Au trecut trei ani de când Sinișa Mihajlovic a murit. Fostul fotbalist s-a luptat cu o boală nemiloasă, iar în final a pierdut lupta. Soția sa a fost cea care i-a fost alături până în ultimele momente.
Sinișa Mihajlovic s-a stins din viață la doar 53 de ani, după ce a pierdut lupta cu leucemia. Pe toată durata tratamentului, Arianna Mihajlovic, soția sa, l-a sprijinit și a crezut în vindecare. Din păcate însă, nimic nu s-a mai putut face.
Și iată că acum, la trei ani de la decesul fostului fotbalist, aceasta a transmis un mesaj cât se poate de emoționant. Arianna Mihajlovic este convinsă că Sinișa Mihajlovic continuă să îi iubească pe cei dragi, chiar dacă nu mai este pe Pământ.
„Nu plânge din cauza absenței lui, simte-l aproape și vorbește din nou cu el. Vă iubește din Rai așa cum v-a iubit pe Pământ. Astăzi se împlinesc 3 ani fără tine, dragostea mea”, a fost mesajul Ariannei, alături de o fotografie cu soțul ei.
Menționăm faptul că povestea de dragoste dintre Sinișa Mihajlovic și Arianna Mihajlovic a fost intens mediatizată la un moment dat. Cei doi s-au cunoscut în perioada în care fotbalistul era în vârful carierei ale.
Au existat și obstacole în viața sa, însă italianca nu a renunțat niciodată la el. Totodată, ea a fost și cea care a inițiat întâlnirea lui cu fiul său nelegitim. A renunțat la cariera ei din televiziune, a stat acasă cu familia, dar nu a regretat pentru niciun moment asta.
De altfel chiar Arianna Mihajlovic a recunoscut că a fost dragoste la prima vedere. S-a dedicat complet relației și inclusiv ani mai târziu, a simțit că acesta a fost cel mai bun lucru pe care a putut să-l facă.
„Cu Siniša, a fost dragoste la prima vedere. Am părăsit televiziunea la mijlocul anului 1995, pentru că el juca la Sampdoria, eu eram la Roma și ne vedeam rar. Am ales familia și cred că am luat decizia corectă”, a spus Arianna.
De menționat este faptul că cei doi au reușit să se căsătorească de trei ori pe durata relației. Italianca povestea la un moment dat că fostul fotbalist a venit la tatăl ei și a cerut-o în căsătorie prima oară.
„Sinișa m-a cucerit cu dulceața lui. Este, de asemenea, adevărat că a venit la cină și i-a cerut permisiunea tatălui meu să mă ceară în căsătorie”, a declarat ea presei italiene.
Astfel, prima dată, cei doi s-au căsătorit în anul 1996 la Roma. A urmat apoi căsătoria civilă, în 2005, la Sremski Karlovci. Cea de a treia ”nuntă” a fost practic încoronarea simbolică a unei vieți împreună în care au depășit momente grele braț la braț.
Sinișa Mihajlovic și Arianna au avut cinci copii în căsnicia lor. Este vorba despre două fete, Victoria și Virginia și trei băieți Miroslav, Nikolas și Dušan. Din păcate însă, iată că viața fotbalistului s-a încheiat mult prea devreme.