Alegeri 2024

La Stampa, despre circul făcut de Șoșoacă în Parlamentul European. „S-a rugat și a urlat sloganuri religioase”

La Stampa: Un europarlamentar român de extremă dreapta sfințește Parlamentul de la Bruxelles. S-a dus cu doi preoți. "Satana este aici"
14.11.2024 | 23:13
La Stampa despre circul facut de Sosoaca in Parlamentul European Sa rugat si a urlat sloganuri religioase
La Stampa relatează despre cea mai nouă inițiativă a Dianei Șoșoacă Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Publicația italiană La Stampa scrie despre cea mai recentă controversă stârnită de europarlamentarul român Diana Iovanovici-Șoșoacă.

La Stampa, despre circul făcut de Șoșoacă în Parlamentul European

Eurodeputata, din partidul de extremă dreapta SOS România, a stârnit controverse la Bruxelles, unde a fost văzută împreună cu un preot ortodox binecuvântând clădirea Parlamentului European. Cu puțin timp înainte, cei doi se rugaseră într-un birou, scrie publicația italiană.

ADVERTISEMENT

Acțiunile eurodeputatei SOSRO nu au rămas fără răspuns din partea colegilor săi din Parlamentul European. Potrivit martorilor, scena a fost privită cu reticență de majoritatea europarlamentarilor prezenți.

ADVERTISEMENT

La scurt timp după începerea ceremoniei, măsurile de securitate au fost intensificate, iar Diana Șoșoacă a fost evacuată din sala de plen în aplauzele celor prezenți, care au apreciat intervenția personalului de securitate.

ADVERTISEMENT

Diana Șoșoacă, scandal și în iulie

Diana Iovanovici-Șoșoacă ajunsese deja în centrul atenției în luna iulie, când a întrerupt o ședință cu strigăte și gesturi provocatoare, afișând icoane, purtând o botniță și fluturând pungi negre de plastic.

Incidentul a avut loc în semn de protest împotriva propunerii președintelui liberal Valérie Hayer de a include dreptul la avort în drepturile fundamentale ale UE.

ADVERTISEMENT

Sosoaca, o creștină ferventă, a propus deja aducerea unui preot pentru a binecuvânta Parlamentul European, descriind instituția europeană ca fiind bântuită de „Satana”.

În plus, eurodeputata este cunoscută pentru opiniile sale negaționiste cu privire la Covid și pentru că a acuzat Comisia Europeană de decese în timpul pandemiei.

Luni, ea a sosit la Bruxelles cu doi preoți ortodocși și a atras atenția și la aeroport, unde s-a rugat și a strigat sloganuri religioase, a scris La Stampa.

La aeroport, sosirea grupului condus de Șoșoacă a deranjat alți pasageri, nemulțumiți de zgomotul produs de cântările religioase și rugăciunile rostite de membrii grupului său.

„Îți dai seama, nu-ți face observație un străin, îți face un român. Cam atât despre trădarea națională… satana e printre noi”, a afirmat Șoșoacă într-un video postat ulterior pe Facebook.