și a știut când să oprească atacurile prin fault. A jucat chiar ușor accidentat.
Bălașa 5 – a ratat o ocazie mare și a șutat foarte slab, la o fază care putea aduce cele trei puncte oltenilor. L-a scăpat din marcaj în minutul 53 pe Andrei Burcă.
Bancu 6 – insistent, cu mici neatenții pe fază defensivă. A avut o centrare bună la cea mai mare ocazie a Craiovei.
Nistor 5 – un meci șters al fostului dinamovist. A fragmentat jocul cu faulturi și nu a făcut diferența așa cum se așteaptă de la el.
Bic 5 – nu au ajuns prea multe baloane la el. S-a zbătut mult, dar a fost izolat. A fost aproape de un super gol în minutul 89, când mingea a lovit bara și a căzut pe linia porții.
Cicâldău 6 – a fost cel mai creativ jucător al oltenilor. A încercat să paseze și a luat acțiuni pe cont propriu.
Vasile Constantin 5 – nu s-a arătat la joc. A greșit pase importante și a fost crispat. A fost schimbat în minutul 60 cu Bărbuț.
Mamut 5 – ineficient. Nu e la fel de mobil ca Elvir Koljic. A avut o ocazie uriașă, însă Bălgrădean a respins inextremis cu piciorul.
Ofosu 6 – A avut două ocazii, după ce a șutat slab. S-a implicat în joc. Tehnic.
Bărbuț 5 – a jucat la întâmplare. Nu s-a remarcat de când a fost trimis pe teren. A avut un șut slab pe final de meci reținut ușor de Bălgrădean, deși avea și alte variante de a continua.
Marius Constantin 6 – a intrat în locul lui Papp care s-a accidentat în minutul 70. Nu a avut probleme.