Sport

La puncte primii, la bani ultimii! Motivul ascuns pentru care FCSB-ul lui Gigi Becali e ”arsă” de UEFA în Europa League

Deși e una dintre puținele echipe cu punctaj maxim din Europa League, campioana României e la coada plutonului în ceea ce privește câștigurile financiare.
24.10.2024 | 10:00
La puncte primii la bani ultimii Motivul ascuns pentru care FCSBul lui Gigi Becali e arsa de UEFA in Europa League
Gigi Becali a câştigat cel puţin 6,8 milioane de euro din Europa League FOTO Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

FCSB are în faţă o nouă provocare în toamna europeană din Europa League, meciul din deplasare cu Glasgow Rangers, care se va disputa joi, de la ora 22.00, în direct la DigiSport şi PrimaSport. Echipa patronată de Gigi Becali a impresionat în primele două etape, fapt care nu se reflectă însă în banii primiţi de la UEFA.

FCSB a câştigat aproape 7 milioane de euro din participarea în Champions League şi Europa League

După 4-1 acasă cu RFS Riga şi 1-0 în deplasare cu PAOK Salonic, formaţia lui Răzvan Lucescu, FCSB e una dintre cele cinci echipe din Europa League cu punctaj maxim, 6 din 6, alături de Lazio, Lyon, Tottenham şi Anderlecht. Mai precis, ţinând cont de golaveraj, FCSB e pe locul 4 din cele 36 de participante înscrise la start.

ADVERTISEMENT

Tot pe locul 4 e FCSB în Europa League, dar de la coadă, în ceea ce priveşte sumele de bani care vor veni de la UEFA în urma performanţelor obţinute în acest sezon european. Roş-albaştrii au fost eliminaţi în turul trei preliminar al Ligii Campionilor de Sparta Praga, după care s-au calificat în a doua competiţie continentală, în urma dublei cu LASK Linz.

Conform specialiştilor de la Football Meets Data, care se bazează pe informaţii obţinute de la forul european, FCSB ocupă locul 70 în ceea ce priveşte câştigurile financiare realizate de cele 108 echipe implicate în cele trei competiţii inter-cluburi, Champions League, Europa League şi Conference League.

ADVERTISEMENT

Analizând strict pe Europa League, o vedem pe FCSB pe locul 33 din 36, cu 6.811.000 de euro în cont, fără a se calcula încasările din bilete la meciurile de acasă, în spatele românilor fiind doar belgienii de la Union Saint-Gilloise, suedezii de la Elfsborg şi letonii de la RFS Riga. La prima vedere, UEFA  a făcut o distribuire a banilor nedreaptă, fără a ţine cont de rezultatele din teren.

ADVERTISEMENT

Încasările FCSB-ului, nota de plată pentru evoluţiile slabe din ultimii 5 ani

Comparativ, cei mai mulţi bani din Europa League îi ia până acum Slavia Praga, cu aproape 16 milioane de euro, urmată îndeaproape de Manchester United şi Tottenham. De asemenea, PAOK Salonic, echipa învinsă de FCSB, este sigură deocamdată de cel puţin 10,5 milioane de euro, mai mult cu aproape 4 milioane decât încasează Gigi Becali.

Ca un alt amănunt interesant, FCSB e prima echipă depăşită la bonusuri de cea mai bine clasată formaţie din Conference League, Chelsea Londra. Dacă englezii au în dreptul lor 6.825.000 de euro, după FCSB e o altă echipă tare din a treia cupă europeană, Fiorentina, cu 6.716.000 de euro.

ADVERTISEMENT

Explicaţia vine din ”pilonul valoric” (vallue piller) gândit de UEFA pentru a face diferenţa între echipele înscrise în cupele europene. Este vorba despre o combinaţie dintre mai vechiul market-pool, care cuantifica performanţele obţinute de fiecare ţară în parte în competiţiile continentale, şi coeficientul individual al cluburilor implicate din ultimii 5 ani.

Ca o concluzie, încasările slabe ale FCSB-ului din actuala ediţie a Europa League reprezintă de fapt o notă de plată pentru rezultatele mult sub aşteptări din precedentele sezoane europene. Ca urmare, obişnuită să fie plasată în jurul locurilor 50-60 în ierarhia cluburilor, FCSB e acum dincolo de poziţia 100.